-
Micul Prinț este o poveste poetică, cu ilustrații în acuarelă realizate de autor, în care un pilot naufragiat în deșert întâlnește un tânăr prinț căzut pe Pământ de pe un mic asteroid. Povestea este filosofică și include critici sociale, remarcând ciudățenia lumii adulte. Această fabulă pentru adulți pare să fie, conform unei analize, o alegorie a vieții lui Saint-Exupéry: în poveste se întrezăresc căutarea din copilărie a unor certitudini și a păcii interioare, misticismul, credința sa în curajul omenesc, în fraternitate și în prietenie. Deși în aparență este stilizată ca pentru copii, Micul Prinț face câteva observații profunde despre viață și despre natura umană, ca de pildă: „Limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă‑n miezul lucrurilor.” Alte mesaje-cheie ar mai fi, de exemplu: „Devii răspunzător de‑a pururi pentru ceea ce ai îmblânzit.” Sau: „Numai timpul cheltuit cu floarea ta face ca ea să fie atât de preţioasă.” Micul Prinț a devenit una dintre cele mai bine vândute cărți publicate vreodată, fiind a doua carte cea mai tradusă în lume, după Biblie. Inimile nu au vârstă. Mărturisesc că această carte, minunat scrisă de Antoine de Saint Saint-Exupéry, pare de fiecare dată o lectură nouă, pentru că Micul Prinț are darul de a ne chema inimile, și nu mințile, spre a descuia înțelesuri. Frumusețea romanului stă în chiar acest fapt – marile adevăruri sunt iscusit camuflate în ceea ce aș numi o formă de gândire magică, ce face posibil accesul la esența vieții. Însă Micul Prinț își păstrează această gândire intactă. Încetăm să mai fim de îndată ce se sting mirarea, căutarea, curiozitatea pentru frumusețea vieții, ce poartă felurite chipuri. În absența lor, ne îndepărtăm de cine suntem cu adevărat și uitarea pune stăpânire pe noi, iar Micul Prinț ne previne că „toți adulții au fost copii cândva… dar puțini dintre ei își mai aduc aminte”. Jocul predilect al adulților este de a se lua în serios, ajungând să ignore ceea ce contează cu adevărat. Dar pentru a păzi cu grijă scânteia vie, Micul Prinț ne oferă cheia, anume că „limpede nu vezi decât cu inima”, fiindcă „miezul lucrurilor nu poate fi văzut cu ochii”. Prietenia, responsabilitatea, loialitatea, adevărul, iubirea sunt lucrurile cele mai de preț ce merită îngrijite, iar felul în care ne sunt povestite se strânge într-un mănunchi de trăiri rostite dintr-un glas al inocenței ce știe să le vorbească inimilor. Iar inimile nu au vârstă. Andra Samson, autoarea romanului Corabia din cer Micul Prinţ e o carte necesară, îmbibată de simboluri, o carte unde candoarea şi puritatea învelesc adevăruri pe care oamenii mari le uită. Micul Prinţ trăieşte pe o planetă nu mai mare decât o casă, de unde poate privi chiar şi patruzeci şi patru de asfinţituri într-o zi şi unde creşte o floare care-şi ascunde dragostea sub haina cochetăriei. Acest omuleţ deosebit începe o călătorie în care întâlneşte tot soiul de personaje memorabile, de la regele fără supuşi până la vulpea care îi dezvăluie însemnătatea prieteniei. Micul prinţ putem fi noi, când privim totul cu ochi inocenţi, înainte de a ne ocupa doar cu cifre şi de a ne lăsa atraşi în vortexul realităţii. Cel mai bine e să ţinem cont de cuvintele autorului: „Nu-mi place să-mi citească nimeni cartea în mod uşuratic”. Alexandra Niculescu, autoarea romanului Oranjeria
-
Redus!Scrisă pentru copiii neurotipici şi neurodivergenţi deopotrivă, povestea lui Andi este o poveste‑oglindă, ce reflectă un adevăr despre copii: acela că pot fi buni, curajoşi, jucăuşi, dar şi curioşi, chiar şi atunci când se tem. În fond, la ce e bun jocul alături de figurile de ataşament şi de jucăriile de pluş, dacă nu la a face frica tot mai mică? Cartea este un instrument valoros pentru părinţi şi specialişti, deoarece aduce în lumină, prin intermediul recomandărilor şi strategiilor de la final, ceea ce experienţa tunsului este pentru copii – un proces pe care merită să îl susţinem cu răbdare şi blândeţe. Încurajez părinţii să rămână deschişi faţă de acest proces, pentru că fiecare copil este unic şi ne vorbeşte diferit despre modul în care poate fi ajutat.
