Shop - Pagina 8 din 11 - Editura pentru Artă și Literatură

Vezi cosul

Adaugă în coș / Detalii

Vinerea stacojie

47.00lei

Cu Vinerea stacojie, Adrian Alui Gheorghe revine la proza scurtă, gen dificultuos, care presupune un acut spirit de observație și maximă concentrare. Dacă în roman îți permiți momente de ezitare sau de lâncezeală, aici totul trebuie dozat cu o precizie farmaceutică. Este ceea ce autorul reușește din plin, construindu-și textele inteligent, la intersecția lucidității cu ironia, croșetând subiecte preluate din realitatea imediată, cărora le sesizează potențialul ideatic sau pe care le încarcă simbolic, într-un limbaj bine temperat. Inspirate, aparent, din fapte mărunte, povestirile și schițele incluse în acest volum au nerv, dezvăluind că, dincolo de pojghița banalității, stă întotdeauna ceva vrednic de interes. Cum face asta? Recurgând la o atmosferă marquesian-eliadescă, prin insinuarea unor sensuri nebănuite. Fiecare pagină a cărții poartă o ambiguitate care ne avertizează asupra unor înțelesuri ce se cer atent explorate.

Benign, umorul său dinamizează textul, salvându-l de pericolul unei retorici de amvon și transformându-l într-o radiografie convingătoare și sprințară a vremurilor pe care le trăim.

Adrian Jicu

Adrian Alui Gheorghe este un povestaș autentic, un autor care surprinde epoca pe care o trăiește transformând realul în literatură cu mize surprinzătoare. În prozele sale, o sosie poate lua locul unui președinte, iar propunerea acordării Premiului Nobel lui Dumnezeu răstoarnă logica unei lumi ce se cre de perfect rațională. Lumea vizibilă este guvernată de forțe invizibile, iar călătoriile dincolo de limitele realului devin posibile.

Macondo, universul imaginar creat de Gabriel García Márquez, se transformă într-o destinație turistică, într-o povestire greu de egalat prin forța imaginarului. În altă proză, un singur cuvânt dintr-o carte devine mortal, iar crima perfectă, visată de literatura polițistă, capătă astfel o formă tulburătoare. Chiar și un magazin de curcubee ajunge să existe, odată ce este imaginat.

Vinerea stacojie este o carte provocatoare, originală și memorabilă, care confirmă forța prozei scurte românești contemporane și plăcerea pură a poveștii bine spuse.
Vezi cosul

Adaugă în coș / Detalii

Îi spuneau orfanul

41.00lei

Textul analizat dezvăluie o proză introspectivă, cu inflexiuni psihologice profunde, centrată pe evoluţia personajului Gabriel (poreclit Orfanul), al cărui traseu existenţial este marcat de absenţa afectivităţii. Autoarea construieşte o naraţiune densă, cu fraze ample, meditative, în care introspecţia şi căutarea sinelui devin teme fundamentale. Stilistic, proza aminteşte de scrierile Hortensiei Papadat‑Bengescu, prin atenţia acordată vieţii interioare, şi de Mircea Eliade, prin dimensiunea spirituală a textului. Scriitoarea foloseşte un limbaj elevat, cu inserţii lirice şi simbolice, şi recurge frecvent la metafore şi comparaţii revelatorii („ca un copac mutat în pământ nou“), folosind întrebări retorice pentru a accentua trăirile personajului. Personajul principal este conturat prin tehnica oglinzii interioare, autoarea păstrând o distanţă narativă ce îi permite cititorului să exploreze universul mănăstirii şi procesul complicat de autodescoperire al protagonistului. Prin exactitatea psihologică, această tehnică narativă se apropie de stilul lui Liviu Rebreanu. Particularitatea textului constă în abordarea temei orfanului nu doar în sensul literal, ci ca metaforă a omului lipsit de capacitatea de a simţi emoţii autentice. Construcţia narativă alternează între planul exterior (viaţa la mănăstire, apoi la atelierul de icoane) şi cel interior, dominat de întrebările existenţiale ale personajului. Naraţiunea evoluează lent, fără acţiuni spectaculoase, autoarea preferând explorarea transformărilor interioare. Mediul mănăstirii şi apoi atelierul de pictură sunt tratate nu doar ca spaţii fizice, ci şi ca teritorii simbolice ale căutării şi iniţierii. De remarcat este simbolistica culorilor, ce marchează etapele trezirii emoţionale a protagonistului.

