-
O antologie de texte care explorează multiplele fațete ale minciunii 21 de autori, scriitoare și scriitori ai zilelor noastre, explorează multiplele fațete, manifestări și consecințe ale minciunii, într-un demers editorial onest și fără pretenții moraliste. Fără intenția de a demasca și expune minciuna în sine, volumul Suprapun realități, spun minciuni se vrea un demers in rem de documentare a mecanismelor care o pun în mișcare. Coordonator: Cristina Munteanu Design copertă: Beatrice Arzoiu
-
Descopăr cu plăcere vocația epică a poetei Cleopatra Lorințiu și mai ales pe aceea de critic și istoric literar. Adevărul e că volumul se citește pe nerăsuflate, mai ales de către cei care au cunoscut-o personal, i-au citit cărțile de poezie de început, i-au fost aproape ca generație, dar și prin colaborarea la aceleași publicații sau edituri. Evocări, interviuri cu urmașii, cronici literare sau plastice dedicate cărților sau expozițiilor unor figuri ilustre ale literaturii române sau ebraice, reunite într-un fascinant eclectism, compun această carte densă, un eșantion de erudiție și scriitură sapiențială, o înaltă dovadă a iubirii de carte, de culorile visului și de oameni a poetei Cleopatra Lorințiu.
Geo Vasile
Cleopatra Lorințiu crede că viața e prea scurtă și timpul neiertător: de aceea, toate iubirile și întâlnirile cardinale contribuie la destin, cu o condiție: să nu le lași să te schimbe. Iar binecuvântarea vieții Cleopatrei Lorințiu este că întotdeauna a știut ce are de făcut. (…) Cleopatra Lorințiu este autor, jurnalist, realizator de televiziune și diplomat. Cărțile ei s-au scris din viață.Ionuț Vulpescu
Cleopatra Lorinţiu este o profesionistă a seducţiei prin limbaj. În fiecare dintre ipostazele sale, poetă, prozatoare, jurnalistă, realizatoare de televiziune, diplomat, este limpede, expresivă, sigură pe sine, ştiind să surprindă esenţialul şi din întâmplările aparent derizorii. În literatură, conferă sens şi nobleţe durerilor, sfâşierilor, experienţelor care dor până la os. Ca jurnalist, a aşezat o lumină puternică asupra figurilor marcante din cultura română. Prin tot ce este, Cleopatra Lorinţiu dezvăluie o ereditate rafinată, şlefuită de un destin scris frumos. Mă gândesc la şansa de a călători şi de a pătrunde în spaţii, culturi şi civilizaţii descântate de istorie, pe care le-a transpus memorabil în cărţi şi în filme. Cleopatra Lorinţiu trăieşte intens, cu toate simţurile, şi scrie cu colţul inimii. O decupez din câteva amintiri plutind spre neuitare. O văd râzând pe malurile Senei. O văd încordată, pe culoarele Televiziunii Române. O văd din profil, surâzând sub o pălărie de pai care o apără de toate şi de sine.Clara Mărgineanu
Tare bucuroasă sunt pentru apariția, în curând, a acestei cărți a cărei atentă organizare și pregătire a durat aproape un an. Nu doar pentru că autoarea este Cleopatra Lorintiu, o personalitate culturală complexă, ci și pentru că volumul cuprinde texte singulare, de mare însemnătate, consemnate de-a lungul timpului și adunate acum în volum, în trei secțiuni distincte ce cuprind rememorări, întâlniri și interviuri cu personalități marcante ale literaturii române și ale culturii, în general. Gheorghe Tomozei, Cella Seghi, Marin Preda, Eugen Jebeleanu, Ovidiu Bojor, Iosif Sava, Mariana Nicolesco sunt doar câteva dintre numele evocate în volum, iar despre întâlnirea cu ei autoarea povestește cu implicată dragoste și nostalgie, argumentând pe alocuri cu fotografii și documente personale ce atestă nu doar relaționarea cu aceștia într-o fericită congruență a destinului, ci și diversele etape ale acestui parcurs senzațional. Cleopatra Lorințiu este scriitor, jurnalist, realizator de televiziune și diplomat, cu o activitate literară prolifică și cu remarcabile realizări culturale, în prezent una dintre cele mai fascinante personalități din sfera culturală. Onorată peste poate pentru acest demers literar întreprins împreună, dar mai cu seamă pentru cartea ce își va începe viața în foarte scurt timp.Violeta Borzea, editor
