Shop

  • Copilul & pădurea – sau, mai precis, inima copilului & inima pădurii: acestea sunt cele două sedii magice ale lumii în proza lui Ovidiu Baron. Poveștile lui sunt plimbări prin pădurile inimii, expediții către luminișuri secrete unde lumea nu s-a dezvrăjit încă; unde mitul, magia, eresul încă există obiectiv. Asta e, pentru Ovidiu Baron, literatura: o inimă (de copil, de pădure, de copil plimbându-se prin pădure) făcută vizibilă. Cu toate enormele patrimonii de magie din ea. „Unde ești, copilărie,/ Cu pădurea ta cu tot?” Întrebarea lui Eminescu străbate, de la un cap la celălalt, proza lui Ovidiu Baron.

    Radu Vancu

    După un roman pe care e greu să nu ți-l amintești repetitiv odată ce l-ai citit, sensibil, nostalgic, liric, provocator, senzual, iată că avem din nou bucuria de a anunța o carte semnată de Ovidiu Baron. De data aceasta, Ovidiu propune o literatură a miracolului discret, a întoarcerii la rădăcinile senzoriale și afective ale copilăriei, unde inima omului și inima naturii pulsează la unison. Volumul este o odisee lirică prin lumi neatinse de dezvrăjire, unde pădurea devine spațiul arhetipal al regăsirii de sine și al memoriei afective. Grija pentru înduioșare, subtila contemplare a toposurilor, precum și discretul rafinament narativ și stilistic fac din literatura lui Ovidiu Baron un act de rezistență împotriva desacralizării lumii, dar și o formă de recuperare activă a unui spațiu pierdut, pe care însă îl mai putem regăsi în scris, în memorie, în sensibilitatea artistică. Un volum ce promite să ofere o rezolvare nevoii noastre de sens, de mister... Violeta  Borzea
  • Arcane survolează și cartografiază foarte multe teritorii poetice. Uneori, Arcane e magie pură și se construiește strunind pocaluri, artefacte și ambrozie. Alteori, Arcane e acel sens abscons la care ajungem după foarte multe relecturi. Există și momente în care Arcane aduce poezia în tărâmul geek, unde imaginația guvernează peste faptul cotidian. Când intră în sfera tarotului, arcanele baleiază între călătoria spirituală și autoreferențialitatea care poate da naștere celor mai de impact versuri. Arcane încapsulează poezia sub formele sale variate: antologii tematice, debuturi surprinzătoare, reeditări îndelung așteptate și experimente care potențează epifanii literare. Andrei Zbîrnea   Poezia din această antologie vine dintr-un spațiu al vulnerabilității conștiente și al insurgenței afective. Sinceritatea nu are nevoie de convenții, nu cere voie și nu face reverențe, nu se explică, nu vrea să convingă, ci expune, revendică, întreabă. Denunță verdictul invizibilizării, subminează așteptările normative cu o sinceritate deconcertantă și cu expectativa unei schimbări necesare. Într-o societate în care discursul public e încă traversat de frică și rușine, aceste poeme nu idealizează, nu cosmetizează – , dar tocmai prin această luciditate devin spații de reflecție, de solidaritate, de apartenență și de refugiu. Fiecare poem e un act de rezistență, o formă de a construi adăposturi într-o lume care încă pedepsește alteritatea, e o fisură prin care se vede realitatea în tot ce are ea mai nedrept, dar și mai intens. Citind, înțelegi că nu e vorba doar despre identități queer, ci și despre dreptul oricărui om de a fi întreg, de a fi văzut. Departe de clișeul generației deconectate, vocile de aici sunt profund ancorate în realitate – socială, afectivă, politică. Ele articulează o contranarațiune în care marginalitatea nu mai e periferie, ci devine spațiu atent luminat și aerisit. Antologia aceasta este o arhivă emoțional-politică a prezentului –  un manifest al unei deveniri colective, o cartografiere poetică a acceptării de sine și a solidarității. Într-un climat care încearcă adesea să reducă alteritatea la tăcere, poezia queer devine un gest de memorie și de afirmare. Această antologie e, în același timp, o formă de documentare și o formă de revoltă. Aici, poezia nu cere voie, ci își face loc. Cu vulnerabilitate, cu zvâc, cu luciditate. Ligia Keșișian  

