Despre Antologeek:

Nu știu cum va arăta poezia viitorului, cu atât mai puțin geekșii de peste o jumătate de secol sau de peste un secol. Care vor fi deliciile de nișă? Poate Insula iubirii va deveni un soi de Squid games sau poate chiar „iubirea” va avea alte înțelesuri, cum am văzut că tinde să aibă de la secol la secol și de la zonă culturală la zonă culturală.

Poate că jocurile video vor deveni de-a dreptul realități virtuale și poate că unii vor alege să trăiască exclusiv acolo. Poate că cinemaul va fi făcut de AI și fiecare om își va putea face filmele lui pentru el și prietenii lui. Poate că manga și anime vor rămâne niște relicve culturale ca stampele japoneze, iar universurile derivate din ele vor avea o cu totul altă formă și viață. Un lucru știu însă sigur: va exista poezie. Poate nu în această formă, însă poezia bună, chiar dacă își schimbă forma, tinde să își păstreze sensul și esența un timp destul de îndelungat.

Așa că, da, sunt convins că și peste o sută de ani textele din această antologie vor putea fi gustate de publicul viitorului, pentru că sunt aici 32 dintre cele mai expresive și mai intense voci poetice ale momentului. Și ele vor sta mărturie poetică și antropologică pentru acest moment din „trecut”.

Cosmin Perța

„NU dezbatem marile tematici ale universului”, zice Andrei Zbîrnea în cuvântul lui înainte, majusculându-și negația. Poate că nu (deși adevărul e că eu cred contrariul); dar cert e că ce se dezbat aici sunt marile teme ale umanului.

Antologia asta fermecătoare, lipsită de temă, de concept, de ambiții ideologice de orice fel, e de fapt diversă ca poezia însăși. De la Insula Iubirii la Rilke, de la espresso la Chat GPT, de la finala cu Liverpool la stimulare magnetică transcranială, nimic din ce au atins vreodată creierul & inima umane nu lipsește din paginile ei.

E așa de reconfortant că astfel de antologii sunt încă posibilă. Ele (rare) demonstrează ceva esențial: că poezia însăși e încă posibilă.

Radu Vancu

Deși către tine, cel de peste 2 000 de ani, poate părea un subtitlu/mesaj utopic, Antologeek vorbește despre serile noastre din 2024, în singurătate sau în familie, cu bolul de popcorn, pe Netflix sau cu un podcast în căști despre ultimele evoluții ale conflictelor la nivel global.

Cum zicea comediantul Teo într-un număr de stand-up, trebuie să ne gândim la arheologii viitorului în momentul final al existenței noastre. Când lăsăm ceva în urmă, de exemplu această antologie, mimica noastră nu-atât-de-serioasă sau un text cu fruntea descrețită în care NU dezbatem marile tematici ale universului ar putea să-i amuze pe arheologii de peste 2 000 de ani. Asta dacă va mai exista această meserie în nomenclatorul profesiilor de atunci. Sigur că aceștia vor avea teorii controversate care să izoleze definiția Inteligenței Artificiale din 2024 și că ne vor spune deschis cine cred că sunt Bianca, Alin, Marius și Ioana (voi aflați înaintea lor din cartea asta). Totuși, numele Antologeek va plăcea tuturor, la unison.

E singura mea certitudine pentru peste 2 000 de ani referitor la această plachetă. Revenind în laboratorul Antologeek, țin să menționez că a fost o experiență pe repede înainte, cu sufletul la gură, o iubire de-o vară, care a debutat în mai de la propunerea Cristinei Munteanu, susținătoarea #1 a proiectului. Am trecut de la brainstorming la ideea de tematică venită de la Bogdan-Alexandru Petcu (subculturi și culturi pop în poezia contemporană românească), iar apoi am primit și numele Antologeek de la Alexandru-Codruț Ivașcu. A urmat heirupul de câteva zile de a contacta cei treizeci și doi de autori, urmat de religiozitatea unora de a respecta termenul-limită și de prelungiri de deadline motivate de vacanțe de vară și concedii. Nume noi au fost adăugate pentru a completa puzzle-ul lipsă la început de august.

