Shop - Pagina 4 din 9 - Editura pentru Artă și Literatură

Redus!

Sunt gata să mă tund

Scrisă pentru copiii neurotipici şi neurodivergenţi deopotrivă, povestea lui Andi este o poveste‑oglindă, ce reflectă un adevăr despre copii: acela că pot fi buni, curajoşi, jucăuşi, dar şi curioşi, chiar şi atunci când se tem. În fond, la ce e bun jocul alături de figurile de ataşament şi de jucăriile de pluş, dacă nu la a face frica tot mai mică? Cartea este un instrument valoros pentru părinţi şi specialişti, deoarece aduce în lumină, prin intermediul recomandărilor şi strategiilor de la final, ceea ce experienţa tunsului este pentru copii – un proces pe care merită să îl susţinem cu răbdare şi blândeţe. Încurajez părinţii să rămână deschişi faţă de acest proces, pentru că fiecare copil este unic şi ne vorbeşte diferit despre modul în care poate fi ajutat.

Sunt gata să mă tund prezintă povestea lui Andi, un copil curajos căruia îi e frică (cine a spus că cei curajoși nu se tem?) de fiecare dată când se tunde. Dar ce bine că Andi nu e nevoit să fie singur cu frica lui. Îi are aproape pe mama și pe ariciul Nono și împreună descoperă ce este frizeria, ce instrumente folosește frizerul și cât de important este să ai pe cineva lângă tine de fiecare dată când îți este teamă.

„Mult m-aș fi bucurat, atunci cînd copila mea era mică, să fi știut cum să-i risipesc teama de tuns. N-a funcționat nici măcar împrietenirea cu Ovidiu, tînărul blînd și bun care venea la noi și îi făcea tunsori atît de frumoase. Mi- ar fi plăcut să fi existat această carte atunci, dar mă bucur că părinții care au acum copii mici o pot avea și citi, se pot folosi de ideile minunate din ea și se pot bucura de o experiență foarte plăcută atunci cînd își însoțesc micuții la tuns. Mulțumesc, Miha Tătucu, pentru această carte frumoasă și mult folositoare. “

Ana Barton, scriitoare

„Tunsul părului este, adesea, o problemă pentru cei mici. De fapt, copilul este cel care trece prin experiența desprinderii de ceva care îi aparține și îi dă identitate. Pornind de la provocarea tunsului, Miha Tătucu creează o poveste delicată pentru a-i ajuta pe cei mici, iar pentru părinți vine cu răspunsuri deschise și jocuri care să întărească relația copil-părinte.“

