Shop

  • Redus!

    Precomandă Îngeri rătăciți

    Prețul inițial a fost: 62.00lei.Prețul curent este: 57.00lei.
    O scriitură viscerală, de un realism întunecat, întâlnim în paginile acestui roman semnat de Marius Albert Neguț. În universul lui, opresorii și victimele își dispută același teritoriu geografic și identitar, marcat de drame, compromisuri, apropieri și înstrăinări. Ororile, traumele, obsesiile sau tarele realității comuniste au forța de a impresiona cititorul și de a-i oferi șansa unui exercițiu de reactualizare a unui trecut care încă pulsează destul de viu în conștiințe și în memorii. Viktor Frankl afirma că, ,,într-un fel, suferința încetează să mai fie suferință în momentul în care găsește un sens, cum ar fi sensul unui sacrificiu”. Aceasta pare a fi și radiografia, una de o luciditate contondentă, a lumii descrise în romanul de față, în care sacrificiul supraviețuirii morale și lucide oferă sens existenței într-o lume cufundată tot mai mult în tenebrele totalitare.

    Savu Popa

  • Publicat în 1991, romanul Umbra penei de gâscă al prozatorului clujean Radu Ţuculescu se înscrie într‑un moment de tranziţie al literaturii române, când proza începe să experimenteze tot mai vizibil cu formule narative complexe şi cu strategiile intertextuale ale ficţiunii moderne târzii. Textul propune o meditaţie asupra destinului cărţii şi asupra condiţiei celor care îşi leagă existenţa de actul scrisului, explorând tensiunile dintre cunoaştere, putere şi libertate. În acest sens, romanul poate fi citit drept o reflecţie asupra fascinaţiei pe care cartea o exercită asupra individului, dar şi asupra riscurilor implicate de această fascinaţie. (...)
    Citit astăzi, în noua ediţie apărută la Editura pentru Artă și Literatură, romanul Umbra penei de gâscă rămâne un text fascinant tocmai prin această ambivalenţă: pe de o parte, este un roman despre puterea literaturii, iar pe de altă parte, este
    un roman despre fragilitatea celor care o slujesc. Cartea apare simultan ca promisiune şi ca blestem, ca formă de libertate şi ca sursă de pericol. Romanul lui Radu Ţuculescu nu este doar o poveste despre trecut, ci şi o reflecţie asupra condiţiei scriitorului în orice epocă. Destinul lui Iţă Barabă devine simbolul tuturor celor care aleg să trăiască sub semnul scrisului, acceptând riscul pe care această alegere îl presupune. Iar „umbra penei de gâscă“ continuă să planeze asupra lor, ca semn al unei vocaţii care nu poate fi abandonată şi al unei fascinaţii de care nimeni nu se poate elibera cu adevărat.
    (Selecțiuni din prefața semnată de Florina Pîrjol)
    „Dincolo de o intrigă aproape poliţistă, plină de enigme şi de întunecimi ale caracterului uman, reţetă deja omniprezentă în epica lui Radu Ţuculescu, romanul Umbra penei de gâscă are o dimensiune în plus, cea metaforică. Este vorba de metafora Cărţii şi de consecinţele ei asupra vieţilor şi locurilor evocate. Personajele romanului, funambuleşti, joviale, personalităţi neaoşe sau, pe alocuri, uşor fantaste prin aerul de colocvialitate onirică pe care îl afişează, par toate născute sub o zodie livrescă. Într‑o formă sau alta, cartea, biblioteca, scrisul literar sau practica lecturii le‑au determinat parcursul vieţii şi al firii. (...) Izolat, în mod prielnic, în turnul de fildeş al Poveştii, Radu Ţuculescu a fost mereu un meteorolog al imaginaţiei, capabil să surprindă, să simtă orice schimbare, oricât de imperceptibilă, a climatului propriilor personaje, a aventurilor acestora, dar şi al unui imaginar care continuă să fascineze şi să îmbogăţească vieţile cititorilor săi.“
    (Selecțiuni din postfața semnată de Savu Popa)
  • Frumosul din lumea lui Van Gogh confirma în Cosmin Neidoni un eseist fascinat deopotrivă de artele literare și vizuale și deosebit de atent la gesturi mici, care conservă cantități uriașe de umanitate. De aceea, O istorie a sărutului  e un proiect surprinzător, dar nu imprevizibil.  Numit cu modestie „jurnal al mirărilor”, acest volum are de fapt greutatea și anvergura unui tratat eseistic despre multiple imagini și sensuri ale sărutului, despre „treptele” de intimitate și modulațiile în timp și spațiu ale acestui gest afectiv fondator. Variind de la registrele sterile ale convenționalului la acordurile cele mai profunde și subtile ale cordialității, O istorie a sărutului este, de fapt, o istorie a mentalităților culturale, a inteligențelor emoționale și a modului în care omenirea alege să-și gestioneze „capitalul” tandreței. Scris cu pătrundere, eleganță și grație eseistică, volumul lui Cosmin Neidoni devine îl însuși un „agent” persuasiv al afectivității.

    Nina Corcinschi

    Ce este un sărut: un reflex biologic sau un act cultural încărcat de sens? În această pasionantă lucrare interdisciplinară, Cosmin Neidoni propune o istorie simbolică a sărutului, urmărind metamorfozele acestui gest de la civilizațiile antice până în epoca postmodernă. Cartea își asumă perspectiva unui istoric al mentalităților și investighează sărutul ca fenomen cultural total, situat la confluența dintre biologie, antropologie, literatură, arte vizuale și filosofie.

    Demersul nu se limitează la descrierea unui obicei intim, ci arată cum sărutul a funcționat, în diferite epoci, ca limbaj al dorinței, ca ritual al comuniunii, ca expresie a devoțiunii sau ca semn al intimității moderne. Prin analiza surselor istorice, a reprezentărilor literare și artistice și prin dialogul cu reflecția filosofică, volumul evidențiază modul în care un gest aparent minor concentrează tensiuni majore ale culturii: raportul dintre trup și sens, dintre individ și comunitate, dintre apropiere și interdicție.