-
Am citit Mierla neagră cu pasiune și adevărată admirație de la o pagină la alta. O lectură acaparantă și perenă. Există cărți care mi se par bune la lectură, dar pe care le uit repede. Eu împart cărțile după măsura în care îmi rămîn în minte și mă obsedează. Romanul Mierla neagră mi-a rămas în memorie și-mi voi aminti mereu de el, nu doar cînd mă voi plimba pe străzile Clujului, iar pentru asta autorul e demn de toată lauda. Ana Blandiana Radu Țuculescu e un prozator al cărui scris plutește nonșalant peste generații și mode. Și un epicureu narativ cu repertoriu derutant. A publicat, în ultimii 45 de ani, cîteva zeci de volume (romane, proză scurtă, piese de teatru, publicistică, literatură pentru copii). Are și o formulă proprie inconfundabilă – nu o rețetă, deși arta culinară e un lait-motiv apetisant al prozelor sale; muzician prin formație și artist cu vocație multiplă, și-a proiectat cu virtuozitate background-ul și în narațiunile proprii (de la Degetele lui Marsias încoace), care abundă în personaje cu formație muzicală și în intrigi asociate muzicii instrumentale. Răsfățul voluptăților senzuale care le condimentează e comparabil, în multe privințe, cu cel culinar. Iar fundalul social-politic, ținînd de istoria recentă comunistă și postcomunistă, este omniprezent; cu rădăcini în fantasmele unei Transilvanii post-imperiale (de mirare că autorul lipsește din Dicționarul romanului central-european...), el oferă nu puține biografeme ficțiunilor lucrate cu rafinament imaginativ și cu un umor care nu exclude dramatismul sau cruzimea. Toate aceste ingrediente – sau teme obsedante cu variațiuni - se regăsesc și în textura romanului Mierla neagră. (...) Dacă ar fi să caut un scriitor internațional afin lui Radu Țuculescu, primul care mi-ar veni în minte ar fi Boris Vian – minus exuberanța imaginativă „patafizică” și jazzistică a francezului, dar cu răsfățuri bonom-meticuloase și soluții ingenioase tipic țuculesciene. La sfîrșitul lecturii, odată cu retragerea din scenă a „iluziei” Maria Candelato, cititorul rămîne cu tristețea că această carte frumoasă trebuie, totuși, să se sfîrșească. Paul Cernat Roman puternic, muzical şi simbolic (simbolul corbului, dar şi simbolistica religioasă angelic versus diabolic, la care trimite mănăstirea franciscană ori numele lui Anghel, ca şi episodul biblic al „picioarelor desculţe”, transformat de personajul Prada într-o formă de pedeapsă sadică), Mierla neagră impune graţie unei atmosfere obsedante și a unor personaje extrem de vii, și reprezintă, fără îndoială, unul dintre romanele de prim-plan ale postcomunismului românesc. Adina Dinițoiu
-
"Cu mulți ani în urmă, am citit Cimitirul - mărturisesc, dintr-o curiozitate plină de neastâmpăr - și zău că n-a fost deloc ce mă așteptam să fie. A fost mult mai mult. Sarcastic și cu un umor fin, genuin, care te cucerește ireversibil, carismatic și sincer până la exasperare, Teleșpan ne propune un roman care, dincolo de aparența lejeră conferită de limbajul suburban, accesează câteva problematici majore. Personajul său este mandatarul unor opinii și credințe simple, dar profunde, care converg spre concluzia că fericirea vine din acceptare, și nu din cosmetizarea unor realități menite să îmbrace adevărul în straie strălucitoare, dar găunoase. Până la urmă, în fața morții, prilej de reflecție în carte, suntem cu toții lipsiți de argumente.Cred că unul dintre lucrurile care îmi plac cel mai mult la romanul Cimitirul, pe lângă incursiunea frustă într-o zonă la care alții nu se pot gândi decât după ce își scuipă în sân, este acela că poate fi citit de toată lumea: umorul și situațiile funambulești îi corup pe cei înclinați spre pudibonderie, în timp ce îi seduc neînduplecat pe ceilalți. De altfel, prima ediție este de mult epuizată, iar exemplarele care au mai circulat în rețeaua norocoșilor sunt pe cale de dispariție. "(Violeta Borzea, editor)