Doina Roman

O poveste atemporală, care are farmecul vieții de altădată. În epoca internetului, a inteligenței artificiale, a cuceririi aproape definitive a spațiului exterior și interior, o povestire despre suferința individuală, despre transferul imaginii în icoană, despre o lume care se mișcă precum fotografiile în filmul mut, e ca o evadare din virtualitate în realitate. Provocatoare, în povestea Ancăi Ianchiș, sunt exact elementele care țin de o anume vetustețe, în fapt o tentativă de recuperare a artefactelor de sub virtualitatea artificioasă care ne-a copleșit viețile și istoria. Curajul de a scrie împotriva curentului ține de condiția scriitorului care crede în misiunea sa, care trimite astfel un mesaj unui cititor improbabil, dar care se ivește și crește deodată cu desfășurarea povestirii.
Adrian Alui Gheorghe
Romanul atestă o prozatoare sigură pe sine, deplin stăpână pe instrumentele sale artistice. Talentul de povestitor al Ancăi Ianchiș este de netăgăduit aici, iar cartea se bizuie, în primul rând, pe acesta. Alcătuită dintr-o narațiune principală, constituind Bildungsromanul meșteșugului de iconar, și dintr-o serie de micronarațiuni grefate pe canavaua epică, scrierea privilegiază arta de a evoca întâmplări atemporale, care însă amprentează, în mod misterios, prezentul, iar aceasta reprezintă ontologia narativă a autoarei. Tâlcurile povestirilor întrețesute de Anca Ianchiș converg către aceeași zonă de semnificații transcendente: existența are margini mult mai largi decât se vede cu ochii, în miezul tuturor lucrurilor palpită un rost și valori în stare a-l face pe om să se regăsească pe sine în relație cu lumea sa și cu lumea supramundană; în plus, ficțiunea protagonistului cărții conține, în final, o mistică a mamei, ce recheamă, în memoria cititorului, experiența tânărului Vintilă Voinea, eroul romanului-poem Ochii Maicii Domnului de Tudor Arghezi.
Cezar Boghici
Vezi cosul

Adaugă în coș / Detalii

Pădurea cu case

46.90lei

Copilul & pădurea – sau, mai precis, inima copilului & inima pădurii: acestea sunt cele două sedii magice ale lumii în proza lui Ovidiu Baron. Poveștile lui sunt plimbări prin pădurile inimii, expediții către luminișuri secrete unde lumea nu s-a dezvrăjit încă; unde mitul, magia, eresul încă există obiectiv. Asta e, pentru Ovidiu Baron, literatura: o inimă (de copil, de pădure, de copil plimbându-se prin pădure) făcută vizibilă. Cu toate enormele patrimonii de magie din ea. „Unde ești, copilărie,/ Cu pădurea ta cu tot?” Întrebarea lui Eminescu străbate, de la un cap la celălalt, proza lui Ovidiu Baron.

Radu Vancu
După un roman pe care e greu să nu ți-l amintești repetitiv odată ce l-ai citit, sensibil, nostalgic, liric, provocator, senzual, iată că avem din nou bucuria de a anunța o carte semnată de Ovidiu Baron. De data aceasta, Ovidiu propune o literatură a miracolului discret, a întoarcerii la rădăcinile senzoriale și afective ale copilăriei, unde inima omului și inima naturii pulsează la unison. Volumul este o odisee lirică prin lumi neatinse de dezvrăjire, unde pădurea devine spațiul arhetipal al regăsirii de sine și al memoriei afective. Grija pentru înduioșare, subtila contemplare a toposurilor, precum și discretul rafinament narativ și stilistic fac din literatura lui Ovidiu Baron un act de rezistență împotriva desacralizării lumii, dar și o formă de recuperare activă a unui spațiu pierdut, pe care însă îl mai putem regăsi în scris, în memorie, în sensibilitatea artistică. Un volum ce promite să ofere o rezolvare nevoii noastre de sens, de mister... Violeta Borzea
Vezi cosul