    Originalitatea acestei lucrări constă în tratarea sărutului ca indicator al sensibilității umane și ca barometru al schimbărilor culturale. De la ritualul sacru la simulacrul mediatic, de la gest public la experiență intimă, sărutul devine aici o cheie de lectură a istoriei relațiilor umane.

    Scrisă într-un stil elegant și alert, care îmbină rigoarea analitică cu reflecția personală, această carte se adresează atât cititorului interesat de istoria culturii, cât și celui care dorește să înțeleagă cum un gest cotidian poate dezvălui arhitectura profundă a umanului.

    Florina Pîrjol

  • Arcane survolează și cartografiază foarte multe teritorii poetice. Uneori, Arcane e magie pură și se construiește strunind pocaluri, artefacte și ambrozie. Alteori, Arcane e acel sens abscons la care ajungem după foarte multe relecturi. Există și momente în care Arcane aduce poezia în tărâmul geek, unde imaginația guvernează peste faptul cotidian. Când intră în sfera tarotului, arcanele baleiază între călătoria spirituală și autoreferențialitatea care poate da naștere celor mai de impact versuri. Arcane încapsulează poezia sub formele sale variate: antologii tematice, debuturi surprinzătoare, reeditări îndelung așteptate și experimente care potențează epifanii literare.

    Tot ce atingi devine quasar e mai mult decât o declarație de dragoste pentru poezie în forma ei autentică, dar atent șlefuită. Deși cartezian, demersul Ralucăi Urse apelează la mișcarea browniană în momentele în care textul riscă să se sufoce. Versurile de aici nu au nevoie de artificii, pentru că, în mod organic, „blândețea germinează” în paginile acestui volum de debut. Găsim la tot pasul imagini care ți se fixează pe retină și la care simți nevoia să revii plin de entuziasm. Îți las o singură mostră aici și, dacă îți place, promite-mi că vei deschide cartea: „Am ornat crestele munților cu praf de cacao”. Nu-i așa că te-am teleportat în copilărie, în fața celui mai bun desert?

    Andrei Zbîrnea

      Volumul de debut al Ralucăi Urse este o călătorie imagistică prin toate foițele embrionare ale ființei feminine, prin toate coagulările și dizolvările ei ca existență materială, dar și ca semn, simbol, proiecție sau vis, în toate timpurile și în toți timpii. Filmul acestei călătorii se desfășoară înainte și înapoi pe traseul minte-inimă cu viteze adaptative pentru  toate incongruențele vitalului. Cu un verb sincer, ascuțit și interogativ, conducându-și cititorii pe un drum al rănilor și episoadelor traumatice nu o dată anihilante, poeta reușește să aducă, nici mai mult, nici mai puțin, decât un omagiu ființei feminine atotconținătoare în asemenea grad încât își conține și propria renunțare, propria lepădare. Ce vom vedea și vom trăi în acest volum este tocmai spectacolul forței, anduranței și eliberării feminine îmbrăcat în gesturi și limbaj poetic de mare gală. În poetica feminină actuală, era nevoie de un astfel de volum omagial.

    Ștefania Mihalache

  • Prietenia, care este mai pură decât dragostea, pentru că nu are legătură cu trupul, este un sentiment căruia poeții lumii, începând cu Homer, i-au dedicat nenumărate, tulburătoare imnuri, printre care se aş ază firesc, vibrând de durere, acest Ultim Blues scris de Moshe Itzhaki, tradus de Paul Farkas și închinat lui Radu Țuculescu, prietenul lor plecat dintre noi. Extraordinarul portret pe care sensibilitatea acută a poetului israelian i-l face scriitorului român devine un imn al prieteniei de dincolo de frontiere, religii, istorii, al prieteniei adânci a cărei răscolitoare definiţie poate fi doar poezia.

    ANA BLANDIANA

     
    Există două tipuri de prieteni apropiaţi inimii noastre. Mai întâi, sunt cei din copilărie, care ne însoţesc chiar din zorii vieţii, vreme de zeci de ani, până când unul ne părăseşte prematur, întotdeauna. Pe de altă parte, sunt prietenii adevăraţi pe care‑i întâlnim mai târziu, oameni care devin parte integrantă din biografia noastră. O astfel de prietenie, asemenea unei minuni, s‑a creat între scriitorul şi dramaturgul Radu Ţuculescu şi poetul Moshe B. Itzhaki. Legătura s‑a creat prin intermediul literaturii, dar şi prin pasiunea lor comună pentru teatru: Ţuculescu în rol de dramaturg şi regizor, iar Itzhaki ca un talentat actor. Pe parcursul anilor, relaţia lor a fost o simbioză între doi creatori de literatură, ambii fiind mari iubitori de viaţă, debordând de vitalitate, receptivitate şi curiozitate. Aceste legături s‑au consolidat odată cu vizitele lui Ţuculescu în Israel, unde s‑a întâlnit cu publicul cititor familiarizat cu opera sa prin traducerile în ebraică semnate de Moshe B. Itzhaki şi Paul Farkas, acesta din urmă fiind deja prietenul lui Radu încă din anii 1960. Pe de altă parte, vizitele lui Itzhaki şi Farkas în România şi Elveţia erau destinate adâncirii legăturilor literare, incluzând şi participări la festivaluri, lansări de cărţi şi nenumărate călătorii. Baselul, în special, funcţiona ca un magnet al inspiraţiei literare şi culturale fără sfârşit. Excursiile lor prin Cluj, Maramureş şi Basel au fost adevărate căutări de personaje şi povestiri, fără a renunţa la momentele relaxante din cafenele şi puburile elveţiene. O viaţă spirituală şi literară alături de una reală! Iată sincerele regrete şi durerea pe care le‑a simţit Itzhaki odată cu trecerea în nefiinţă a bunului său prieten. Ani de prietenie ce se sfârşesc cu o mare durere, care lasă în urmă un abis de dor pentru momentele şi pentru timpul petrecut împreună, al creaţiei, prieteniei şi dragostei umane. Proiecte comune întrerupte brusc, opere care mai puteau fi scrise şi traduse. Itzhaki a decis să‑şi elogieze prietenul printr‑o serie de poezii deosebit de emoţionante, care exprimă, în esenţă, regretul şi dorul lui. Elegiile de faţă se înscriu în tradiţia psalmilor de laudă şi de elogiere, iar blues‑ul aparţine tradiţiei lamentării din secolul XX. (...) Prin prezentul volum, deşi plin de durere, poetul reuşeşte să reînvie momente rare dintre parteneri în sfera literaturii şi în afara ei. Este o carte rară, plină de dragoste pură, una care reuşeşte să învingă moartea prin intermediul cuvintelor.
    RAFI WEICHERT
  • Protectorii