-
Micul Prinț este o poveste poetică, cu ilustrații în acuarelă realizate de autor, în care un pilot naufragiat în deșert întâlnește un tânăr prinț căzut pe Pământ de pe un mic asteroid. Povestea este filosofică și include critici sociale, remarcând ciudățenia lumii adulte. Această fabulă pentru adulți pare să fie, conform unei analize, o alegorie a vieții lui Saint-Exupéry: în poveste se întrezăresc căutarea din copilărie a unor certitudini și a păcii interioare, misticismul, credința sa în curajul omenesc, în fraternitate și în prietenie. Deși în aparență este stilizată ca pentru copii, Micul Prinț face câteva observații profunde despre viață și despre natura umană, ca de pildă: „Limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă‑n miezul lucrurilor.” Alte mesaje-cheie ar mai fi, de exemplu: „Devii răspunzător de‑a pururi pentru ceea ce ai îmblânzit.” Sau: „Numai timpul cheltuit cu floarea ta face ca ea să fie atât de preţioasă.” Micul Prinț a devenit una dintre cele mai bine vândute cărți publicate vreodată, fiind a doua carte cea mai tradusă în lume, după Biblie. Inimile nu au vârstă. Mărturisesc că această carte, minunat scrisă de Antoine de Saint Saint-Exupéry, pare de fiecare dată o lectură nouă, pentru că Micul Prinț are darul de a ne chema inimile, și nu mințile, spre a descuia înțelesuri. Frumusețea romanului stă în chiar acest fapt – marile adevăruri sunt iscusit camuflate în ceea ce aș numi o formă de gândire magică, ce face posibil accesul la esența vieții. Însă Micul Prinț își păstrează această gândire intactă. Încetăm să mai fim de îndată ce se sting mirarea, căutarea, curiozitatea pentru frumusețea vieții, ce poartă felurite chipuri. În absența lor, ne îndepărtăm de cine suntem cu adevărat și uitarea pune stăpânire pe noi, iar Micul Prinț ne previne că „toți adulții au fost copii cândva… dar puțini dintre ei își mai aduc aminte”. Jocul predilect al adulților este de a se lua în serios, ajungând să ignore ceea ce contează cu adevărat. Dar pentru a păzi cu grijă scânteia vie, Micul Prinț ne oferă cheia, anume că „limpede nu vezi decât cu inima”, fiindcă „miezul lucrurilor nu poate fi văzut cu ochii”. Prietenia, responsabilitatea, loialitatea, adevărul, iubirea sunt lucrurile cele mai de preț ce merită îngrijite, iar felul în care ne sunt povestite se strânge într-un mănunchi de trăiri rostite dintr-un glas al inocenței ce știe să le vorbească inimilor. Iar inimile nu au vârstă. Andra Samson, autoarea romanului Corabia din cer Micul Prinţ e o carte necesară, îmbibată de simboluri, o carte unde candoarea şi puritatea învelesc adevăruri pe care oamenii mari le uită. Micul Prinţ trăieşte pe o planetă nu mai mare decât o casă, de unde poate privi chiar şi patruzeci şi patru de asfinţituri într-o zi şi unde creşte o floare care-şi ascunde dragostea sub haina cochetăriei. Acest omuleţ deosebit începe o călătorie în care întâlneşte tot soiul de personaje memorabile, de la regele fără supuşi până la vulpea care îi dezvăluie însemnătatea prieteniei. Micul prinţ putem fi noi, când privim totul cu ochi inocenţi, înainte de a ne ocupa doar cu cifre şi de a ne lăsa atraşi în vortexul realităţii. Cel mai bine e să ţinem cont de cuvintele autorului: „Nu-mi place să-mi citească nimeni cartea în mod uşuratic”. Alexandra Niculescu, autoarea romanului Oranjeria
-
Dacă această carte ar vorbi despre cel care i-a dat naștere și, implicit, despre ea, ar putea-o face împrumutând vocea unuia dintre personaje și ar spune cam așa: La urma urmei, tu trăieşti foarte intens povestea scrisă, nu? Cuvintele sunt carne, sunt sânge, frazele tale sunt corpuri. Acum ai o clonă din cuvinte după chipul şi asemănarea mea, un amalgam de fraze lungi din care se întrupează, ai acolo sângele meu, carnea mea, surâsul, sprâncenele, gesturile, ezitările, jocul, vocea mea.