Adaugă în coș / Detalii

Poezia cântă tehnic printre platani

39.90lei

Arcane survolează și cartografiază foarte multe teritorii poetice. Uneori, Arcane e magie pură și se construiește strunind pocaluri, artefacte și ambrozie. Alteori, Arcane e acel sens abscons la care ajungem după foarte multe relecturi. Există și momente în care Arcane aduce poezia în tărâmul geek, unde imaginația guvernează peste faptul cotidian. Când intră în sfera tarotului, arcanele baleiază între călătoria spirituală și autoreferențialitatea care poate da naștere celor mai de impact versuri. Arcane încapsulează poezia sub formele sale variate: antologii tematice, debuturi surprinzătoare, reeditări îndelung așteptate și experimente care potențează epifanii literare. Andrei Zbîrnea Poezia din această antologie vine dintr-un spațiu al vulnerabilității conștiente și al insurgenței afective. Sinceritatea nu are nevoie de convenții, nu cere voie și nu face reverențe, nu se explică, nu vrea să convingă, ci expune, revendică, întreabă. Denunță verdictul invizibilizării, subminează așteptările normative cu o sinceritate deconcertantă și cu expectativa unei schimbări necesare. Într-o societate în care discursul public e încă traversat de frică și rușine, aceste poeme nu idealizează, nu cosmetizează – , dar tocmai prin această luciditate devin spații de reflecție, de solidaritate, de apartenență și de refugiu. Fiecare poem e un act de rezistență, o formă de a construi adăposturi într-o lume care încă pedepsește alteritatea, e o fisură prin care se vede realitatea în tot ce are ea mai nedrept, dar și mai intens. Citind, înțelegi că nu e vorba doar despre identități queer, ci și despre dreptul oricărui om de a fi întreg, de a fi văzut. Departe de clișeul generației deconectate, vocile de aici sunt profund ancorate în realitate – socială, afectivă, politică. Ele articulează o contranarațiune în care marginalitatea nu mai e periferie, ci devine spațiu atent luminat și aerisit. Antologia aceasta este o arhivă emoțional-politică a prezentului – un manifest al unei deveniri colective, o cartografiere poetică a acceptării de sine și a solidarității. Într-un climat care încearcă adesea să reducă alteritatea la tăcere, poezia queer devine un gest de memorie și de afirmare. Această antologie e, în același timp, o formă de documentare și o formă de revoltă. Aici, poezia nu cere voie, ci își face loc. Cu vulnerabilitate, cu zvâc, cu luciditate. Ligia Keșișian
Zi de zi ne supunem unor cutume normative care să simpatizeze și să (ne) re(a)ducă la un soi de default settings patriarhale. Riscăm să ne pierdem identitatea, să ne complacem în frica de expunere și în evitarea unui awkardness social. Din blândețe și bunătate, din frica de a nu-l deranja pe celălalt. Am admirat mereu poezia queer pentru că spune lucrurilor pe nume, că e fie blândă, fie tăioasă, fie aduce în față noi moduri de reprezentare, de limbaj care să încurajeze înțelegerea, empatia, nuațele care ne aduc mai aproape unii de ceilalți. Fiecare voce din acest volum are propria-i poveste. Avem deci o hartă, un puzzle la care fiecare contribuie cu resursele interioare – furie, indignare, gingășie; ca să aflăm, la finalul zilei, că suntem oameni. Aici, poezia cântă tehnic printre platani ne încurajează să fim noi înșine, să ne punem cu toții voalul performativ în felul nostru specific, să ne bucurăm de tandrețe și glitter. „Ce este x pentru mine / două brațe deschise care încă / mai caută blândețea.“ – aici e cheia volumului pe care urmează să-l deschidem împreună și să cuprindem fiecare poem ca-ntr-o îmbrățișare.