    72.00lei

    Rodica Bretin știe să dea credibilitate literară unui subiect de mitologie inventată. Personajele sale primesc consistență din contaminarea cu elemente migrate în conturul lor arhetipal dinspre zonele de normalitate ale percepției și trăirii.

    Tensionat prin însăși formula abordată, romanul mizează pe uman, pe ritmul discret al unor sentimente autentice, pe surpriza gesturilor și replicilor firești, care – toate acestea – tind să echilibreze faptul senzațional.

    MIRCEA OPRIŢĂ

               Protectorii este un roman bine scris, cu inserții poetice care întrețin abil suspansul, cu aluzii și referințe mitologice, istorice și culturale, cu o narațiune complexă, bine structurată, propunând viziuni inedite.

    IULIAN CĂTĂLUI

    Rodica Bretin nu se mulțumește să spună o poveste, ea proiectează imaginile cinematografic, dar, în același timp, șlefuiește textul până când fiecare cuvânt se potrivește ca o piesă de puzzle în peisaj. Stilistic, scriitura este ireproșabilă. Clară, limpede, eficientă și, în același timp, minuțios studiată, genul care denotă ani buni de practică, o grijă specială pentru ochiul cititorului.

    ALEX LAMBA

    Rodica Bretin dovedeşte virtuozitate în materie de tehnică literară și o imaginaţie luxuriantă în înscenarea unor întâmplări unde neprevăzutul irumpe în viaţa cotidiană. Tehnica narativă este sofisticată, iar elementele de recuzită sunt asamblate cu o mână de maestru. Rezultă o proză poetică, desfăşurată ceremonios, iar cultura temeinică a autoarei, inserţiile fantastice, personajele bine creionate fac din această carte o lectură memorabilă.

    MIRCEA DOREANU

  • Cu Vinerea stacojie, Adrian Alui Gheorghe revine la proza scurtă, gen dificultuos, care presupune un acut spirit de observație și maximă concentrare. Dacă în roman îți permiți momente de ezitare sau de lâncezeală, aici totul trebuie dozat cu o precizie farmaceutică. Este ceea ce autorul reușește din plin, construindu-și textele inteligent, la intersecția lucidității cu ironia, croșetând subiecte preluate din realitatea imediată, cărora le sesizează potențialul ideatic sau pe care le încarcă simbolic, într-un limbaj bine temperat. Inspirate, aparent, din fapte mărunte, povestirile și schițele incluse în acest volum au nerv, dezvăluind că, dincolo de pojghița banalității, stă întotdeauna ceva vrednic de interes. Cum face asta? Recurgând la o atmosferă marquesian-eliadescă, prin insinuarea unor sensuri nebănuite. Fiecare pagină a cărții poartă o ambiguitate care ne avertizează asupra unor înțelesuri ce se cer atent explorate.

    Benign, umorul său dinamizează textul, salvându-l de pericolul unei retorici de amvon și transformându-l într-o radiografie convingătoare și sprințară a vremurilor pe care le trăim.

    Adrian Jicu

     

    Adrian Alui Gheorghe este un povestaș autentic, un autor care surprinde epoca pe care o trăiește transformând realul în literatură cu mize surprinzătoare. În prozele sale, o sosie poate lua locul unui președinte, iar propunerea acordării Premiului Nobel lui Dumnezeu răstoarnă logica unei lumi ce se cre de perfect rațională. Lumea vizibilă este guvernată de forțe invizibile, iar călătoriile dincolo de limitele realului devin posibile.

    Macondo, universul imaginar creat de Gabriel García Márquez, se transformă într-o destinație turistică, într-o povestire greu de egalat prin forța imaginarului. În altă proză, un singur cuvânt dintr-o carte devine mortal, iar crima perfectă, visată de literatura polițistă, capătă astfel o formă tulburătoare. Chiar și un magazin de curcubee ajunge să existe, odată ce este imaginat.

    Vinerea stacojie este o carte provocatoare, originală și memorabilă, care confirmă forța prozei scurte românești contemporane și plăcerea pură a poveștii bine spuse.

  • Juan Martinez nu este doar un nume, ci o geografie a dezrădăcinării. De la nopțile îmbibate în tequila din barul lui Capone, până la apartamentele abandonate din Colonia América, romanul lui Cristian Decu radiografiază mecanismele brutale ale supraviețuirii. Juan Martinez este o explorare a exilului, unde granița dintre realitate și halucinație se șterge sub roțile unei Dacii pornite spre nicăieri. O carte despre ce înseamnă să fii străin într-o lume care nu te mai așteaptă și, mai ales, străin de tine însuți. Proza lui Cristian Decu pulsează de o vitalitate febrilă, reușind să surprindă frumusețea ascunsă în grotesc și în abandon. Totodată, cititorul va regăsi aici ecouri din Cormac McCarthy, prin acele descrieri deșertice, în care natura pare să privească indiferentă la drama umană, lăsând personajele să se confrunte singure cu propriul destin. În centrul acestei derive se află relația dintre Juan și Rosa, o legătură magnetică, dar corozivă, care pendulează între nevoia disperată de proximitate și imposibilitatea de a se salva unul pe celălalt. Latura detectivistică a cărții se simte în felul în care Juan Martinez adună indicii despre propria existență din fragmente de conversații, obiecte uitate și peisaje dezolante. Este o căutare tensionată, o investigație atipică, unde miza nu este prinderea unui vinovat, ci reconstituirea unei identități care se scurge printre degete.