Sunt gata să mă tund prezintă povestea lui Andi, un copil curajos căruia îi e frică (cine a spus că cei curajoși nu se tem?) de fiecare dată când se tunde. Dar ce bine că Andi nu e nevoit să fie singur cu frica lui. Îi are aproape pe mama și pe ariciul Nono și împreună descoperă ce este frizeria, ce instrumente folosește frizerul și cât de important este să ai pe cineva lângă tine de fiecare dată când îți este teamă.
„Mult m-aș fi bucurat, atunci cînd copila mea era mică, să fi știut cum să-i risipesc teama de tuns. N-a funcționat nici măcar împrietenirea cu Ovidiu, tînărul blînd și bun care venea la noi și îi făcea tunsori atît de frumoase. Mi- ar fi plăcut să fi existat această carte atunci, dar mă bucur că părinții care au acum copii mici o pot avea și citi, se pot folosi de ideile minunate din ea și se pot bucura de o experiență foarte plăcută atunci cînd își însoțesc micuții la tuns. Mulțumesc, Miha Tătucu, pentru această carte frumoasă și mult folositoare. “
Ana Barton, scriitoare
„Tunsul părului este, adesea, o problemă pentru cei mici. De fapt, copilul este cel care trece prin experiența desprinderii de ceva care îi aparține și îi dă identitate. Pornind de la provocarea tunsului, Miha Tătucu creează o poveste delicată pentru a-i ajuta pe cei mici, iar pentru părinți vine cu răspunsuri deschise și jocuri care să întărească relația copil-părinte.“
Nicoleta Radu, psihoterapeut psihanalitic
-
"Cu un discurs puternic și un ascuțit simț al observației, dar și cu sinceritatea-i caracteristică, recognoscibilă și în celelalte scrieri în proză, Lili Crăciun construiește (Meșter Manole și Ană, deopotrivă), în acest nou roman, pagină după pagină, labirinturi concentrice ale căutării de sine, o țesătură textuală în bogate nuanțe, între lumină și întuneric, între catharsis și nedesăvârșire, aglutinată, la prima vedere, din detalii istorice care se acumulează cenușiu, sfâșiate de flash-uri contrastive, generând un mediu ce are tendința să își sufoce, să își supună, să își controleze personajele. Parcursurile existențiale sunt jalonate, antinomic, de forță și slăbiciuni, demnitate și prăbușiri, de ipocrizii și verticalități, încrâncenări și metamorfoze, într-o desfășurare de destine frânte, vieți fracturate ori suflete în adevărate bătălii recuperatorii. Ni se înfățișează înaintea ochilor o galerie cu personaje puternic reliefate, verosimile, traversând epoci bulversante, purtând și lepădând măști, alunecând pe muchia subțire și tăioasă dintre timpul personal și timpul devorator. Dincolo de războiul continuu între a avea și a fi, care lasă urme de neșters de-a lungul și de-a latul compoziției narative, romanul fascinează prin jocurile de putere, prin transfigurări neașteptate, prin amplificarea tramelor, prin finalul deschis și, mai ales, prin purtarea crucii memoriei ca pe o rană ce nu se poate vindeca." (Mihaela GRĂDINARIU)
-
Lucrarea reprezintă o bază teoretică elementară, dar fundamentală, pentru studiul matematicii, adresându-se tuturor elevilor de liceu. Cei care doresc să se împrietenească cu matematica sau urmează să susțină diferite teste, culminând cu examenul de bacalaureat, găsesc informații utile și strict necesare. Noțiunile sunt prezentate succint, clar și prietenos, pentru ușurarea procesului de asimilare. Cartea este ghidul care nu trebuie să lipsească de pe masa niciunui elev. Cristina Marin
-