Alex Higyed
Vezi cosul

Adaugă în coș / Detalii

După-amiaza vieții

53.00lei

Descopăr cu plăcere vocația epică a poetei Cleopatra Lorințiu și mai ales pe aceea de critic și istoric literar. Adevărul e că volumul se citește pe nerăsuflate, mai ales de către cei care au cunoscut-o personal, i-au citit cărțile de poezie de început, i-au fost aproape ca generație, dar și prin colaborarea la aceleași publicații sau edituri. Evocări, interviuri cu urmașii, cronici literare sau plastice dedicate cărților sau expozițiilor unor figuri ilustre ale literaturii române sau ebraice, reunite într-un fascinant eclectism, compun această carte densă, un eșantion de erudiție și scriitură sapiențială, o înaltă dovadă a iubirii de carte, de culorile visului și de oameni a poetei Cleopatra Lorințiu.
Geo Vasile
Cleopatra Lorințiu crede că viața e prea scurtă și timpul neiertător: de aceea, toate iubirile și întâlnirile cardinale contribuie la destin, cu o condiție: să nu le lași să te schimbe. Iar binecuvântarea vieții Cleopatrei Lorințiu este că întotdeauna a știut ce are de făcut. (…) Cleopatra Lorințiu este autor, jurnalist, realizator de televiziune și diplomat. Cărțile ei s-au scris din viață.
Ionuț Vulpescu
Cleopatra Lorinţiu este o profesionistă a seducţiei prin limbaj. În fiecare dintre ipostazele sale, poetă, prozatoare, jurnalistă, realizatoare de televiziune, diplomat, este limpede, expresivă, sigură pe sine, ştiind să surprindă esenţialul şi din întâmplările aparent derizorii. În literatură, conferă sens şi nobleţe durerilor, sfâşierilor, experienţelor care dor până la os. Ca jurnalist, a aşezat o lumină puternică asupra figurilor marcante din cultura română. Prin tot ce este, Cleopatra Lorinţiu dezvăluie o ereditate rafinată, şlefuită de un destin scris frumos. Mă gândesc la şansa de a călători şi de a pătrunde în spaţii, culturi şi civilizaţii descântate de istorie, pe care le-a transpus memorabil în cărţi şi în filme. Cleopatra Lorinţiu trăieşte intens, cu toate simţurile, şi scrie cu colţul inimii. O decupez din câteva amintiri plutind spre neuitare. O văd râzând pe malurile Senei. O văd încordată, pe culoarele Televiziunii Române. O văd din profil, surâzând sub o pălărie de pai care o apără de toate şi de sine.
Clara Mărgineanu
Tare bucuroasă sunt pentru apariția, în curând, a acestei cărți a cărei atentă organizare și pregătire a durat aproape un an. Nu doar pentru că autoarea este Cleopatra Lorintiu, o personalitate culturală complexă, ci și pentru că volumul cuprinde texte singulare, de mare însemnătate, consemnate de-a lungul timpului și adunate acum în volum, în trei secțiuni distincte ce cuprind rememorări, întâlniri și interviuri cu personalități marcante ale literaturii române și ale culturii, în general. Gheorghe Tomozei, Cella Seghi, Marin Preda, Eugen Jebeleanu, Ovidiu Bojor, Iosif Sava, Mariana Nicolesco sunt doar câteva dintre numele evocate în volum, iar despre întâlnirea cu ei autoarea povestește cu implicată dragoste și nostalgie, argumentând pe alocuri cu fotografii și documente personale ce atestă nu doar relaționarea cu aceștia într-o fericită congruență a destinului, ci și diversele etape ale acestui parcurs senzațional. Cleopatra Lorințiu este scriitor, jurnalist, realizator de televiziune și diplomat, cu o activitate literară prolifică și cu remarcabile realizări culturale, în prezent una dintre cele mai fascinante personalități din sfera culturală. Onorată peste poate pentru acest demers literar întreprins împreună, dar mai cu seamă pentru cartea ce își va începe viața în foarte scurt timp.
Violeta Borzea, editor
Vezi cosul