    Carmen Florea

    "Juan Martinez" propune un roman al disparițiilor și al întrebărilor care nu-ți dau pace, spus cu naturalețea unui confesiuni și cu tensiunea unei anchete personale. Întâlnirea naratorului cu Juan, la barul lui Capone, prilejuiește o poveste care pornește din Mexic și ajunge până la București, trecând prin Lisabona, Madrid, Viena și Budapesta, ca într-un road-movie obsedant.
    Juan își caută sora, Rosa Martinez, dispărută fără urmă într-o zi obișnuită, iar singurele indicii, stranii și controversate, îl provoacă pe Juan să urmărească firul subțire al unor piste care îl conduc de fiecare dată spre o nouă tăcere.
    Cu o construcție narativă fluidă, aproape cinematografică, romanul îmbină nota de jurnal de călătorie cu obsesia investigației: liste de nume, orașe, detalii, frânturi de povești care nu se leagă, dar care îl împing pe Juan tot mai departe. Romanul rămâne astfel o meditație intensă despre absență, vină, iubire și fragilitatea realității - despre oamenii care dispar în mod misterios, dar mai ales despre cei care rămân să-i caute.
    Violeta Borzea
  • Proza ultrascurtă e precum cursa de 100 de metri plat. Clipești și ai pierdut startul, clipești din nou și e gata. Dar e proba regină a atletismului, cea care naște cel mai mare interes, cea pentru care pregătirea e draconică, cea la care departajarea e la milimetru.

     Nic și Laura fac un adevărat maraton compus din curse de 100 de metri. Imaginează în doi, își predau ștafeta unul altuia (fără orgoliul semnăturii distincte), înlănțuie hohote de râs și emoții, dar și, uneori, gânduri ce se cer mai îndelung mestecate. Citiți și apoi jucați și voi jocul lor de-a proza ultrascurtă. Pe Ficțiuni Reale & LiterNet.

    Răzvan Penescu – Fondator LiterNet/Admin Ficțiuni reale

     

    Spune-se că în octombrie 1975, Ilie Năstase a înfruntat-o pe marea campioană Evonne Goolagong într-un meci demonstrativ de un singur set, în Mission Viejo, California. Deși a intrat pe teren îmbrăcat într-o superbă rochiță, Ilie al nostru a luat bătaie cu șapte la cinci, spre deliciul publicului american.

    În cartea pe care o țineți acum în mână, Nic Popescu participă alături de Laura Stanciu într-un adevărat turnir de flash fiction – gen încă prea puțin dezvoltat la noi, dar care vine tare din urmă, iar perspectivele îi sunt trandafirii: se citește ușor și se râde. Asta-i partea luminoasă din flash fiction. Partea lui mai puțin simpatică este că se scrie foarte greu, și din acest motiv am numit „turnir” cartea celor doi; gândiți-vă la un meci amical, în care se joacă numai la fileu! Da, Scurt pe doi este o carte-spectacol, pentru deliciul cititorilor.

    Mihai Buzea – scriitor

  • Îmi place poezia lui Alin Dimache pentru că dă impresia de prospețime, pentru că e hipnotică și melodică, pentru că are și finețe și cruzime, pentru că testează limite și construiește mașinării discursive în care retorica și mesajul se îmbină perfect, rostogolindu-se asupra ta cu șenilele nemiloase ale emoției. Pentru că pleacă de la senzație pentru a ajunge la sens și folosește duritatea pentru a îmblânzi. Visul post-punk e tipul acela rar de volum pe care după ce îl citești simți nevoia să întâlnești mintea care l-a scris și să stați un pic în tăcere.
    Cosmin Perţa
  • Imberia

    46.90lei
    Dostoievskian în intenţie, romanul năzuieşte să potenţeze zone de penumbră ale eului. Pe de o parte, profesorul Dragodan se vrea un om din subterană, un cinic care face experimente pe propriul suflet şi pe sufletul celorlalţi.
    Bianca Burța-Cernat Bianca Burţa‑CernatBianca Burţa‑Cernat
    Meritul Imberiei lui Ovidiu  Pecican stă în configurarea autentică a structurii sufleteşti complexe a intelectualului (idealist) şi a raportării lui conflictuale la lumea din jur.
    Gabriela Gherghişor
     
    Întrebuinţând figura lui Don Juan, un personaj de anvergură al prozei universale, plasat într-o lume promiscuă şi lipsită de orizont, violentă adesea („ca un abator”), un Don Juan îndrăgostit, îndoliat şi speriat de ratare, cu mai multe „plăci de personalitate” care nu se suprapun, împletind, de asemenea, o proză a cotidianului (din care nu lipseşte povestea) cu cea a analizei psihologice (ce mai păstrează, din primul roman, fine irizări expresioniste), Ovidiu Pecican dă în Imberia un roman frumos, care se citeşte cu plăcere.
    Sanda Cordoş
     
    Romancierul reabiliteaza mitul lecturii placute si al prozei captivante. [...] Ovidiu Pecican a scris o carte pentru primul raft al prozei de azi.
    Ion Mureşan
     
    Ovidiu Pecican reabilitează mitul lecturii plăcute şi al prozei captivante.
    Ion Mureşan
     
    Cred că romanul e un cosmos compensator, o uriaşă revanşă la mediocritatea existenţei, a cărei frumuseţe se destramă în timpi exasperant de descompuşi, ce se lasă reconstituiţi cu greu şi numai câteodată. Cred, de asemenea, că romanul îţi taie respiraţia, te întoarce pe dos şi te face să visezi la el multă vreme.
    Ovidiu Pecican
  • Transbordare e un loc care nu figurează pe nicio hartă din lume și pe care Gelu Vlașin știe să îl transforme într-un spațiu fabulos, unde se desfășoară marile experiențe inițiatice, iar biografia este ridicată la coeficienții superiori ai mitului personal. După ce a intrat cu dreptul în poezie acum douăzeci și șase de ani cu volumul Tratat la psihiatrie, care îl impunea ca pe unul dintre fruntașii grupului 2000, acum autorul ne dovedește că poate fi și un prozator de excepție, capabil să evoce o lume care are ceva din fizionomia „pădurilor de simboluri”. Iar cartea de față îl reprezintă în cea mai mare măsură.