    Zi de zi ne supunem unor cutume normative care să simpatizeze și să (ne) re(a)ducă la un soi de default settings patriarhale. Riscăm să ne pierdem identitatea, să ne complacem în frica de expunere și în evitarea unui awkardness social. Din blândețe și bunătate, din frica de a nu-l deranja pe celălalt. Am admirat mereu poezia queer pentru că spune lucrurilor pe nume, că e fie blândă, fie tăioasă, fie aduce în față noi moduri de reprezentare, de limbaj care să încurajeze înțelegerea, empatia, nuațele care ne aduc mai aproape unii de ceilalți. Fiecare voce din acest volum are propria-i poveste. Avem deci o hartă, un puzzle la care fiecare contribuie cu resursele interioare – furie, indignare, gingășie; ca să aflăm, la finalul zilei, că suntem oameni. Aici, poezia cântă tehnic printre platani ne încurajează să fim noi înșine, să ne punem cu toții voalul performativ în felul nostru specific, să ne bucurăm de tandrețe și glitter. Ce este x pentru mine / două brațe deschise care încă / mai caută blândețea.“ – aici e cheia volumului pe care urmează să-l deschidem împreună și să cuprindem fiecare poem ca-ntr-o îmbrățișare.

    Alex Higyed

  • Descopăr cu plăcere vocația epică a poetei Cleopatra Lorințiu și mai ales pe aceea de critic și istoric literar. Adevărul e că volumul se citește pe nerăsuflate, mai ales de către cei care au cunoscut-o personal, i-au citit cărțile de poezie de început, i-au fost aproape ca generație, dar și prin colaborarea la aceleași publicații sau edituri. Evocări, interviuri cu urmașii, cronici literare sau plastice dedicate cărților sau expozițiilor unor figuri ilustre ale literaturii române sau ebraice, reunite într-un fascinant eclectism, compun această carte densă, un eșantion de erudiție și scriitură sapiențială, o înaltă dovadă a iubirii de carte, de culorile visului și de oameni a poetei Cleopatra Lorințiu.

    Geo Vasile

      Cleopatra Lorințiu crede că viața e prea scurtă și timpul neiertător: de aceea, toate iubirile și întâlnirile cardinale contribuie la destin, cu o condiție: să nu le lași să te schimbe. Iar binecuvântarea vieții Cleopatrei Lorințiu este că întotdeauna a știut ce are de făcut. (…) Cleopatra Lorințiu este autor, jurnalist, realizator de televiziune și diplomat. Cărțile ei s-au scris din viață.

    Ionuț Vulpescu

      Cleopatra Lorinţiu este o profesionistă a seducţiei prin limbaj. În fiecare dintre ipostazele sale, poetă, prozatoare, jurnalistă, realizatoare de televiziune, diplomat, este limpede, expresivă, sigură pe sine, ştiind să surprindă esenţialul şi din întâmplările aparent derizorii. În literatură, conferă sens şi nobleţe durerilor, sfâşierilor, experienţelor care dor până la os. Ca jurnalist, a aşezat o lumină puternică asupra figurilor marcante din cultura română. Prin tot ce este, Cleopatra Lorinţiu dezvăluie o ereditate rafinată, şlefuită de un destin scris frumos. Mă gândesc la şansa de a călători şi de a pătrunde în spaţii, culturi şi civilizaţii descântate de istorie, pe care le-a transpus memorabil în cărţi şi în filme. Cleopatra Lorinţiu trăieşte intens, cu toate simţurile, şi scrie cu colţul inimii. O decupez din câteva amintiri plutind spre neuitare. O văd râzând pe malurile Senei. O văd încordată, pe culoarele Televiziunii Române. O văd din profil, surâzând sub o pălărie de pai care o apără de toate şi de sine.

     Clara Mărgineanu

      Tare bucuroasă sunt pentru apariția, în curând, a acestei cărți a cărei atentă organizare și pregătire a durat aproape un an. Nu doar pentru că autoarea este Cleopatra Lorintiu, o personalitate culturală complexă, ci și pentru că volumul cuprinde texte singulare, de mare însemnătate, consemnate de-a lungul timpului și adunate acum în volum, în trei secțiuni distincte ce cuprind rememorări, întâlniri și interviuri cu personalități marcante ale literaturii române și ale culturii, în general. Gheorghe Tomozei, Cella Seghi, Marin Preda, Eugen Jebeleanu, Ovidiu Bojor, Iosif Sava, Mariana Nicolesco sunt doar câteva dintre numele evocate în volum, iar despre întâlnirea cu ei autoarea povestește cu implicată dragoste și nostalgie, argumentând pe alocuri cu fotografii și documente personale ce atestă nu doar relaționarea cu aceștia într-o fericită congruență a destinului, ci și diversele etape ale acestui parcurs senzațional. Cleopatra Lorințiu este scriitor, jurnalist, realizator de televiziune și diplomat, cu o activitate literară prolifică și cu remarcabile realizări culturale, în prezent una dintre cele mai fascinante personalități din sfera culturală. Onorată peste poate pentru acest demers literar întreprins împreună, dar mai cu seamă pentru cartea ce își va începe viața în foarte scurt timp.