Adaugă în coș / Detalii

Suntem tineri un minut

42.50lei

E fascinant modul cum reușește Laura Stanciu, din câteva cuvinte, să creeze atmosferă, să ia delicat cititorul de mână, să-l conducă în universul proaspăt modelat, construit pe teme inconfortabile, pe care autoarea le îmblânzește cu naturalețe. Sunt teme de care mulți se sperie ori pe care le ocolesc. Moartea sub orice formă, fizică, relațională, emoțională, a devenit nomina odiosa în goana noastră după cât mai multă poleială dată fiecărei secunde. Laura Stanciu nu se ferește de acest teritoriu și gestionează, pe spații extrem de mici, un echilibru perfect între fragilitate și forță, în care dramele ori speranțele personajelor sunt consumate pe tonalități diferite, într-o tensiune atent controlată. „Zi-mi numele și voi trăi”, stă scris în Cartea egipteană a morților. Laura Stanciu le-a spus pe nume și le-a oferit ceea ce puțini autori reușesc: o viață demnă de literatură.
Cezar Amariei

Moartea sperie întrucât este singura dintre realități pe care nu o putem experimenta repetat. Cel puțin nu în nume propriu. Spre teritoriile ei privim doar prin sfârșiturile celorlalți. Și prin felul în care literatura ni le așază sub ochi. Decupajele propuse de Laura Stanciu în acest volum de proze scurte înfățișează cu tandrețe, ironie, umor negru și un strop de cruzime chipurile trecerii, condiția noastră de ființe liminare, situate pe granița imperceptibilă dintre un aici și un dincolo. Dar miza nu e niciodată doar deznodământul în sine, mai mult sau mai puțin neașteptat, ci și lumina unei întregi vieți filtrată printr-un ochi de fereastră. Cu precizia unui portretist deprins să așeze pe pânză esențialul, scriitoarea creionează figuri și gesturi, situații-limită, și, din câteva tușe, curgerea lină sau învolburată a unor destine în filigran. Privită dinspre moarte, existența își dezvăluie altfel sensurile. Iar una dintre calitățile acestor proze rezidă tocmai în firescul cu care moartea este lăsată să se plimbe nestingherită prin blocuri, apartamente, spitale și morgi, devenind un soi de dublu al celui pe care urmează să-l îmbrățișeze într-un ultim tangou. Episoadele din cele două părți ale volumului ar putea fi citite ca scenele înlănțuite ale unui medieval dans macabru, căruia nimeni nu i se poate sustrage. Însă ceea ce rămâne, în cele din urmă, în ochiul cititorului este, paradoxal, viața.

Cristina Bogdan

Efemeritatea, fragilitatea umană în traiectoria destinului, esența vieții surprinsă în gesturi mărunte, în mundan, în rama domestică a fiecărei zile, traversează prozele semnate de Laura Stanciu în acest volum de debut. Ceea ce cred că îmbracă cel mai bine tema morții, greu de mânuit, dar iscusit pusă în pagină de autoare, este stilul de cele mai multe ori tranșant, direct, despuiat de ornamente inutile. Totodată, în acest stil își găsesc loc umorul și ironia, care au efectul de a domoli iminența sau apăsarea finalului, de orice natură ar fi el – al unei etape, al unei povești de iubire sau al unei iluzii.