Nicoleta Radu, psihoterapeut psihanalitic

Vezi cosul

Adaugă în coș / Detalii

Micul Prinț

55.00lei

Micul Prinț este o poveste poetică, cu ilustrații în acuarelă realizate de autor, în care un pilot naufragiat în deșert întâlnește un tânăr prinț căzut pe Pământ de pe un mic asteroid. Povestea este filosofică și include critici sociale, remarcând ciudățenia lumii adulte. Această fabulă pentru adulți pare să fie, conform unei analize, o alegorie a vieții lui Saint-Exupéry: în poveste se întrezăresc căutarea din copilărie a unor certitudini și a păcii interioare, misticismul, credința sa în curajul omenesc, în fraternitate și în prietenie. Deși în aparență este stilizată ca pentru copii, Micul Prinț face câteva observații profunde despre viață și despre natura umană, ca de pildă: „Limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă‑n miezul lucrurilor.” Alte mesaje-cheie ar mai fi, de exemplu: „Devii răspunzător de‑a pururi pentru ceea ce ai îmblânzit.” Sau: „Numai timpul cheltuit cu floarea ta face ca ea să fie atât de preţioasă.” Micul Prinț a devenit una dintre cele mai bine vândute cărți publicate vreodată, fiind a doua carte cea mai tradusă în lume, după Biblie. Inimile nu au vârstă. Mărturisesc că această carte, minunat scrisă de Antoine de Saint Saint-Exupéry, pare de fiecare dată o lectură nouă, pentru că Micul Prinț are darul de a ne chema inimile, și nu mințile, spre a descuia înțelesuri. Frumusețea romanului stă în chiar acest fapt – marile adevăruri sunt iscusit camuflate în ceea ce aș numi o formă de gândire magică, ce face posibil accesul la esența vieții. Însă Micul Prinț își păstrează această gândire intactă. Încetăm să mai fim de îndată ce se sting mirarea, căutarea, curiozitatea pentru frumusețea vieții, ce poartă felurite chipuri. În absența lor, ne îndepărtăm de cine suntem cu adevărat și uitarea pune stăpânire pe noi, iar Micul Prinț ne previne că „toți adulții au fost copii cândva… dar puțini dintre ei își mai aduc aminte”. Jocul predilect al adulților este de a se lua în serios, ajungând să ignore ceea ce contează cu adevărat. Dar pentru a păzi cu grijă scânteia vie, Micul Prinț ne oferă cheia, anume că „limpede nu vezi decât cu inima”, fiindcă „miezul lucrurilor nu poate fi văzut cu ochii”. Prietenia, responsabilitatea, loialitatea, adevărul, iubirea sunt lucrurile cele mai de preț ce merită îngrijite, iar felul în care ne sunt povestite se strânge într-un mănunchi de trăiri rostite dintr-un glas al inocenței ce știe să le vorbească inimilor. Iar inimile nu au vârstă. Andra Samson, autoarea romanului Corabia din cer Micul Prinţ e o carte necesară, îmbibată de simboluri, o carte unde candoarea şi puritatea învelesc adevăruri pe care oamenii mari le uită. Micul Prinţ trăieşte pe o planetă nu mai mare decât o casă, de unde poate privi chiar şi patruzeci şi patru de asfinţituri într-o zi şi unde creşte o floare care-şi ascunde dragostea sub haina cochetăriei. Acest omuleţ deosebit începe o călătorie în care întâlneşte tot soiul de personaje memorabile, de la regele fără supuşi până la vulpea care îi dezvăluie însemnătatea prieteniei. Micul prinţ putem fi noi, când privim totul cu ochi inocenţi, înainte de a ne ocupa doar cu cifre şi de a ne lăsa atraşi în vortexul realităţii. Cel mai bine e să ţinem cont de cuvintele autorului: „Nu-mi place să-mi citească nimeni cartea în mod uşuratic”. Alexandra Niculescu, autoarea romanului Oranjeria

Redus!

Vezi cosul

Adaugă în coș / Detalii

Povestea Jemimei Puddle-Duck

Toată lumea îl cunoaște pe Peter Iepurașul, dar câți o cunosc pe Jemima, rățușca naivă căreia nu i se permite să își clocească singură ouăle și pleacă să își caute un loc de cuibar? Ei bine, suntem bucuroși să v-o prezentăm, suntem siguri că povestea ei va fi motiv de încântare pentru copii și părinți deopotrivă, mai ales că toate lucrurile sunt minunate când se termină cu bine.

Vezi cosul

Adaugă în coș / Detalii

Zăpadă pe umerii Adelinei

56.00lei

Dacă această carte ar vorbi despre cel care i-a dat naștere și, implicit, despre ea, ar putea-o face împrumutând vocea unuia dintre personaje și ar spune cam așa: La urma urmei, tu trăieşti foarte intens povestea scrisă, nu? Cuvintele sunt carne, sunt sânge, frazele tale sunt corpuri. Acum ai o clonă din cuvinte după chipul şi asemănarea mea, un amalgam de fraze lungi din care se întrupează, ai acolo sângele meu, carnea mea, surâsul, sprâncenele, gesturile, ezitările, jocul, vocea mea.

Aș mai adăuga că Ovidiu Baron propune un roman dens, în care fantasticul și realul caută se vorbească și laolaltă, și canon, și împrumutându-și cuvinte ori stări, despre dragoste, reacția la ea și lumi diferite, ce se contopesc una în alta și se reinventează una din alta.

Robert Șerban

Un flux narativ scurtcircuitat de reflexe crepuscular-fantasmatice străbate problematica unui eros cu două chipuri, precum ale mitologicului Ianus, unul întors spre un trecut halucinant, straniu, celălalt îndreptat spre un prezent tulburător, pulsatil. Ovidiu Baron ne oferă o narațiune densă, magmatică, un periplu nevralgic și sincopat între atunci și acum, pe firul subțire, tot mai subțire al întâmplărilor, al devenirilor și al distanțărilor care, nod după alt nod, leagă trecutul de prezent. O scriitură fermecătoare, alertă, care se află, în permanență, sub sevraj poetic. Însă, înainte de toate, seva melancolică a evocării, clocotitoare, vascularizează destinul personajului, pentru care memoria devine o cutie de rezonanță a imaginației și a sensibilității.