             Violeta Borzea, editor

  • Imberia

    46.90lei
    Dostoievskian în intenţie, romanul năzuieşte să potenţeze zone de penumbră ale eului. Pe de o parte, profesorul Dragodan se vrea un om din subterană, un cinic care face experimente pe propriul suflet şi pe sufletul celorlalţi.
    Bianca Burța-Cernat Bianca Burţa‑CernatBianca Burţa‑Cernat
    Meritul Imberiei lui Ovidiu  Pecican stă în configurarea autentică a structurii sufleteşti complexe a intelectualului (idealist) şi a raportării lui conflictuale la lumea din jur.
    Gabriela Gherghişor
     
    Întrebuinţând figura lui Don Juan, un personaj de anvergură al prozei universale, plasat într-o lume promiscuă şi lipsită de orizont, violentă adesea („ca un abator”), un Don Juan îndrăgostit, îndoliat şi speriat de ratare, cu mai multe „plăci de personalitate” care nu se suprapun, împletind, de asemenea, o proză a cotidianului (din care nu lipseşte povestea) cu cea a analizei psihologice (ce mai păstrează, din primul roman, fine irizări expresioniste), Ovidiu Pecican dă în Imberia un roman frumos, care se citeşte cu plăcere.
    Sanda Cordoş
     
    Romancierul reabiliteaza mitul lecturii placute si al prozei captivante. [...] Ovidiu Pecican a scris o carte pentru primul raft al prozei de azi.
    Ion Mureşan
     
    Ovidiu Pecican reabilitează mitul lecturii plăcute şi al prozei captivante.
    Ion Mureşan
     
    Cred că romanul e un cosmos compensator, o uriaşă revanşă la mediocritatea existenţei, a cărei frumuseţe se destramă în timpi exasperant de descompuşi, ce se lasă reconstituiţi cu greu şi numai câteodată. Cred, de asemenea, că romanul îţi taie respiraţia, te întoarce pe dos şi te face să visezi la el multă vreme.
    Ovidiu Pecican
  • Dan Matei, un debut absolut surprinzător, o carte care acoperă primii ani de dupa Revoluție, cu atmosfera aceea postapocaliptică și total nebună. Un roman care merită o soartă mai bună (ma refer la receptare). Bogdan Alexandru-Stănescu, Suplimentul de cultură nr. 424, ianuarie 2014 La aproape 35 de ani de la Revoluție, apar în literatura română tot mai multe cărți cu subiecte ancorate în tulburii ani ’90, ai tranziţiei postcomuniste. Motivul e legat de maturitatea, de experiența și distanța necesare generației care s-a dezvoltat în acei ani pentru a explora narativ, cu toate instrumentele stilistice, estetice, ideologice, mentalitare, istorice, sociologice ș.a.m.d., spațiul și contextul social care i-a format. Dan Matei este unul dintre acești exploratori, care, în cartea de față, ce analizează distopic și postapocaliptic primii ani de după Revoluție, creează o frescă socială de o acuitate înspământătoare, chiar dacă este trecută uneori prin filtru oniric sau suprarealist. Literatura noastră are nevoie de un roman social de bună calitate, care să sondeze în adâncime straturile corupției, ale oportunismului și ale confuziei generale care ne-au marcat istoria recentă, iar Dan Matei este în momentul de față unul dintre cei mai expresivi reprezentanți ai acestei direcții. Cosmin Perța
  • Fără nicio îndoială, efortul conjugat al copiilor poate să mute munții, să deschidă inimile și ochii, să îi învețe până și pe cinici că frumusețea și bunătatea sunt permanent sub ochii noștri și că nu pot fi pervertite de nimic din întunericul lumii. Într-un volum în care aportul a două fetițe de 10 și 13 ani este definitoriu, suntem invitați la visare, dar și la reflecție. Cât de importantă este comunicarea în zilele noastre? Cum putem aboli distanțele când suntem nevoiți să acceptăm amenințarea înstrăinării de cei dragi? Această carte este, de fapt, o punte peste mări și țări între o bunică și o fetiță, o invitație la comunicare, la convertirea dorului în cuvinte zburătoare, o felie de iubire transpusă în texte călătoare, o lecție despre generozitatea iubirii, o frântură de eternitate. Fiindcă, nu-i așa, doar astăzi Lia are 10 ani, doar astăzi vizează și vede flori în tot ce o înconjoară - ce stare de grație, nu-i așa? -, doar azi o definesc trăiri și stări puse în cuvinte sub semnul sincerității absolute și al purității vârstei. În acest dialog sensibil și duios - dar cu valențe profund educative - între Lia si Cristina, partea artistică, respectiv ilustrațiile și coperta, a fost asigurată integral de Sofia Matei, o artistă tânără, de numai 13 ani, cu un palmares deja vizibil în mediul artistic, care a înțeles perfect dialogul dintre fetiță și bunică. Acest volum are o pagină de Facebook dedicată, astfel că cei interesați sunt invitați să o aprecieze: https://www.facebook.com/profile.php?id=100093042340382
  • O scriitură viscerală, de un realism întunecat, întâlnim în paginile acestui roman semnat de Marius Albert Neguț. În universul lui, opresorii și victimele își dispută același teritoriu geografic și identitar, marcat de drame, compromisuri, apropieri și înstrăinări. Ororile, traumele, obsesiile sau tarele realității comuniste au forța de a impresiona cititorul și de a-i oferi șansa unui exercițiu de reactualizare a unui trecut care încă pulsează destul de viu în conștiințe și în memorii. Viktor Frankl afirma că, ,,într-un fel, suferința încetează să mai fie suferință în momentul în care găsește un sens, cum ar fi sensul unui sacrificiu”. Aceasta pare a fi și radiografia, una de o luciditate contondentă, a lumii descrise în romanul de față, în care sacrificiul supraviețuirii morale și lucide oferă sens existenței într-o lume cufundată tot mai mult în tenebrele totalitare.