    Octavian Soviany

        Gelu Vlașin chestionează atât realitatea contemporană, tot mai vizibil configurată ca o pluritate de lumi virtuale și paralele, cât și utopia celor blazați, edificată ca refugiu din fața inechităților sociale, a fariseismului și a parvenitismului. Protagoniștii romanului său, tineri maturizați înainte de vreme, animați de o apetență aparte pentru spiritualitate, posedă o privire și o înțelegere care transcend pelicula faptului imediat. Demontând aparențe, ei se mișcă într-un univers totodată atemporal, ancorat în subconștient, mit și vis, dar și actual, infuzat de informații concrete și verificabile. Inefabilul se conjugă aici cu palpabilul, știința, filozofia, psihologia cu practicile de yoga. Cartea propune, așadar, o bogată ofertă interpretativă, dar este, în primul rând, o pledoarie pentru iubirea plenară, pentru trăirea autentică și profundă. Un roman despre încrederea în forța umanității, care te transbordează dincolo de suprafețe pentru a te aduce cât mai aproape de adevărata rațiune a vieții.

    Iuliana Miu

      Transbordare este un roman despre fragilitate, prietenie, inițieri și mici evadări care ne țin la suprafață. Cu tandrețe și luciditate, Gelu Vlașin trasează adolescența prin perioade de singurătate, lecturi marcante, prietenii bizare și acele plutiri în care totul pare posibil, surprinzând tensiunea dintre izolare și dorința de apartenență. „Clanul ciudaților” – Ștefan, Clara, Fabian, Dante și bunica Pălage – devine o familie alternativă pentru toți cei care nu-și găsesc locul într-o lume deformată.   O poveste despre libertatea de a ne transborda în propria lume, oricât de neobișnuită ar fi.

    Bogdan Munteanu 

  • Ce se poate întâmpla când părinții își țin copiii sub un clopot din sticlă? Sau, mai rău, într-un oraș din sticlă? Unde dispar joaca, imaginația? Ce se întâmplă cu dragostea? Finn și Rebecca, protagoniștii Poveștii orașului din sticlă și a fulgilor zburători, ne învață că, orice ar fi, prietenia rămâne. Mai mult decât atât, că iubirea și bunătatea copiilor pot salva lumea părinților. Cu siguranță voi pune această carte sub bradul de Crăciun al fiicei mele și mă voi asigura că nu avem pereți invizibili în jurul nostru.
    Lavinia Bălulescu
    Acompaniată de ilustrațiile foarte inventive ale deja celebrei Anca Smărăndache, Suzana Tănase spune o poveste foarte actuală despre starea relațiilor dintre copii, părinți și lumea care îi înconjoară și o face cu naturalețe, cu tandrețe și cu dedicare. Povestea orașului din sticlă și a fulgilor zburători este nu doar un basm atent asamblat la sfârșitul căruia părinții vor simți nevoia să-și strângă în brațe odraslele, ci și o ilustrare a forței cu care speranța, prietenia și iubirea ne pot modela viitorul.
    Cosmin Leucuța
  • Curajul de a renunța la o relație distructivă este, pentru Ema, începutul unor căutări ale sensului propriei vieți. Rememorează vechi iubiri și copilăria modelată de absența tatălui, greșește, se învinovățește, regretă, se răzvrătește, totul în încercarea de a înțelege ce se întâmplă cu ea.

    Frânturi din Ema se găsesc în fiecare dintre noi. O vulnerabilitate pe care nu o putem depăși, lașitatea de a ne lăsa copleșiți de ceea ce doresc ceilalți de la noi, vreo tristețe căreia îi refuzăm dreptul de a exista – sunt sinuozități ale vieții interioare pe care cu toții le recunoaștem. Ema nu are soluții pentru noi. Are însă curajul de a ne arăta lupta ei, drumul anevoios către sine însăși.

    Toate acestea sunt prinse de Valentina Georgescu în rama unei lumi de o eleganță discretă, cu lumini blânde și detalii pline de sensibilitate. O carte care lasă în urmă o mireasmă dulce-amăruie de petunii și gutui.

    Simona Antonescu

    „Viața se întâmplă în mintea noastră. Noi o facem mai bună sau mai rea”. Așa spune Ema, personajul din romanul de debut al Valentinei Georgescu. Un personaj pe care autoarea îl explorează cu minuție în culisele ființei lui, care se înfiripă din relația cu mama și cu un trecut dificil, marcat de secrete și de o fractură comunicațională, din povești amoroase care o închid într-un  stereotip din care evadează continuu, din relația fluctuantă cu sinele, cu singurătatea, cu propria vulnerabilitate. Valentina Georgescu scrie o poveste despre cum ajungem să ne asumăm propria identitate dincolo de condiționări sociale și de contexte repetitive. O scrie cu atenție pentru gest, pentru revoltă, pentru toate tipurile de renegociere ale locului pe care Ema îl ocupă în lume. În lumea ei.

    Romanul Valentinei Georgescu e o succesiune de tablouri ale unei vieți interioare. Dinamic, conversațional, alert, traversat de ancore în cotidian, de filme, muzică, prietenii, confesiuni, crize emoționale, cafele, dependențe, profunzimi și nevralgii ale familiilor prinse în scenariul înstrăinării sau ale cuplurilor care nu se cunosc pe deplin niciodată. Povestea Emei e una a eliberării și a vindecării conștiente, pe care autoarea o construiește pas cu pas, credibil, coerent și ușor de parcurs. Sciitura e atașantă și vie, își ține cititorul aproape și nu complică inutil firul narativ. Din contră, proza e una a esențializării, așa cum ajunge să fie și parcursul Emei, surprinsă în plină și exuberantă reinventare.