Toate aceste ramuri ale Antologeek, nu neapărat într-o succesiune cronologică, sunt de vină pentru produsul finit, care se vrea doar primul din universul poetic Arcane, care se naște cu ocazia asta. Sunt recunoscător tuturor celor care au făcut Antologeek posibil.

Îi doresc să-și găsească mulți cititori curioși, inteligenți și cu simțul umorului dezvoltat!

Andrei Zbîrnea

Despre Antologeek 2:

Arcane survolează și cartografiază foarte multe teritorii poetice. Uneori, Arcane e magie pură și se construiește strunind pocaluri, artefacte și ambrozie. Alteori, Arcane e acel sens abscons la care ajungem după foarte multe relecturi. Există și momente în care Arcane aduce poezia în tărâmul geek, unde imaginația guvernează peste faptul cotidian. Când intră în sfera tarotului, arcanele baleiază între călătoria spirituală și autoreferențialitatea care poate da naștere celor mai de impact versuri. Arcane încapsulează poezia sub formele sale variate: antologii tematice, debuturi surprinzătoare, reeditări îndelung așteptate și experimente care potențează epifanii literare.

Andrei Zbîrnea

Un ghem de gânduri, un pot-pourri de poezie modernă, un nod gordian în căutare de un Alexandru, dar rezolvat de un Andrei, dar ce mama naibii caută un muzician trecut prin Sindromul Impostorului in 4 acte scriind despre asta? Poate e „tremurul din vocea lui Byron care ne dezvăluie măștile cu care defilăm în fiecare zi”, poate e targetul hip care riscă să se identifice cu temele și să nu trebuiască să caute Terms and Conditions, poate e penchantul pentru mici (sau mari) referințe muzicale, fie ele chiar și un name-dropping. Totul gravitează în jurul muzicii până la urmă. Poezia nouă e, pe bună dreptate, mult mai interesată de fond decât de formă acolo unde noi, dinozaurii, încă petrecem nopți albe analizând cele 3000 de rime potențiale ale lui bunăoară și cum să înghesuim 7 silabe în 5 sloturi pronunțabile muzical. Ah, libertatea versului liber! „Anyone here in 2025?” De la bănuțul pentru Witcher până la axioma că la 16 ani n-are cum să-ți placă folkul dacă nu ești obligat, trecând prin Facebook, anunțând zilele de naștere ale morților

și prietenilor vechi cu rate la bănci și chelie, din lista de playlisturi posibile dintr-un telefon pierdut în benzinărie, cel mai tare ne place Ozzy.

Sergiu „6” Mitrofan – byron

Antologeek 2 cuprinde texte ale unor poete & poeți foarte tineri, aflați, majoritatea, înainteadebutului, dar și ale unor autoare și autori ultra-consacrați, fiecare strecurând „muzici și faze” în poezia pe care o scriu. Tocmai mixul de experiențe sociale distincte, amestecul de imaginar,
analogic și digital, filtrele diferite care captează realul, unul ironic-„instagramabil”, celălalt ludic sau caustic, dau o vibrație aparte cărții. Mai trăim în aceeași lume, în același imaginar, în același limbaj, în aceeași muzică? Pe de o parte, o sensibilitate fragilă, un cod etic ferm, postumanist și
un nou limbaj, mixat trepidant, autoironic și postironic, pe de alta – scepticism, experiment, nostalgie. Cartea de față arată potențialul uriaș și diversitatea poeziei contemporane, de la nedebutați la clasicizați.

Sfat: fă-ți un playlist în timpul lecturii. Realitatea este amorfă, trebuie filtrată prin muzică & poezie. S-ar putea să capete sens.

Bogdan Crețu