    Savu Popa

  • Festivalul de poezie „Gellu Naum”, aflat în anul 2025 la cea de-a XXIII-a ediție, este un concurs de creație literară care se desfășoară pe două secțiuni (gimnaziu și liceu) și care antrenează în fiecare an un număr tot mai mare de tineri, dornici să fie jurizați de scriitori reprezentativi ai momentului. Este un proiect de suflet, început în anul 2002 de scriitorul Octavian Soviany, pe atunci profesor al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din București. Concursul se regăsește în Calendarul Proiectelor de Educație Extrașcolară Naționale de mai bine de 15 ani, semn că eforturile noastre de a organiza acest festival de poezie sunt apreciate și recunoscute. Creațiile elevilor distinși cu premii și mențiuni la cele două etape ale concursului (regională și națională) se regăsesc în antologii de poezie, apărute la un interval de trei ani, la editura „Casa de Pariuri Literare”, începând cu anul 2017: Cabaret Voltage – 2017, Atenție, nu se mai închid ușile! – 2020, În haine străine – 2022 (liceu), Jocul de-a luna – 2022 (gimnaziu). Cele două antologii care fac parte din colecția „Arcane”, coordonată de Andrei Zbîrnea, cuprind texte ale elevilor de liceu premiate în perioada 2023-2025 – Magnolia cu parfum de nu-mă-uita, respectiv de gimnaziu – No Reply. Fiți autentici, dragi copii, nu încetați să iubiți poezia! Lăsați pe hârtie urme ale trecerii voastre prin lume!

    Virginia Olaru

  • Nes(u)puse

    43.90lei
    Durerile nașterii și nespusele trăiri ale femeilor devenite mame au fost, într-un februarie friguros, tema dezbaterii la clubul de carte „Lecturile Insomniacelor“. Începând din primăvara anului 2023, acest club de carte, proiect al „Festivalului Internațional de Carte Transilvania“, promovează literatura feminină, în special autoarele din țara noastră. „Ce nu spun femeile“ a fost tema dezbaterii din februarie 2024, iar timpul a fost insuficient, în acea seară, pentru cât de multe au ele de spus atunci când pare că nu spun nimic. Pierderea unui copil, nopțile nedormite, menstruațiile  abundente și dureroase, fardul din vitrină pentru care nu sunt suficienți bani, presiunea pe care o simți să arăți sau să te comporți cum se așteaptă ceilalți de la tine, cutumele care trebuie respectate și fusta prea scurtă care nu te face neapărat o femeie ușoară... Astfel s-a născut ideea unei antologii despre ce nu spun femeile. Cu proze inspirate de femei care au spus lucruri nerostite până atunci, nu ca să își plângă de milă, ci doar pentru a arăta cât de puternice au fost sau au devenit. Nu ne-am dorit texte melodramatice. Am vrut ca prozele din acest volum să fie despre femeile care inspiră, care te ajută să vezi viața altfel, indiferent dacă personajul principal este pozitiv sau negativ, dacă e vorba despre o personalitate care a schimbat istoria sau despre vânzătoarea de la magazinul din colț. Sunt povești triste sau joviale, dar care transmit ideea de putere feminină. Femeile și-au impus dintotdeauna o anumită autocenzură, păstrând pentru ele gânduri, sentimente, îndoieli, pentru a menține un echilibru în viața tuturor, mai puțin în a lor. Ce ar fi însă dacă într-o zi, cititorule, aceste gânduri nerostite ți-ar fi prezentate fără menajamente? Ai fi uimit sau surprins de aspecte la care nu te-ai gândit sau te-ai simți un pic mai bine aflând că și altele/alții simt ca tine? Nu știm ce va schimba în sufletul tău, cititorule, lectura textelor următoare, dar te invităm călduros să afli! (Coordonatoarele antologiei, Luminița Rusu și Bianca Tămaș)
  • Redus!