Aș mai adăuga că Ovidiu Baron propune un roman dens, în care fantasticul și realul caută se vorbească și laolaltă, și canon, și împrumutându-și cuvinte ori stări, despre dragoste, reacția la ea și lumi diferite, ce se contopesc una în alta și se reinventează una din alta.
Robert Șerban
Un flux narativ scurtcircuitat de reflexe crepuscular-fantasmatice străbate problematica unui eros cu două chipuri, precum ale mitologicului Ianus, unul întors spre un trecut halucinant, straniu, celălalt îndreptat spre un prezent tulburător, pulsatil. Ovidiu Baron ne oferă o narațiune densă, magmatică, un periplu nevralgic și sincopat între atunci și acum, pe firul subțire, tot mai subțire al întâmplărilor, al devenirilor și al distanțărilor care, nod după alt nod, leagă trecutul de prezent. O scriitură fermecătoare, alertă, care se află, în permanență, sub sevraj poetic. Însă, înainte de toate, seva melancolică a evocării, clocotitoare, vascularizează destinul personajului, pentru care memoria devine o cutie de rezonanță a imaginației și a sensibilității.
Savu Popa
-
Bine ați venit în lumea lui Tomiță, un motan care locuiește într-un magazin pentru animale plin de viață! Tinerii cititori, și nu numai, sunt invitați să exploreze universul plin de povești al celor care vizitează petshopul. Prin ochii lui Tomiță, copiii vor învăța concepte și principii care ne călăuzesc în viață, cum ar fi: prietenia, empatia, duioșia, precum și importanța bunătății.
-
Redus!O scriitură viscerală, de un realism întunecat, întâlnim în paginile acestui roman semnat de Marius Albert Neguț. În universul lui, opresorii și victimele își dispută același teritoriu geografic și identitar, marcat de drame, compromisuri, apropieri și înstrăinări. Ororile, traumele, obsesiile sau tarele realității comuniste au forța de a impresiona cititorul și de a-i oferi șansa unui exercițiu de reactualizare a unui trecut care încă pulsează destul de viu în conștiințe și în memorii. Viktor Frankl afirma că, ,,într-un fel, suferința încetează să mai fie suferință în momentul în care găsește un sens, cum ar fi sensul unui sacrificiu”. Aceasta pare a fi și radiografia, una de o luciditate contondentă, a lumii descrise în romanul de față, în care sacrificiul supraviețuirii morale și lucide oferă sens existenței într-o lume cufundată tot mai mult în tenebrele totalitare.