Genul acesta de conversaţie nu predă, nu predică, nu demonstrează, nu augmentează adevăruri abstracte, nu validează sau invalidează opţiunile sau viziunile altora despre lume, viaţă şi cultură, ci caută mereu resuscitarea ideii de frumos şi de bine, dar mai ales caută vitalitatea fecundă din spatele ideilor şi ambianţa lor emoţională. Specificul unei astfel de conversaţii este dezinvoltura, francheţea dusă la extrem, spontaneitatea şi convivialitatea tonului confesiv. Nu pretenţia de a fi elucidat ceva a contat, ci bucuria de a (ne) mărturisi, de a face puţină ordine în ograda minţii fiecăruia dintre noi. E un dans deplin şi frumos acest dialog al lui Cosmin Neidoni cu Nina Corcinschi. Un dialog lucid, răscolitor, adânc şi stenic, cald şi empatic ca o îmbrăţişare. Simetrici şi cumva interschimbabili, cei doi autori îşi scriu intimităţile spirituale şi umane, nostalgiile şi dorurile, luând, poetic, în posesie lumea. O etică a interpretării şi erotică a textului, În nevăzutul minţii celuilalt inversează direcţia clasică din „sine însuşi ca un altul“, făcând din celălalt un sine însuşi. AUREL CODOBAN Cartea de faţă, un dialog între o scriitoare care şi‑a ales meseria de critic literar şi un filosof, nu e numai despre lumea bibliotecii, ci mai ales despre valorile pe care cărţile ni le transmit. Despre felul în care caracterul condiţionează scrisul. E despre încrederea că literatura ori filosofia ne modelează, ne fac mai buni. „Pentru mine, un om cu adevărat educat este un om bun, empatic, generos, care răspândeşte lumină şi care‑i poate inspira şi motiva pe ceilalţi“, spune Nina Corcinschi. Despre câtă putere şi cât curaj îţi trebuie pentru a rămâne curată într‑o lume brutală, preponderent a bărbaţilor. Dar principala forţă a acestui dialog stă în sinceritatea lui. „Oamenii slabi nu pot fi sinceri“, spunea La Rochefoucauld, cel mai pătrunzător dintre moraliştii francezi. Or, cartea de faţă impresionează prin asumarea tranşantă a unor teme sensibile. Am deprins, citind‑o, o lecţie despre demnitate. Mai ales despre un anumit tip de demnitate feminină, la care privesc cu admiraţie şi cu o conştiinţă a neputinţei. A mea şi a celor ca mine. BOGDAN CREŢU Într‑un demers apolinic și profund, cu valențe maieutice, menit să creioneze fără emfază opinii, idei și concepții și să contrabalanseze „împuținarea sufletului“, laolaltă cu rememorarea unor emblematice amintiri personale, Nina Corcinschi și Cosmin Neidoni ne invită în perimetrul lor introspectiv spre a fi martori ai „developării ideilor“ unor minți frumoase și a experimenta „plinătatea ființei“ prin tocmai argumentele perene și revelatorii ale parcursului nostru. Literatura, critica literară, limba română, dar și fericirea, singurătatea, eșecul, echilibrul, angoasa sunt tot atâtea mize ale acestei discuții captivante, la capătul căreia remarcăm nu doar limpezimea ideilor ce se așază cuminți, ca un gust prețios, ci mai ales sinceritatea, adesea copleșitoare, ce potențează fiecare relatare, conferindu‑i trăinicie și autenticitate. VIOLETA BORZEA, editor
-
Viața – o întâmplare cu oameni, alcătuită din zeci și sute de alte întâmplări care se combină într-o dioramă animată de infinite culori sufletești. Ca s-o înțelegi, trebuie să te prinzi în mișcarea ei de perpetuum mobile și s-o privești cu ochii minții, descompunând-o în fragmentele pe care Memoria le aduce la suprafață din timpuri imemoriale, din vremea arhetipurilor de la începutul lumii. Pentru că totul se petrece în același tipar al eternei căutări a iubirii ideale și a timpului care dă impresia că lasă lucrurile să se întâmple. Sub lupă, oamenii nu sunt decât variațiuni androginice care, sub impulsul ”voinței oarbe de a trăi”, își invocă mereu dreptul la fericirea întregului, cunoscută efemer și rămasă ca o rană deschisă în amintire.