Savu Popa

Vezi cosul

Adaugă în coș / Detalii

Nu toate tăcerile

41.00lei

De ce o scriitoare din România n-ar putea scrie povestea unui sat belgian aflat sub ocupație nazistă?

Poveștile, la fel ca oamenii, fie au, fie nu au noroc de omul care le scoate în lume. Povestea Louisei a avut. Nicoleta Beraru a scris-o într-o română atât de frumoasă și mustoasă, încât am reluat pagini întregi strict pentru plăcerea estetică. Dar am apreciat și finețea descrierilor mișcărilor sufletești ale personajelor în fața loviturilor destinului. Știu din propria experiență că nu e ușor de atins performanța. Și tot mai rar – mă întreb de ce – întâlnim scriitori care, pe lângă poveste, mai posedă și măiestria de a povesti.

Lilia Calancea, scriitoare, câștigătoarea Premiului liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte, Filit 2023

Am descoperit talentul înnăscut de povestitoare al Nicoletei Beraru odată cu romanul Cuiburi de berze, talent confirmat ṣi de romanul Regăsirea. Stilul său mă face să mă gândesc la cel al lui Ion Druţă în Povara bunătăţii noastre. Limba bogată pe care o folosește această autoare, care trăieṣte de mai bine de douăzeci de ani în Belgia, reînvie o epocă uitată. Descrierile metaforice, profunzimea personajelor și umanitatea care se degajă din scrierile sale o plasează pe scena autorilor români care contează în peisajul literaturii contemporane.

Cu acest nou text, Nu toate tăcerile, autoarea încearcă să treacă frontiera în Belgia de adopţie, unde plasează intriga inspirată de un fapt divers din timpul ocupaţiei naziste. Tema destinului abordată aici e un rapel al faptului că în literatură nu există frontiere.

Liliana Lazăr, scriitoare de limbă franceză, laureată a Premiului celor cinci continente ale Francofoniei

Vezi cosul

Adaugă în coș / Detalii

După-amiaza vieții

53.00lei

Descopăr cu plăcere vocația epică a poetei Cleopatra Lorințiu și mai ales pe aceea de critic și istoric literar. Adevărul e că volumul se citește pe nerăsuflate, mai ales de către cei care au cunoscut-o personal, i-au citit cărțile de poezie de început, i-au fost aproape ca generație, dar și prin colaborarea la aceleași publicații sau edituri. Evocări, interviuri cu urmașii, cronici literare sau plastice dedicate cărților sau expozițiilor unor figuri ilustre ale literaturii române sau ebraice, reunite într-un fascinant eclectism, compun această carte densă, un eșantion de erudiție și scriitură sapiențială, o înaltă dovadă a iubirii de carte, de culorile visului și de oameni a poetei Cleopatra Lorințiu.

Geo Vasile

Cleopatra Lorințiu crede că viața e prea scurtă și timpul neiertător: de aceea, toate iubirile și întâlnirile cardinale contribuie la destin, cu o condiție: să nu le lași să te schimbe. Iar binecuvântarea vieții Cleopatrei Lorințiu este că întotdeauna a știut ce are de făcut. (…) Cleopatra Lorințiu este autor, jurnalist, realizator de televiziune și diplomat. Cărțile ei s-au scris din viață.

Ionuț Vulpescu

Cleopatra Lorinţiu este o profesionistă a seducţiei prin limbaj. În fiecare dintre ipostazele sale, poetă, prozatoare, jurnalistă, realizatoare de televiziune, diplomat, este limpede, expresivă, sigură pe sine, ştiind să surprindă esenţialul şi din întâmplările aparent derizorii. În literatură, conferă sens şi nobleţe durerilor, sfâşierilor, experienţelor care dor până la os. Ca jurnalist, a aşezat o lumină puternică asupra figurilor marcante din cultura română. Prin tot ce este, Cleopatra Lorinţiu dezvăluie o ereditate rafinată, şlefuită de un destin scris frumos. Mă gândesc la şansa de a călători şi de a pătrunde în spaţii, culturi şi civilizaţii descântate de istorie, pe care le-a transpus memorabil în cărţi şi în filme. Cleopatra Lorinţiu trăieşte intens, cu toate simţurile, şi scrie cu colţul inimii. O decupez din câteva amintiri plutind spre neuitare. O văd râzând pe malurile Senei. O văd încordată, pe culoarele Televiziunii Române. O văd din profil, surâzând sub o pălărie de pai care o apără de toate şi de sine.