    Ioana Bâldea Constantinescu

  • Textul analizat dezvăluie o proză introspectivă, cu inflexiuni psihologice profunde, centrată pe evoluţia personajului Gabriel (poreclit Orfanul), al cărui traseu existenţial este marcat de absenţa afectivităţii. Autoarea construieşte o naraţiune densă, cu fraze ample, meditative, în care introspecţia şi căutarea sinelui devin teme fundamentale. Stilistic, proza aminteşte de scrierile Hortensiei Papadat‑Bengescu, prin atenţia acordată vieţii interioare, şi de Mircea Eliade, prin dimensiunea spirituală a textului. Scriitoarea foloseşte un limbaj elevat, cu inserţii lirice şi simbolice, şi recurge frecvent la metafore şi comparaţii revelatorii („ca un copac mutat în pământ nou“), folosind întrebări retorice pentru a accentua trăirile personajului. Personajul principal este conturat prin tehnica oglinzii interioare, autoarea păstrând o distanţă narativă ce îi permite cititorului să exploreze universul mănăstirii şi procesul complicat de autodescoperire al protagonistului. Prin exactitatea psihologică, această tehnică narativă se apropie de stilul lui Liviu Rebreanu. Particularitatea textului constă în abordarea temei orfanului nu doar în sensul literal, ci ca metaforă a omului lipsit de capacitatea de a simţi emoţii autentice. Construcţia narativă alternează între planul exterior (viaţa la mănăstire, apoi la atelierul de icoane) şi cel interior, dominat de întrebările existenţiale ale personajului. Naraţiunea evoluează lent, fără acţiuni spectaculoase, autoarea preferând explorarea transformărilor interioare. Mediul mănăstirii şi apoi atelierul de pictură sunt tratate nu doar ca spaţii fizice, ci şi ca teritorii simbolice ale căutării şi iniţierii. De remarcat este simbolistica culorilor, ce marchează etapele trezirii emoţionale a protagonistului.
    Doina Roman
    O poveste atemporală, care are farmecul vieții de altădată. În epoca internetului, a inteligenței artificiale, a cuceririi aproape definitive a spațiului exterior și interior, o povestire despre suferința individuală, despre transferul imaginii în icoană, despre o lume care se mișcă precum fotografiile în filmul mut, e ca o evadare din virtualitate în realitate. Provocatoare, în povestea Ancăi Ianchiș, sunt exact elementele care țin de o anume vetustețe, în fapt o tentativă de recuperare a artefactelor de sub virtualitatea artificioasă care ne-a copleșit viețile și istoria. Curajul de a scrie împotriva curentului ține de condiția scriitorului care crede în misiunea sa, care trimite astfel un mesaj unui cititor improbabil, dar care se ivește și crește deodată cu desfășurarea povestirii.

    Adrian Alui Gheorghe

      Romanul atestă o prozatoare sigură pe sine, deplin stăpână pe instrumentele sale artistice. Talentul de povestitor al Ancăi Ianchiș este de netăgăduit aici, iar cartea se bizuie, în primul rând, pe acesta. Alcătuită dintr-o narațiune principală, constituind Bildungsromanul meșteșugului de iconar, și dintr-o serie de micronarațiuni grefate pe canavaua epică, scrierea privilegiază arta de a evoca întâmplări atemporale, care însă amprentează, în mod misterios, prezentul, iar aceasta reprezintă ontologia narativă a autoarei. Tâlcurile povestirilor întrețesute de Anca Ianchiș converg către aceeași zonă de semnificații transcendente: existența are margini mult mai largi decât se vede cu ochii, în miezul tuturor lucrurilor palpită un rost și valori în stare a-l face pe om să se regăsească pe sine în relație cu lumea sa și cu lumea supramundană; în plus, ficțiunea protagonistului cărții conține, în final, o mistică a mamei, ce recheamă, în memoria cititorului, experiența tânărului Vintilă Voinea, eroul romanului-poem Ochii Maicii Domnului de Tudor Arghezi.

    Cezar Boghici

  • pielea mea răcește lumea s-a materializat din dorința de a explora din mai multe unghiuri, prin intermediul poeziei, criza ecologică actuală. Structura cărții, organizată pe secțiuni conceptuale: Cimitirul perceptivCronici industriale & antropocenSeva. Pielea. Memoria și Etică & ierarhii ale suferinței, reunește voci poetice contemporane care abordează teme acute, poziționând poezia la intersecția dintre ecologie și realitatea contemporană: de la confruntarea directă cu noua natură a Antropocenului (poluarea cu plastic, betonul urban, deșeurile) (microorganisme de plastic înghițite zilnic sau între 30 și 100 de tone de gunoi într-o viață) la fenomenele sociale și emoționale derivate din criză. Textele surprind nu doar dezastrul fizic al defrișărilor (Pădurea interzisă), ci și efectele psihologice ale schimbărilor climatice, anxietatea ecologică și alienarea indusă de supra-informare și doomscrolling. Prin juxtapunerea lumii naturale cu cea artificială și tehnologizată (cu referințe la AI, chat gpt și dependența de ecrane), poemele din antologie investighează mecanismele prin care omul se detașează de mediul organic, ajungând să medieze chiar și percepția naturii prin algoritmi. Sper ca volumul să fie receptat și ca manifest al conștientizării acestor probleme și să invite la o reevaluare a raportului fiecăruia dintre noi cu mediul în fața acestor provocări esențiale.

    Carmen Florea

      La răscrucea dintre proiect utopic și luciditate angoasată, speranță și anxietate, eco-poezia antrenează nume diverse și tonalități diferite, febrile, apocaliptice, angajate abecdoticului conotat social sau politic-vitriolante, într-o meditație ghidată de limitele, ca și de urgențele lumii vii. Dincolo de metamorfozele vocilor rostitoare, poemele din volumul de față împărtășesc o viziune comună asupra modului în care valorificăm relația cu mediul, renegociind, implicit, granițele egoismului și individuației.  Autorii și autoarele antologate propun discursuri al căror pretext ecologic devine punct de plecare în reflecția asupra condiției umane, în ipostazele ei proteice, contradictorii, prinse între degradare și regenerare. Dacă totul începe cu tine, pielea, cel mai mare și, paradoxal, cel mai puțin dilematic organ, conține răspunsurile de bază la iminența unei catastrofe, ale cărei consecințe nu sunt niciodată doar materiale.