Andra Samson
Vezi cosul

Adaugă în coș / Detalii

Uric cel Bun şi Ultimul Căpcăun

58.00lei

„Uric cel bun și Ultimul Căpcăun” este o carte despre făpturi mici și prietenoase, atotștiutoare și nemuritoare, care veghează neobosit Tărâmul de la Capătul Curcubeului. Uricii îi ajută pe copii în momentele grele, îi însoțesc, după voie, în cele bune, le păzesc secretele și le împlinesc visurile. Așa s-a întâmplat și cu Zoe, fetița „de vârsta infinitului întors”, care s-a împrietenit cu Uric cel Bun, când avea mare nevoie de ajutor, dar și de ... idei. Lucrurile se complică mai ales când se zvonește că Ultimul Căpcăun, Capdecane pe numele lui, umblă slobod în lumea largă. În ce fel de aventură intră toți trei, alături de Chira Măiastra și alți urici, ajutați sau încurcați de încercatul motan Zac și naiva Kare, se dezvăluie pas cu pas în carte, „trebuie doar să priviţi spre coada ochiului”, cum recomandă Uric cel Bun. De acolo începe totul. Și se încheie cu …, hei, vreți să știți cine e Timotei? Ideea de a scrie o carte pentru copii în care să fie valorificate elemente de cosmogonie populară românească, precum şi despre „primele făpturi mitice“ mi‑a încolţit în minte încă de acum treizeci de ani, de când am citit prima dată Mitologia română, de Romulus Vulcănescu. Am reluat această lectură şi pentru cărticeaua de faţă, pentru care am folosit câteva date şi descrieri cu privire la Fârtate, Nefârtate, căpcăuni, uriaşi şi urici, pe care, în funcţie de situaţie, le‑am simplificat şi le‑am adaptat cu intenţia de a le face familiare cititorilor contemporani. Pornind de aici, mi s‑a părut foarte interesant să‑mi imaginez o întreagă seminţie a uricilor, precum şi o existenţă neîntreruptă a lor. Am lăsat imaginaţia să zboare şi am construit o întreagă istorie, cu organizare, ierarhie şi tipologii specifice, la care să ne putem oricând întoarce pentru a detalia. Cu la fel de mare bucurie m‑am lăsat pradă şi dorinţei de a valorifica într‑o carte pentru copii fragmente din poezii în limba spargă ale Ninei Cassian. Vor fi pentru cititori un prilej de a înţelege jocul (şi joaca) cu posibilităţile limbii, dar şi de a intui, înainte de a cunoaşte cuvântul „morfologie“, cum se aplică acesta în cazul unei limbi necunoscute, dar inteligibile.
Ohara Donovetsky
„Îi mulţumim fetiţei Zoe, fără de care nu am fi ştiut ce s‑a întâmplat cu Ultimul Căpcăun. Fără ajutorul ei, ex‑Capdecane zis Capbleg ar rătăci şi acum fără rost. Nu ar fi devenit uricul Timotei cel Nou. Dacă nu ar fi fost să mă cheme la ea, seminţia uricilor nu şi‑ar fi găsit nici acum liniştea şi nici bucuria de a veni iar printre oameni. Pentru ea şi pentru toţi copiii care ne preţuiesc, vom fi mereu de veghe la Tărâmul de la Capătul Curcubeului. Ne veţi vedea ori de câte ori veţi dori, să nu uitaţi, trebuie doar să priviţi spre coada ochiului. Toate acestea au fost povestite de mine, Uric cel Bun a.k.a. Benedict cel Blajin, Mare Divalnic şi Ur‑Cronicar, Să vă fie de folos! Al vostru, smerit întotdeauna, Uric cel Bun”
Vezi cosul

Adaugă în coș / Detalii

Casting pentru ursitoare

52.00lei

Scriitura Oharei Donovetsky din Casting pentru ursitoare funcționează ca un zoetrop, creând senzația de mișcare prin succesiunea rapidă a trei chipuri feminine (Lenca, Haia și Mira), care își proiectează pe peretele scriiturii câte un fragment din siluetă și câte o fâșie de poveste, într-o horă a istoriilor pe care le poartă tatuate în pieile lor identitare și pe care le împărtășesc în conversațiile ce le ritmează existențele.

Comparația cu dispozitivul optic inventat în veacul al XIX-lea, considerat a fi unul dintre precursorii cinematografului, poate atinge inclusiv dimensiunea lingvistică, căci înțelesul etimologic al zoetropului este acela de roată a vieții. În fond, asistăm în acest roman la rotirea destinelor celor trei prietene, atât de diferite și perfect complementare, încât par a fi consubstanțiale, precum Moirele, Parcele, ursitoarele sau ielele. La limită, ar putea fi chiar cele trei fețe – privind înspre direcții diferite – ale aceluiași personaj, o trimitere subtilă la Hecate Triformis. Numele acestei divinități este pus, de regulă, în legătură cu vocabula grecească hekás, având sensul de „departe”, pentru a sublinia ideea că această ființă supranaturală acționează sau veghează de la distanță, așa cum fac și întruchipările feminine invocate anterior.