Clara Mărgineanu

Tare bucuroasă sunt pentru apariția, în curând, a acestei cărți a cărei atentă organizare și pregătire a durat aproape un an. Nu doar pentru că autoarea este Cleopatra Lorintiu, o personalitate culturală complexă, ci și pentru că volumul cuprinde texte singulare, de mare însemnătate, consemnate de-a lungul timpului și adunate acum în volum, în trei secțiuni distincte ce cuprind rememorări, întâlniri și interviuri cu personalități marcante ale literaturii române și ale culturii, în general. Gheorghe Tomozei, Cella Seghi, Marin Preda, Eugen Jebeleanu, Ovidiu Bojor, Iosif Sava, Mariana Nicolesco sunt doar câteva dintre numele evocate în volum, iar despre întâlnirea cu ei autoarea povestește cu implicată dragoste și nostalgie, argumentând pe alocuri cu fotografii și documente personale ce atestă nu doar relaționarea cu aceștia într-o fericită congruență a destinului, ci și diversele etape ale acestui parcurs senzațional. Cleopatra Lorințiu este scriitor, jurnalist, realizator de televiziune și diplomat, cu o activitate literară prolifică și cu remarcabile realizări culturale, în prezent una dintre cele mai fascinante personalități din sfera culturală. Onorată peste poate pentru acest demers literar întreprins împreună, dar mai cu seamă pentru cartea ce își va începe viața în foarte scurt timp.

Violeta Borzea, editor

Vezi cosul

Adaugă în coș / Detalii

Eu, două femei şi niciun câine

48.00lei

Victor „Vic” Șendroiu e un bărbat ajuns la vârsta de mijloc. Are o viață așezată, corect construită în timp, o soție gospodină și un fiu cuminte, chiar dacă atent mai mult la device-uri. Numai că Vic, cititor avid și iubitor de poezie, vrea mai mult, vrea împlinire neuronală și sexuală, iar misiunea lui devine aceea de a se simți cu adevărat viu. Atunci când o întâlnește pe Dariana, crede că a găsit calea. Dar, de aici, începe aventura... În Eu, două femei și nici un câine, Nic Popescu descrie cu naturalețea unui scriitor înnăscut aventura deopotrivă amoroasă și de viață a doi adulți care renasc unul prin celălalt. Un roman captivant, grav și comic în egală măsură, acesta îi va câștiga cu siguranță de partea lecturii chiar și pe aceia care poate că nu s-au considerat niciodată cititori.

Mircea Pricăjan, scriitor

------------------------------- Fericirea e doar un cuvânt. Noi îi dăm viață, îl rotunjim și ni-l însușim. Victor Șendroiu – personajul creat de Nic Popescu – nu face excepție. Pentru el, fericirea înseamnă libertate, împlinire intelectuală și sexuală, iubire. Nimic din ceea ce soția lui, Otilia, nu-i mai poate oferi. Am intrat treptat în lumea lui Victor, în gândurile lui, iar curiozitatea mea a crescut cu fiecare capitol parcurs. Va avea curajul să caute ceea ce își dorește atât de mult? Va acționa? Își va găsi puterea să se aleagă pe el? Eu, două femei și niciun câine e o poveste a vremurilor pe care le trăim, care te ține în priză, cu un umor fin, bine dozat, cu răsturnări neașteptate de situație, iar la final rămâi cu întrebarea firească: Ce-ar fi fost dacă...?