Savu Popa
-
„Poetă de primă mână, prozatoare și autoare de literatură pentru copii, Cleopatra Lorințiu scrie pentru cei mici o carte superbă. Un semn de prețuire și de speranță, din partea ei, pentru literatura dedicată unei vârste. Un exercițiu stilistic de excepție, dus de ea pe culme.“
Smaranda Jelescu, 1992
„Cleopatra Lorinţiu reuşeşte o serie de nuanţări narative inedite. Printre acestea se cuvine a fi menţionată, în primul rând, intensificarea pur poetică, cel mai convingător exprimată… Sunt texte graţioase în care autoarea imaginează întâmplări din vieţile unor copii şi apariţii ingenioase de copii ultraimaginativi.“
Voicu Bugariu, Luceafărul, 1982
„Poveştile Cleopatrei Lorinţiu produc stări de lectură în care amintirea se amestecă discret cu visul şi poezia, cu invitaţia la călătorie în ţinuturile miraculoase ale copilăriei. Sunt poveşti trăite, pline de concreteţe a vieţii din copilărie, şi exprimă revelator psihologiile celor care trăiesc această minunată etapă de viaţă. Autoarea are ştiinţa apropierii de lumea descrisă, un sentiment aparte pentru aceasta, ceea ce ne determină să o urmăm în demersul ei. O carte de nerăbdare, frumoasă şi înaripată, în care copilăria îşi găseşte şi dezvoltă o stare de plenitudine.“
Olimpiu Nuşfelean, Tribuna, 1987
„Cred că o carte cu poveşti atât de frumoase și captivante, incluse de altfel în biografia şcolară naţională pentru clasele I-VIII, aşa cum şi-a închipuit-o Cleopatra Lorinţiu, nu numai că netezeşte dragostea pentru lectură, dar, ca un zidar priceput, înalţă pe nesimţite în fiinţa acelor mici cititori castele în care mai târziu ne vom regăsi sufletul cristalin ca lacrima al copilăriei.“
Tudor Opriş,1998
„De dragul tău, aş scrie o poveste nemaivăzută şi nemaiauzită, întâmplată la o margine de mare pe o epavă de bric, printre alge lucioase şi crabi care‑şi găsesc culcuş într‑o cală ruginită. De dragul tău, aş însufleţi caii din păretar, i‑aş lăsa să alerge prin deşert sub clarul de lună, cărând sabine învelite în văluri albe duse de răpitori cu ochi lucitori, înarmaţi până‑n dinţi. De dragul tău, aş lăsa gladiolele roşii să crească, să crească şi fiecare floare aş închiria‑o unui prinţişor pitic sau unei dulci maimuţici, iar seara i‑aş pune să danseze pe masa mea acoperită cu satin roz. Aş lăsa notele să fugă din portativ, aş lăsa plantele să iasă din ierbar şi albinele din stupina unchiului Nicolae Ilieşu, care, de fapt, nici nu ne e unchi de‑adevăratelea, dar e dintr‑un sat cu bunicul nostru şi l‑a cunoscut pe bunicul nostru şi‑atunci nu merită să‑i zicem unchi? De dragul tău, copil cu ochii vii în care se scaldă o lacrimă de ghiduşie şi‑un fir de tristeţe ascunsă, copil care alergi pe un peron după un tren care pleacă, deşi ştii prea bine că n‑o să‑l ajungi, fluturând o batistă murdară de afine coapte, de dragul tău, aş ţine vacanţa cu mâinile amândouă, aş ţine‑o cu putere să mai stea, să mai stea. De dragul tău, aş lăsa cântecele să zboare libere ca păsările, aş găsi câte‑un gând fermecat în fiecare sâmbure de piersică, aş face în fiecare zi cartofi prăjiţi. Aş lăsa bărcuţele din hârtie să ducă pe ape poveşti minunate, literele de cerneală să se dizolve într‑o amestecătură albastră care te‑ar face să râzi. De dragul tău, m‑aş ascunde într‑o carte din bibliotecă şi‑aş aştepta acolo cuminte să mă găseşti, şi tu vei citi, vei citi carte după carte, raft după raft şi, într‑o bună zi, mă vei găsi şi pe mine pitită după vreun tom cu scoarţe uzate, vei şterge praful cu dosul mâinii şi mă vei privi cu ochii tăi vii în care se scaldă o lacrimă de ghiduşie şi‑un fir de tristeţe, dar eu voi fi atunci tare bătrână…“
-