Cristina BOGDAN

N-ai cum să nu remarci măiestria cu care autoarea pune în act capacitățile combinatorii ale cuvintelor și ale poveștilor, calculul milimetric pentru plasarea „coincidenței”, ironia, jubilația potrivirii, suspansul din jurul acestor asamblaje. N-ai cum să nu sesizezi propensiunea pentru bivalență a scriitoarei, abilitatea ei de a ține simultan în frâu fantasticul și realul, jongleria în echilibru cu care conjugă abstracțiunea visului premonitoriu, viziunea și exercițiul intelectual cu „poezia” materialității.

Iuliana MIU
Vezi cosul

Adaugă în coș / Detalii

Imberia

46.90lei

Dostoievskian în intenţie, romanul năzuieşte să potenţeze zone de penumbră ale eului. Pe de o parte, profesorul Dragodan se vrea un om din subterană, un cinic care face experimente pe propriul suflet şi pe sufletul celorlalţi.

Bianca Burța-Cernat Bianca Burţa‑CernatBianca Burţa‑Cernat

Meritul Imberiei lui Ovidiu Pecican stă în configurarea autentică a structurii sufleteşti complexe a intelectualului (idealist) şi a raportării lui conflictuale la lumea din jur.

Gabriela Gherghişor

Întrebuinţând figura lui Don Juan, un personaj de anvergură al prozei universale, plasat într-o lume promiscuă şi lipsită de orizont, violentă adesea („ca un abator”), un Don Juan îndrăgostit, îndoliat şi speriat de ratare, cu mai multe „plăci de personalitate” care nu se suprapun, împletind, de asemenea, o proză a cotidianului (din care nu lipseşte povestea) cu cea a analizei psihologice (ce mai păstrează, din primul roman, fine irizări expresioniste), Ovidiu Pecican dă în Imberia un roman frumos, care se citeşte cu plăcere.

Sanda Cordoş

Romancierul reabiliteaza mitul lecturii placute si al prozei captivante. [...] Ovidiu Pecican a scris o carte pentru primul raft al prozei de azi.

Ion Mureşan

Ovidiu Pecican reabilitează mitul lecturii plăcute şi al prozei captivante.

Ion Mureşan

Cred că romanul e un cosmos compensator, o uriaşă revanşă la mediocritatea existenţei, a cărei frumuseţe se destramă în timpi exasperant de descompuşi, ce se lasă reconstituiţi cu greu şi numai câteodată. Cred, de asemenea, că romanul îţi taie respiraţia, te întoarce pe dos şi te face să visezi la el multă vreme.

Ovidiu Pecican
Vezi cosul

Adaugă în coș / Detalii

Paradisul șoarecilor

49.00lei

Dan Matei, un debut absolut surprinzător, o carte care acoperă primii ani de dupa Revoluție, cu atmosfera aceea postapocaliptică și total nebună. Un roman care merită o soartă mai bună (ma refer la receptare). Bogdan Alexandru-Stănescu, Suplimentul de cultură nr. 424, ianuarie 2014 La aproape 35 de ani de la Revoluție, apar în literatura română tot mai multe cărți cu subiecte ancorate în tulburii ani ’90, ai tranziţiei postcomuniste. Motivul e legat de maturitatea, de experiența și distanța necesare generației care s-a dezvoltat în acei ani pentru a explora narativ, cu toate instrumentele stilistice, estetice, ideologice, mentalitare, istorice, sociologice ș.a.m.d., spațiul și contextul social care i-a format. Dan Matei este unul dintre acești exploratori, care, în cartea de față, ce analizează distopic și postapocaliptic primii ani de după Revoluție, creează o frescă socială de o acuitate înspământătoare, chiar dacă este trecută uneori prin filtru oniric sau suprarealist. Literatura noastră are nevoie de un roman social de bună calitate, care să sondeze în adâncime straturile corupției, ale oportunismului și ale confuziei generale care ne-au marcat istoria recentă, iar Dan Matei este în momentul de față unul dintre cei mai expresivi reprezentanți ai acestei direcții. Cosmin Perța
Vezi cosul