    Olga Ștefan

      Știi că natura nu există în sine. Nimic nu este mai indiferent unui peisaj decât să îi spui că e peisaj. Că plonjezi în mitologia antică a legăturii dintre elemente și zei, ori în aventura medievală a adăpostului natural în fața condițiilor potrivnice ori în vertijul psihologic pus de romantici pe seama descrierilor, toate par jucării academice pe lângă senzația reală. Desigur, un pic plictisitoare senzație, cum nu mă satur să explic în selecțiile citEști, în diferența dintre pădurile cutreierate în amintire de Eminescu și cele reale, la prezent,dar totuși reală. În același timp, miza ecologică schimbă definiția naturii în poezie. Și în această antologie ai 22 de abordări care îți propun tot atâtea reformulări ale relației cu (ceea ce la școală s-ar numi) ”tema”. Cele patru secvențe în care se așează intervențiile poetice asupra mediului, Cimitirul perceptiv, Cronici industriale & Antropocen, Seva. Pielea. Memoria și Etică & Ierarhii ale suferinței, îți dau ocazia să îți organizezi propriile ieșiri din ceea ce trebuia să înveți în materie de literatură. Și relația esențială devine de la text la text pronunția. Ritmul în care te recunoști, imaginea prin care regăsești fluxul unei zile în afara betoanelor de zi cu zi.

    Răzvan Țupa

  • Redus!

    Pachet Antologeek

    Prețul inițial a fost: 98.00lei.Prețul curent este: 89.00lei.

    Despre Antologeek:

    Nu știu cum va arăta poezia viitorului, cu atât mai puțin geekșii de peste o jumătate de secol sau de peste un secol. Care vor fi deliciile de nișă? Poate Insula iubirii va deveni un soi de Squid games sau poate chiar „iubirea” va avea alte înțelesuri, cum am văzut că tinde să aibă de la secol la secol și de la zonă culturală la zonă culturală. Poate că jocurile video vor deveni de-a dreptul realități virtuale și poate că unii vor alege să trăiască exclusiv acolo. Poate că cinemaul va fi făcut de AI și fiecare om își va putea face filmele lui pentru el și prietenii lui. Poate că manga și anime vor rămâne niște relicve culturale ca stampele japoneze, iar universurile derivate din ele vor avea o cu totul altă formă și viață. Un lucru știu însă sigur: va exista poezie. Poate nu în această formă, însă poezia bună, chiar dacă își schimbă forma, tinde să își păstreze sensul și esența un timp destul de îndelungat. Așa că, da, sunt convins că și peste o sută de ani textele din această antologie vor putea fi gustate de publicul viitorului, pentru că sunt aici 32 dintre cele mai expresive și mai intense voci poetice ale momentului. Și ele vor sta mărturie poetică și antropologică pentru acest moment din „trecut”.

    Cosmin Perța

      „NU dezbatem marile tematici ale universului”, zice Andrei Zbîrnea în cuvântul lui înainte, majusculându-și negația. Poate că nu (deși adevărul e că eu cred contrariul); dar cert e că ce se dezbat aici sunt marile teme ale umanului. Antologia asta fermecătoare, lipsită de temă, de concept, de ambiții ideologice de orice fel, e de fapt diversă ca poezia însăși. De la Insula Iubirii la Rilke, de la espresso la Chat GPT, de la finala cu Liverpool la stimulare magnetică transcranială, nimic din ce au atins vreodată creierul & inima umane nu lipsește din paginile ei. E așa de reconfortant că astfel de antologii sunt încă posibilă. Ele (rare) demonstrează ceva esențial: că poezia însăși e încă posibilă.

    Radu Vancu

      Deși către tine, cel de peste 2 000 de ani, poate părea un subtitlu/mesaj utopic, Antologeek vorbește despre serile noastre din 2024, în singurătate sau în familie, cu bolul de popcorn, pe Netflix sau cu un podcast în căști despre ultimele evoluții ale conflictelor la nivel global. Cum zicea comediantul Teo într-un număr de stand-up, trebuie să ne gândim la arheologii viitorului în momentul final al existenței noastre. Când lăsăm ceva în urmă, de exemplu această antologie, mimica noastră nu-atât-de-serioasă sau un text cu fruntea descrețită în care NU dezbatem marile tematici ale universului ar putea să-i amuze pe arheologii de peste 2 000 de ani. Asta dacă va mai exista această meserie în nomenclatorul profesiilor de atunci. Sigur că aceștia vor avea teorii controversate care să izoleze definiția Inteligenței Artificiale din 2024 și că ne vor spune deschis cine cred că sunt Bianca, Alin, Marius și Ioana (voi aflați înaintea lor din cartea asta). Totuși, numele Antologeek va plăcea tuturor, la unison. E singura mea certitudine pentru peste 2 000 de ani referitor la această plachetă. Revenind în laboratorul Antologeek, țin să menționez că a fost o experiență pe repede înainte, cu sufletul la gură, o iubire de-o vară, care a debutat în mai de la propunerea Cristinei Munteanu, susținătoarea #1 a proiectului. Am trecut de la brainstorming la ideea de tematică venită de la Bogdan-Alexandru Petcu (subculturi și culturi pop în poezia contemporană românească), iar apoi am primit și numele Antologeek de la Alexandru-Codruț Ivașcu. A urmat heirupul de câteva zile de a contacta cei treizeci și doi de autori, urmat de religiozitatea unora de a respecta termenul-limită și de prelungiri de deadline motivate de vacanțe de vară și concedii. Nume noi au fost adăugate pentru a completa puzzle-ul lipsă la început de august. Toate aceste ramuri ale Antologeek, nu neapărat într-o succesiune cronologică, sunt de vină pentru produsul finit, care se vrea doar primul din universul poetic Arcane, care se naște cu ocazia asta. Sunt recunoscător tuturor celor care au făcut Antologeek posibil. Îi doresc să-și găsească mulți cititori curioși, inteligenți și cu simțul umorului dezvoltat!