Mona Șimon, scriitoare

------------------------------- O situație clasică, unde un bărbat „cam” însurat trebuie să aleagă între soție și iubită, se transformă într-una explozivă, când trecutul, ura și răzbunarea își dau mâna, iar protagoniștii trebuie să-și clarifice viața și trăirile proprii, dar să și lupte pentru a-și salva viețile. O pată neagră, ca umbra unui prădător periculos, plutește pe deasupra, de la început și până la sfârșit. Aidoma scriitorilor buni de romane polițiste, autorul ne arată doar ceea ce vrea să vedem din această poveste încordată. Ne croim drum urmându-l pe narator, pe o potecă numai de el știută, pe care-o luminează cu o lanternă mică. Nu putem evada nicăieri, suntem prizonierii lui, el e ghidul. Ne e frică, dar ne și place. Prin Un bărbat, două femei și niciun câine, Nic Popescu anunță limpede că e un prozator cu vlagă, care se poate mișca în aproape orice direcție.

Cornel George Popa, scriitor

------------------------------- Deși e un autor deja experimentat de proză scurtă, premiat pentru diverse texte, cu un condei cu nerv, bine strunit, și un stil carismatic și alert, dublat de dozele exacte de profunzime sau umor, după caz, Nic Popescu este la primul său roman. Iar asta nu s-a întâmplat peste noapte, mai ales că - dincolo de dozele firești de nesiguranță și emoție specifice debutului - un autor poate fi tentat să perfecționeze la nesfârșit ceea ce urmează să le ofere cititorilor. În orice caz, ceea ce a rezultat este un roman alert, provocator, cu o poveste desprinsă din viață, pe cât de sinceră, pe atât de ironică, și cu un final gen "ai grijă ce îți dorești".

Violeta Borzea, editor

Vezi cosul

Adaugă în coș / Detalii

Bumerangul cuvintelor

48.00lei

Pentru cei îndrăgostiţi de limba română, de gramatica ei, de vorbirea corectă şi nuanţată, fiecare greşeală gramaticală, lexicală sau de altă natură, dar din aceeaşi categorie, lasă o rană profundă, care cu greu poate fi oblojită, mai ales atunci când se tot repetă, zi de zi, în toate mediile, ba chiar se amplifică. Și de aceea, datorită paginilor scrise de doamna Mariana Badea, mă simt răzbunată. Ba chiar vindecată, într‑o oarecare măsură. Pentru că toate aceste derapaje sunt scoase la iveală, demascate – şi apoi corectate, pe larg, cu nenumărate exemple, comparaţii şi explicaţii. Însă cartea Bumerangul cuvintelor nu este nicidecum una exclusiv „didactică”. O, nu, dimpotrivă! Cu umor şăgalnic, cu ironie (chiar muşcătoare, câteodată), dar şi cu tristeţe de multe ori, autoarea ne pune, de fapt, în faţa ochilor un roman poliţist, unde întrebarea ce răsare nerăbdătoare în mintea cititorului, la orice sfârşit de capitol, este: „Care va fi următorul criminal?” De fiecare dată avem de‑a face cu o înlănţuire de cuvinte şi de expresii „blajine”, atacate şi, în final, omorâte de „stricătorii de limbă”, printr‑o „falsificare intelectuală”, prin „surogate lingvistice”, în timpul unor „concursuri de agramaţi”, pe parcursul cărora toţi se luptă pentru a ocupa locul I pe acest podium dizgraţios. Pe lângă conaţionalii retraşi, care fac greşeli, în funcţie de vârstă, la ei acasă sau la şcoală, există cei care propagă, diversifică şi îmbogăţesc cu un mare zel toate aceste cusururi lingvistice, adică jurnaliştii, indiferent de locul în care aceştia se manifestă: TV, presă scrisă, presă online sau, pur şi simplu, „social media”. Atunci când a apărut, în anii ‘90, sloganul „Cu televizorul aţi minţit poporul!”, acesta se referea doar la mesaje în sine, la fondul acestora. Acum, nu e vorba numai despre televizor şi nu mai există doar problema minciunii ştirilor: nu, în prezent ne mint (şi) cu privire la faptul că ei cunosc limba română (de literatură, nici nu mai vorbim) şi declanşează un rău cumplit, ucigând‑o cu sânge rece. Și lăsându‑ne, după cum bine scrie autoarea, fără „oxigen gramatical”. Se pare că nu li s‑a adus niciodată la cunoştinţă îndemnul lui Caragiale, adresat jurnaliştilor: „Cinste şi gramatică, acestea sunt cele dintâi condiţii ale unei prese bune”. În cazul în care bănuiţi că sunt luaţi în vizor doar „muritorii” care comit greşeli, vă înşelaţi. Sub aceeaşi lupă bine calibrată intră şi noul DOOM, care, deşi ar trebui să fie un exemplu de perfecţiune în acest domeniu, dovedeşte slăbiciuni chiar de la primele pagini, respectiv de la Cuprins. Și nu se rezumă doar la ele. Acestea fiind spuse, vă invit pe toţi – elevi, părinţi, profesori, jurnalişti, specialişti (indiferent de domeniu), traducători, medici, redactori, oameni de ştiinţă, muncitori şi, în general, cei care (afirmă că) vorbesc limba română – să părăsiţi comoditatea unei utilizări a 100 de cuvinte, inclusiv acelea greşite, şi să intrăm împreună în „frumoasa şi cumintea limbă română”, aşa cum o numea acelaşi Nenea Iancu. Primul pas (şi cel mai potrivit) este chiar această carte. Bumerangul este acel obiect (armă, jucărie) care revine, cu viteză, la locul de aruncare. Prin urmare, „bumerangul cuvintelor” se va întoarce la noi – dar tot de noi depinde şi dacă ne va distruge sau nu!