Cartea Mariettei tocmai asta face: descompune lumea și o rearanjează în fața cititorului, dăruindu-i a doua viață – a doua șansă la retrăire și la înțelegere. Prin scrisul ei, întâmplările capătă noi dimensiuni, cea a lucidității pe care ți-o dă analiza la retortă și caracterul universal al situațiilor în care ne regăsim cu precizia acelor de ceasornic. ”Nu există fericire fără așteptare, perfecțiune fără zgârieturi imposibil de ascuns, lumea oamenilor continuă să rămână în acel punct instabil aflat între alb și negru, între lumină și întuneric – orice am face...” – acesta pare a fi mesajul cărții, după ce dezbraci fiecare povestire de ”carnea” ei reală și o privești cu ochii celui trecut prin aceleași situații, cu alți oameni, în alte vremuri sau locuri, dar cu aceleași trăiri. Marele său merit este esențializarea emoției umane într-o serie evenimențială ancorată într-o realitate atât de familiară, încât creează sentimentul familiarității, atât de necesar pătrunderii sensurilor de dincolo de ficțiune. Iar prozatoarea o face cu dezinvoltură și cu un talent pictografic genuin, încât scrierea își îndeplinește toate rolurile specifice: educă, revelând imagini ale existenței umane convertite în materie epică, impresionează prin diversitatea personajelor și a trăirilor, delectează printr-un stil marcat de autenticitate și naturalețe.
Andra Tischer, scriitoare
Cartea Mariettei Dobrin invită cititorul într-o lume a sentimentelor, a visurilor pentru care trebuie să ai curaj să lupţi, a femeilor care vor să se rupă de rolurile lor tradiţionale, dar, în acelaşi timp, vor să trăiască iubirea şi să-şi redobândească locul în propria viaţă. Multe personaje sunt frumoase adormite care vor să se trezească, să-şi cucerească libertatea şi independenţa, fără să ajungă totuşi să desconsidere dragostea în toate formele ei.
Este un volum al relaţiilor care au rădăcini în nisipuri mişcătoare şi nu ştii niciodată cât pot rezista şi cum se vor schimba, este o lume cu parfum italienesc, unde, prin intermediul unui cufăr, ai acces la alte poveşti, este un univers al iubirii ce poate reapărea după zeci de ani în locuri în care nu mai e aşteptată.