Adaugă în coș / Detalii

Story Messages

45.00lei

Fără nicio îndoială, efortul conjugat al copiilor poate să mute munții, să deschidă inimile și ochii, să îi învețe până și pe cinici că frumusețea și bunătatea sunt permanent sub ochii noștri și că nu pot fi pervertite de nimic din întunericul lumii. Într-un volum în care aportul a două fetițe de 10 și 13 ani este definitoriu, suntem invitați la visare, dar și la reflecție. Cât de importantă este comunicarea în zilele noastre? Cum putem aboli distanțele când suntem nevoiți să acceptăm amenințarea înstrăinării de cei dragi? Această carte este, de fapt, o punte peste mări și țări între o bunică și o fetiță, o invitație la comunicare, la convertirea dorului în cuvinte zburătoare, o felie de iubire transpusă în texte călătoare, o lecție despre generozitatea iubirii, o frântură de eternitate. Fiindcă, nu-i așa, doar astăzi Lia are 10 ani, doar astăzi vizează și vede flori în tot ce o înconjoară - ce stare de grație, nu-i așa? -, doar azi o definesc trăiri și stări puse în cuvinte sub semnul sincerității absolute și al purității vârstei. În acest dialog sensibil și duios - dar cu valențe profund educative - între Lia si Cristina, partea artistică, respectiv ilustrațiile și coperta, a fost asigurată integral de Sofia Matei, o artistă tânără, de numai 13 ani, cu un palmares deja vizibil în mediul artistic, care a înțeles perfect dialogul dintre fetiță și bunică. Acest volum are o pagină de Facebook dedicată, astfel că cei interesați sunt invitați să o aprecieze: https://www.facebook.com/profile.php?id=100093042340382
Vezi cosul

Adaugă în coș / Detalii

Asfalt Blues

41.90lei

Mihai Bălăceanu reușește în Asfalt Blues să dea contur unui univers narativ care, deși mozaicat, se dovedește a fi cât se poate de coerent și percutant. Cititorul poate observa cum fiecare proză își schimbă radical registrul, fără ca vocea auctorială din spate să aibă în vreun fel de suferit. Dimpotrivă, aceasta câștigă în amploare odată cu înaintarea în lectură. Scriitorul controlează excelent atât tehnicile de redare a realismului dur, cât și pe cele din spatele fanteziilor livrești, cum e cazul în A doua coborâre a lui Dante în infern. Personaje precum Vlad, Laurențiu, Tatiana sau Ileana, recurente în mai multe proze, sugerează un microunivers comun recognoscibil în straturile de adâncime ale mai multor texte din carte. Mottoul, un vers dintr-un cântec al lui Joe Bonamassa, funcționează ca o veritabilă cheie de lectură. Asfalt Blues este – dincolo de virtuozitățile stilistice și modalitățile ingenioase de construcție – o mărturisire pe mai multe voci a destrămării, uneori graduală, alteori bruscă, a unor iluzii de natură existențială.

Șerban AXINTE

Volumul Asfalt Blues nu are filtru de Instagram. Nici politețe falsă. Taie bucăți din realitate și le servește crude, cu câteva condimente bine alese.

Cu o abilitate surprinzătoare pentru un autor aflat abia la al doilea volum, Mihai Bălăceanu îți arată exact ceea ce uneori eviți să privești: degradare lentă, disperare ascunsă sub o glumă proastă, oameni care au fost dezvățați să mai fie oameni. Fără să negocieze, fără să aștepte aplauze.

Nu l-aș numi, din fericire, un volum „frumos”, dar e viu. Cu atât de multă falsitate în jur, asta înseamnă mult. O literatură onestă, fără compromisuri, necesară.

Mihail Victus