Odilia Roşianu (redactor‑şef Literatura de azi)

Vezi cosul

Adaugă în coș / Detalii

Tigrii visează în culori

39.90lei

Scriitura din acest volum tinde spre perfecțiune formală, iar eleganța caligrafică a relatării este frapantă. Cartea poate fi asemănată cu un vas superb, realizat de un artist orfevrier, cu migală și atenție pentru amănunte.

VOICU BUGARIU

Fibra autentică a Rodicăi Bretin este cea poetică, dar arta abstractizării, a formelor literare elaborate nu e dusă niciodată la extrem, lăsând libertate de mişcare inovaţiei creatoare şi reacţiilor spontane. Dincolo de o lectură care va stărui în mintea cititorului măcar o vreme, Rodica Bretin mai-mai că ne determină să iubim din nou, cu dulce-amară naivitate, literatura.

MIRCEA DOREANU

Am întâlnit-o pentru prima oară pe autoare la un colocviu despre realismul magic. Când proza Rodicăi Bretin are în centru un personaj feminin, ea nu descrie vreun soi de societate matriarhală, ci analizează dorințele, căutările protagonistei, uneori din perspective duble: una lăuntrică, una în contact direct cu cei ale căror vieți le influențează.

TEODORA MATEI

Rodica Bretin este, în momentul de față, o scriitoare consacrată, prolifică pe plan beletristic și apreciată de critică, de editori și de public. Cărțile ei sunt un amalgam de istorie, aventură, fantastic, ceva filosofie şi intrigă poliţistă, toate amestecate într-o acţiune spectaculoasă, care pune problemele societăţii actuale într-un mod original.

OLIVIU CRÂZNIC

Vezi cosul

Adaugă în coș / Detalii

Oul de struț

47.00lei

Elegantă şi subtilă într-un mod rafinat, elegiacă sau moralizator-caustică, Monica Nistorescu ne oferă o serie de pastile de observaţie cotidiană din care reies nu doar siguranţa consemnării şi simţul visceral al lucidităţii, ci şi faconda condeiului jurnalistic, totul sub semnul unui estetic lipsit de ostentaţie, ce constituie elementul aglutinant al volumului.

Fie că e vorba despre observaţia umanului, a socialului, fie că e vorba despre aducerea în atenţia şi în retina cititorului a unor toposuri cărora le conferă, prin ochiul propriu, semnificaţii noi, textele sunt fruste, sincere, limpezi, lipsite de clişee, iar acuitatea consemnării este, aici, apanajul unui scriitor cu un stil îndelung exersat, dublat de o veritabilă vocaţie stilistică.