Alexandra Niculescu, scriitoare
-
"Prin matematică, raționamentul meu a devenit mai logic, iar gândirea mai complexă și mult mai organizată. Da, acum nu mi-aș putea imagina viața fără matematică, dar nici fără artă și mai ales fără pictură. Exact, nu am renunțat niciodată la pasiunea copilăriei mele. Pornind de la ceea ce am spus, mi-am propus să construiesc împreună cu eleva mea, o minunată artistă plastică, și cu specialiști în domeniul artei și al arhitecturii, un material care să-i ajute pe elevii care trec prin dificultăți în apropierea de matematică, pe artiștii care cred că pictura și matematica sunt incompatibile şi pe tinerii care nu avut șansa să găsească persoana care să le prezinte matematica sub o formă agreabilă și prietenoasă. În această primă încercare, vom pleca pe superbul drum al geometriei plane învăluind-o în artă, analizând interacțiunea dintre cele două domenii, care de fapt se întrepătrund într-un mod incredibil, de poveste. Da, nu toată lumea poate să iubească matematica, dar, dacă vom încerca să o aplicăm creativ, cu certitudine vom ajunge să o simțim mai accesibilă. Înainte de a ne începe drumul, voi povesti concret cum m-a ajutat pregătirea mea artistică și tehnică în studiul matematicii. Știam să desenez, să realizez o compoziție spațială. Dar nu înțelesesem că, de fapt, fără să știu, aplicasem atâtea teoreme și reguli de geometrie. Folosisem simetria, perspectiva, punctele de fugă, repetiția, proporția, motivele decorative. De fapt, toate erau reprezentări grafice din matematică. Deci sunt sigură că vom putea descoperi geometria realizând combinații de forme geometrice. Vom crea modele utilizând elementele matematice. Vom aprofunda definițiile și teoremele prin desen. Matematica nu este o îngrădire a artei, este doar un suport extraordinar al acesteia. De fapt, geometria studiază lumea vizuală cu scop științific și pentru aplicații practice. Pictura este o latură importantă a comunicării vizuale, transpunând lumea vizuală prin stiluri artistice, prin diverse tehnici, adăugându-i simplei forme emoții şi perspectiva artistului. În jurul anului 1960 a apărut curentul OP ART (optical art). Artiștii foloseau formele geometrice simple pentru a crea efecte deosebite, iluzii optice neașteptate. Efectele pot să fie atât de puternice încât să determine o dezorientare vizuală sau pot transmite mesaje neașteptate."(Cristina Marin)
-
Citind Vreau să rămân copil, e greu să nu aluneci pe loc într un univers până nu demult familiar. Aici, candoarea și entuziasmul de a cunoaște lumea se iau de mână cu tonul ușor sfătos ce ascunde o morală strecurată delicat în poveștile volumului. Ca într-o oglindă cu două fețe, observăm un om mare ce-și spune că ar vrea să rămână copil și căruia revenirea la poveștile de odinioară – care reprezentau cupola întregii lumi – îi va fi mereu acasă. Apoi, pentru că în sufletul oricărui copil pare a rămâne viu un sâmbure de înțelepciune divinatorie chiar, el știe că timpul inocenței e (cel mai) efemer, ceea ce face desprinderea cu atât mai grea. Așa încât e greu să nu aluneci în vraja unei lumi desăvârșite a copilăriei, pe care o regăsim neatinsă în paginile acestei minunate cărți. (Andra Samson, scriitoare)
-
Redus!"Pornind de la ideea că vulnerabilitatea reprezintă calea către sinceritate şi un senin apolinic, un fel de izbăvire post factum, coordonatorul proiectului, Alex Andronic, şi cu mine i‑am provocat pe autorii prezentei antologii să ne ofere propria versiune despre acest subiect, invitându‑i să se simtă liberi în ceea ce priveşte registrul, genul literar şi lungimea textului, spre a conserva viziunea şi nevoia de explicitate a fiecăruia (nuvela lui Adrian Teleşpan având, de pildă, o lungime ce se remarcă în raport cu celelalte texte). Astfel, confesive, lirice şi autoreferenţiale, pe alocuri motivaţionale, sau ficţionale şi deci bogat imaginative, textele incluse în volum, în proză sau în versuri (cum e cazul lui Savu Popa), reprezintă un repertoar generos şi fertil de poveşti, din care nu doar că reiese percepţia personală a