    Povestea Jemimei Puddle-Duck

    Prețul inițial a fost: 45.00lei.Prețul curent este: 40.00lei.
    Toată lumea îl cunoaște pe Peter Iepurașul, dar câți o cunosc pe Jemima, rățușca naivă căreia nu i se permite să își clocească singură ouăle și pleacă să își caute un loc de cuibar? Ei bine, suntem bucuroși să v-o prezentăm, suntem siguri că povestea ei va fi motiv de încântare pentru copii și părinți deopotrivă, mai ales că toate lucrurile sunt minunate când se termină cu bine.
  • Citind Vreau să rămân copil, e greu să nu aluneci pe loc într un univers până nu demult familiar. Aici, candoarea și entuziasmul de a cunoaște lumea se iau de mână cu tonul ușor sfătos ce ascunde o morală strecurată delicat în poveștile volumului. Ca într-o oglindă cu două fețe, observăm un om mare ce-și spune că ar vrea să rămână copil și căruia revenirea la poveștile de odinioară – care reprezentau cupola întregii lumi – îi va fi mereu acasă. Apoi, pentru că în sufletul oricărui copil pare a rămâne viu un sâmbure de înțelepciune divinatorie chiar, el știe că timpul inocenței e (cel mai) efemer, ceea ce face desprinderea cu atât mai grea. Așa încât e greu să nu aluneci în vraja unei lumi desăvârșite a copilăriei, pe care o regăsim neatinsă în paginile acestei minunate cărți. (Andra Samson, scriitoare)
  • Scriitura Oharei Donovetsky din Casting pentru ursitoare funcționează ca un zoetrop, creând senzația de mișcare prin succesiunea rapidă a trei chipuri feminine (Lenca, Haia și Mira), care își proiectează pe peretele scriiturii câte un fragment din siluetă și câte o fâșie de poveste, într-o horă a istoriilor pe care le poartă tatuate în pieile lor identitare și pe care le împărtășesc în conversațiile ce le ritmează existențele.

    Comparația cu dispozitivul optic inventat în veacul al XIX-lea, considerat a fi unul dintre precursorii cinematografului, poate atinge inclusiv dimensiunea lingvistică, căci înțelesul etimologic al zoetropului este acela de roată a vieții. În fond, asistăm în acest roman la rotirea destinelor celor trei prietene, atât de diferite și perfect complementare, încât par a fi consubstanțiale, precum Moirele, Parcele, ursitoarele sau ielele. La limită, ar putea fi chiar cele trei fețe – privind înspre direcții diferite – ale aceluiași personaj, o trimitere subtilă la Hecate Triformis. Numele acestei divinități este pus, de regulă, în legătură cu vocabula grecească hekás, având sensul de „departe”, pentru a sublinia ideea că această ființă supranaturală acționează sau veghează de la distanță, așa cum fac și întruchipările feminine invocate anterior.

    Cristina BOGDAN

    N-ai cum să nu remarci măiestria cu care autoarea pune în act capacitățile combinatorii ale cuvintelor și ale poveștilor, calculul milimetric pentru plasarea „coincidenței”, ironia, jubilația potrivirii, suspansul din jurul acestor asamblaje. N-ai cum să nu sesizezi propensiunea pentru bivalență a scriitoarei, abilitatea ei de a ține simultan în frâu fantasticul și realul, jongleria în echilibru cu care conjugă abstracțiunea visului premonitoriu, viziunea și exercițiul intelectual cu „poezia” materialității.

    Iuliana MIU

Go to Top