VIOLETA BORZEA, editor

Vezi cosul

Adaugă în coș / Detalii

Mierla neagră

53.00lei

Am citit Mierla neagră cu pasiune și adevărată admirație de la o pagină la alta. O lectură acaparantă și perenă. Există cărți care mi se par bune la lectură, dar pe care le uit repede. Eu împart cărțile după măsura în care îmi rămîn în minte și mă obsedează. Romanul Mierla neagră mi-a rămas în memorie și-mi voi aminti mereu de el, nu doar cînd mă voi plimba pe străzile Clujului, iar pentru asta autorul e demn de toată lauda. Ana Blandiana Radu Țuculescu e un prozator al cărui scris plutește nonșalant peste generații și mode. Și un epicureu narativ cu repertoriu derutant. A publicat, în ultimii 45 de ani, cîteva zeci de volume (romane, proză scurtă, piese de teatru, publicistică, literatură pentru copii). Are și o formulă proprie inconfundabilă – nu o rețetă, deși arta culinară e un lait-motiv apetisant al prozelor sale; muzician prin formație și artist cu vocație multiplă, și-a proiectat cu virtuozitate background-ul și în narațiunile proprii (de la Degetele lui Marsias încoace), care abundă în personaje cu formație muzicală și în intrigi asociate muzicii instrumentale. Răsfățul voluptăților senzuale care le condimentează e comparabil, în multe privințe, cu cel culinar. Iar fundalul social-politic, ținînd de istoria recentă comunistă și postcomunistă, este omniprezent; cu rădăcini în fantasmele unei Transilvanii post-imperiale (de mirare că autorul lipsește din Dicționarul romanului central-european...), el oferă nu puține biografeme ficțiunilor lucrate cu rafinament imaginativ și cu un umor care nu exclude dramatismul sau cruzimea. Toate aceste ingrediente – sau teme obsedante cu variațiuni - se regăsesc și în textura romanului Mierla neagră. (...) Dacă ar fi să caut un scriitor internațional afin lui Radu Țuculescu, primul care mi-ar veni în minte ar fi Boris Vian – minus exuberanța imaginativă „patafizică” și jazzistică a francezului, dar cu răsfățuri bonom-meticuloase și soluții ingenioase tipic țuculesciene. La sfîrșitul lecturii, odată cu retragerea din scenă a „iluziei” Maria Candelato, cititorul rămîne cu tristețea că această carte frumoasă trebuie, totuși, să se sfîrșească. Paul Cernat Roman puternic, muzical şi simbolic (simbolul corbului, dar şi simbolistica religioasă angelic versus diabolic, la care trimite mănăstirea franciscană ori numele lui Anghel, ca şi episodul biblic al „picioarelor desculţe”, transformat de personajul Prada într-o formă de pedeapsă sadică), Mierla neagră impune graţie unei atmosfere obsedante și a unor personaje extrem de vii, și reprezintă, fără îndoială, unul dintre romanele de prim-plan ale postcomunismului românesc. Adina Dinițoiu

Vezi cosul

Adaugă în coș / Detalii

Cavalerul alb al Valahiei. Legendele Hunedoarei

35.00lei

Profesorul Ovidiu Popescu a perceput istoria așa cum puțini au reușit să o facă. I-a înțeles resorturile didactice în cursurile animate despre artă, religie și cultură, a meditat și a sfătuit învățăcei și colegi deopotrivă, cu privire la dificultățile ori subtilitățile cercetării trecutului cu uneltele grele, ascuțite și temeinice ale limbilor vechi și ale paleografiilor, fără însă a pierde vreo clipă din vedere vocația de căpătâi insuflată de Clio: aceea de poveste, de basm, de narațiune fascinantă care îmbrățișează cu afecțiune părintească și nepărtinitoare atât memoria afectivă a episoadelor din trecut, înfrumusețate de atașamentul subiectiv al povestitorului, cât și căutarea neobosită a unor oglindiri limpezi a faptelor de mult petrecute, așa cum acestea s-au înfăptuit într-un plan obiectiv. Lucrarea ce ni se odihnește acum în mână recuperează tocmai acest univers narativ și afectiv al contactului cu istoria. Textele reunite între copertele acestui volum pot fi cel mai bine circumscrise conceptului de tradiție istorică orală, narațiuni construite anonim ce-și trag seva din memoria filtrantă a oamenilor și a locurilor în care aceștia își duc traiul. Protagonistul colajului de povestiri este Hunedoara, spațiul actualului oraș, împreună cu regiunea înconjurătoare, un bazin economic, social, demografic și cultural complex, forjat din fierul care-i scrie destinul încă de pe vremea dacilor.

Adinel C. Dincă