autorilor, adică raportarea proprie la vulnerabilitate şi/sau efectele acesteia, ci şi care constituie, deopotrivă, un reper sau un memento pentru nenumărate alte poveşti trăite sau auzite de fiecare dintre noi. Vulnerabilitatea nu este despre a spune povestea vieţii tale oricui, oricând, ci despre a avea curajul de a pune sub lupă, cu riscul de a fi judecat, aspecte nevralgice ce ar putea să se însoţească de emoţii dificile – cum ar fi ruşinea, suferinţa şi frica –, precum şi despre a fi pregătit să le oferi celor din jur şansa de a‑ţi fi alături şi a te sprijini. Căci, dezveliţi de tot ce ne acoperă spre a ne prezenta lumii în cea mai strălucitoare lumină, suntem noi, cei adevăraţi. VIOLETA BORZEA, editor
-
"Cu mulți ani în urmă, am citit Cimitirul - mărturisesc, dintr-o curiozitate plină de neastâmpăr - și zău că n-a fost deloc ce mă așteptam să fie. A fost mult mai mult. Sarcastic și cu un umor fin, genuin, care te cucerește ireversibil, carismatic și sincer până la exasperare, Teleșpan ne propune un roman care, dincolo de aparența lejeră conferită de limbajul suburban, accesează câteva problematici majore. Personajul său este mandatarul unor opinii și credințe simple, dar profunde, care converg spre concluzia că fericirea vine din acceptare, și nu din cosmetizarea unor realități menite să îmbrace adevărul în straie strălucitoare, dar găunoase. Până la urmă, în fața morții, prilej de reflecție în carte, suntem cu toții lipsiți de argumente.Cred că unul dintre lucrurile care îmi plac cel mai mult la romanul Cimitirul, pe lângă incursiunea frustă într-o zonă la care alții nu se pot gândi decât după ce își scuipă în sân, este acela că poate fi citit de toată lumea: umorul și situațiile funambulești îi corup pe cei înclinați spre pudibonderie, în timp ce îi seduc neînduplecat pe ceilalți. De altfel, prima ediție este de mult epuizată, iar exemplarele care au mai circulat în rețeaua norocoșilor sunt pe cale de dispariție. "(Violeta Borzea, editor)
-
Citind Vreau să rămân copil, e greu să nu aluneci pe loc într un univers până nu demult familiar. Aici, candoarea și entuziasmul de a cunoaște lumea se iau de mână cu tonul ușor sfătos ce ascunde o morală strecurată delicat în poveștile volumului. Ca într-o oglindă cu două fețe, observăm un om mare ce-și spune că ar vrea să rămână copil și căruia revenirea la poveștile de odinioară – care reprezentau cupola întregii lumi – îi va fi mereu acasă. Apoi, pentru că în sufletul oricărui copil pare a rămâne viu un sâmbure de înțelepciune divinatorie chiar, el știe că timpul inocenței e (cel mai) efemer, ceea ce face desprinderea cu atât mai grea. Așa încât e greu să nu aluneci în vraja unei lumi desăvârșite a copilăriei, pe care o regăsim neatinsă în paginile acestei minunate cărți. (Andra Samson, scriitoare)
-
De la o poveste aștepți să te uimească și să te transporte pe tărâmuri miraculoase, în care totul pare recognoscibil, dar nimic nu e la fel.
O poveste bună folosește imaginația ca pe o baghetă magică și țese cu ea lumi și povești cu tâlc și profunzime, surprinzând natura umană, dar ducând-o mereu dincolo de limitele realului, comunului, ordinarului.
Toate acestea și ceva în plus le face Dan Matei în basmul său, Zmeul Zmeilor. Fantast și ludic, autorul reinventează personaje din basmul popular și din mitologie într-un melanj narativ plin de savoare, umor și acțiune, în care binele e mai surprinzător decât răul, iar bunătatea și prietenia sunt nodurile care leagă totul și pot salva lumea. Și, până la urmă, după cum știm, călătoria e adevărata bucurie, nu destinația.
Cosmin Perța
Un manuscris provocator, incitant, cu substanță, care m-a atras încă dinainte de a ști ce soartă i-a hărăzit autorul său.
Un basm cult despre eroii pe care obișnuim să îi aflăm încă din copilărie, însă cu alte conotații și cu un alt destin literar.
O călătorie inițiatică, împletită în cuvinte alese, ca un filigran, la capătul căreia aflăm valoarea prieteniei, omnipotența unui copil, valorile-repere care ne animă în drumul personal spre nesfârșire.
Violeta Borzea