Publicat în 1991, romanul Umbra penei de gâscă al prozatorului clujean Radu Ţuculescu se înscrie într‑un moment de tranziţie al literaturii române, când proza începe să experimenteze tot mai vizibil cu formule narative complexe şi cu strategiile intertextuale ale ficţiunii moderne târzii. Textul propune o meditaţie asupra destinului cărţii şi asupra condiţiei celor care îşi leagă existenţa de actul scrisului, explorând tensiunile dintre cunoaştere, putere şi libertate. În acest sens, romanul poate fi citit drept o reflecţie asupra fascinaţiei pe care cartea o exercită asupra individului, dar şi asupra riscurilor implicate de această fascinaţie. (...)Citit astăzi, în noua ediţie apărută la Editura pentru Artă și Literatură, romanul Umbra penei de gâscă rămâne un text fascinant tocmai prin această ambivalenţă: pe de o parte, este un roman despre puterea literaturii, iar pe de altă parte, esteun roman despre fragilitatea celor care o slujesc. Cartea apare simultan ca promisiune şi ca blestem, ca formă de libertate şi ca sursă de pericol. Romanul lui Radu Ţuculescu nu este doar o poveste despre trecut, ci şi o reflecţie asupra condiţiei scriitorului în orice epocă. Destinul lui Iţă Barabă devine simbolul tuturor celor care aleg să trăiască sub semnul scrisului, acceptând riscul pe care această alegere îl presupune. Iar „umbra penei de gâscă“ continuă să planeze asupra lor, ca semn al unei vocaţii care nu poate fi abandonată şi al unei fascinaţii de care nimeni nu se poate elibera cu adevărat.(Selecțiuni din prefața semnată de Florina Pîrjol)„Dincolo de o intrigă aproape poliţistă, plină de enigme şi de întunecimi ale caracterului uman, reţetă deja omniprezentă în epica lui Radu Ţuculescu, romanul Umbra penei de gâscă are o dimensiune în plus, cea metaforică. Este vorba de metafora Cărţii şi de consecinţele ei asupra vieţilor şi locurilor evocate. Personajele romanului, funambuleşti, joviale, personalităţi neaoşe sau, pe alocuri, uşor fantaste prin aerul de colocvialitate onirică pe care îl afişează, par toate născute sub o zodie livrescă. Într‑o formă sau alta, cartea, biblioteca, scrisul literar sau practica lecturii le‑au determinat parcursul vieţii şi al firii. (...) Izolat, în mod prielnic, în turnul de fildeş al Poveştii, Radu Ţuculescu a fost mereu un meteorolog al imaginaţiei, capabil să surprindă, să simtă orice schimbare, oricât de imperceptibilă, a climatului propriilor personaje, a aventurilor acestora, dar şi al unui imaginar care continuă să fascineze şi să îmbogăţească vieţile cititorilor săi.“(Selecțiuni din postfața semnată de Savu Popa)
-
Citind Vreau să rămân copil, e greu să nu aluneci pe loc într un univers până nu demult familiar. Aici, candoarea și entuziasmul de a cunoaște lumea se iau de mână cu tonul ușor sfătos ce ascunde o morală strecurată delicat în poveștile volumului. Ca într-o oglindă cu două fețe, observăm un om mare ce-și spune că ar vrea să rămână copil și căruia revenirea la poveștile de odinioară – care reprezentau cupola întregii lumi – îi va fi mereu acasă. Apoi, pentru că în sufletul oricărui copil pare a rămâne viu un sâmbure de înțelepciune divinatorie chiar, el știe că timpul inocenței e (cel mai) efemer, ceea ce face desprinderea cu atât mai grea. Așa încât e greu să nu aluneci în vraja unei lumi desăvârșite a copilăriei, pe care o regăsim neatinsă în paginile acestei minunate cărți. (Andra Samson, scriitoare)
-
Ce se poate întâmpla când părinții își țin copiii sub un clopot din sticlă? Sau, mai rău, într-un oraș din sticlă? Unde dispar joaca, imaginația? Ce se întâmplă cu dragostea? Finn și Rebecca, protagoniștii Poveștii orașului din sticlă și a fulgilor zburători, ne învață că, orice ar fi, prietenia rămâne. Mai mult decât atât, că iubirea și bunătatea copiilor pot salva lumea părinților. Cu siguranță voi pune această carte sub bradul de Crăciun al fiicei mele și mă voi asigura că nu avem pereți invizibili în jurul nostru.Lavinia BălulescuAcompaniată de ilustrațiile foarte inventive ale deja celebrei Anca Smărăndache, Suzana Tănase spune o poveste foarte actuală despre starea relațiilor dintre copii, părinți și lumea care îi înconjoară și o face cu naturalețe, cu tandrețe și cu dedicare. Povestea orașului din sticlă și a fulgilor zburători este nu doar un basm atent asamblat la sfârșitul căruia părinții vor simți nevoia să-și strângă în brațe odraslele, ci și o ilustrare a forței cu care speranța, prietenia și iubirea ne pot modela viitorul.Cosmin Leucuța