    Andrei Zbîrnea

     

    Despre Antologeek 2:

    Arcane survolează și cartografiază foarte multe teritorii poetice. Uneori, Arcane e magie pură și se construiește strunind pocaluri, artefacte și ambrozie. Alteori, Arcane e acel sens abscons la care ajungem după foarte multe relecturi. Există și momente în care Arcane aduce poezia în tărâmul geek, unde imaginația guvernează peste faptul cotidian. Când intră în sfera tarotului, arcanele baleiază între călătoria spirituală și autoreferențialitatea care poate da naștere celor mai de impact versuri. Arcane încapsulează poezia sub formele sale variate: antologii tematice, debuturi surprinzătoare, reeditări îndelung așteptate și experimente care potențează epifanii literare.

    Andrei Zbîrnea

     

    Un ghem de gânduri, un pot-pourri de poezie modernă, un nod gordian în căutare de un Alexandru, dar rezolvat de un Andrei, dar ce mama naibii caută un muzician trecut prin Sindromul Impostorului in 4 acte scriind despre asta? Poate e „tremurul din vocea lui Byron care ne dezvăluie măștile cu care defilăm în fiecare zi”, poate e targetul hip care riscă să se identifice cu temele și să nu trebuiască să caute Terms and Conditions, poate e penchantul pentru mici (sau mari) referințe muzicale, fie ele chiar și un name-dropping. Totul gravitează în jurul muzicii până la urmă. Poezia nouă e, pe bună dreptate, mult mai interesată de fond decât de formă acolo unde noi, dinozaurii, încă petrecem nopți albe analizând cele 3000 de rime potențiale ale lui bunăoară și cum să înghesuim 7 silabe în 5 sloturi pronunțabile muzical. Ah, libertatea versului liber! „Anyone here in 2025?” De la bănuțul pentru Witcher până la axioma că la 16 ani n-are cum să-ți placă folkul dacă nu ești obligat, trecând prin Facebook, anunțând zilele de naștere ale morților

    și prietenilor vechi cu rate la bănci și chelie, din lista de playlisturi posibile dintr-un telefon pierdut în benzinărie, cel mai tare ne place Ozzy.

    Sergiu „6” Mitrofan – byron

    Antologeek 2 cuprinde texte ale unor poete & poeți foarte tineri, aflați, majoritatea, înainteadebutului, dar și ale unor autoare și autori ultra-consacrați, fiecare strecurând „muzici și faze” în poezia pe care o scriu. Tocmai mixul de experiențe sociale distincte, amestecul de imaginar, analogic și digital, filtrele diferite care captează realul, unul ironic-„instagramabil”, celălalt ludic sau caustic, dau o vibrație aparte cărții. Mai trăim în aceeași lume, în același imaginar, în același limbaj, în aceeași muzică? Pe de o parte, o sensibilitate fragilă, un cod etic ferm, postumanist și un nou limbaj, mixat trepidant, autoironic și postironic, pe de alta – scepticism, experiment, nostalgie. Cartea de față arată potențialul uriaș și diversitatea poeziei contemporane, de la nedebutați la clasicizați.

    Sfat: fă-ți un playlist în timpul lecturii. Realitatea este amorfă, trebuie filtrată prin muzică & poezie. S-ar putea să capete sens.

    Bogdan Crețu

  • Festivalul de poezie „Gellu Naum”, aflat în anul 2025 la cea de-a XXIII-a ediție, este un concurs de creație literară care se desfășoară pe două secțiuni (gimnaziu și liceu) și care antrenează în fiecare an un număr tot mai mare de tineri, dornici să fie jurizați de scriitori reprezentativi ai momentului. Este un proiect de suflet, început în anul 2002 de scriitorul Octavian Soviany, pe atunci profesor al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din București. Concursul se regăsește în Calendarul Proiectelor de Educație Extrașcolară Naționale de mai bine de 15 ani, semn că eforturile noastre de a organiza acest festival de poezie sunt apreciate și recunoscute. Creațiile elevilor distinși cu premii și mențiuni la cele două etape ale concursului (regională și națională) se regăsesc în antologii de poezie, apărute la un interval de trei ani, la editura „Casa de Pariuri Literare”, începând cu anul 2017: Cabaret Voltage – 2017, Atenție, nu se mai închid ușile! – 2020, În haine străine – 2022 (liceu), Jocul de-a luna – 2022 (gimnaziu). Cele două antologii care fac parte din colecția „Arcane”, coordonată de Andrei Zbîrnea, cuprind texte ale elevilor de liceu premiate în perioada 2023-2025 – Magnolia cu parfum de nu-mă-uita, respectiv de gimnaziu – No Reply. Fiți autentici, dragi copii, nu încetați să iubiți poezia! Lăsați pe hârtie urme ale trecerii voastre prin lume!

    Virginia Olaru

  • Festivalul de poezie „Gellu Naum”, aflat în anul 2025 la cea de-a XXIII-a ediție, este un concurs de creație literară care se desfășoară pe două secțiuni (gimnaziu și liceu) și care antrenează în fiecare an un număr tot mai mare de tineri, dornici să fie jurizați de scriitori reprezentativi ai momentului. Este un proiect de suflet, început în anul 2002 de scriitorul Octavian Soviany, pe atunci profesor al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din București. Concursul se regăsește în Calendarul Proiectelor de Educație Extrașcolară Naționale de mai bine de 15 ani, semn că eforturile noastre de a organiza acest festival de poezie sunt apreciate și recunoscute. Creațiile elevilor distinși cu premii și mențiuni la cele două etape ale concursului (regională și națională) se regăsesc în antologii de poezie, apărute la un interval de trei ani, la editura „Casa de Pariuri Literare”, începând cu anul 2017: Cabaret Voltage – 2017, Atenție, nu se mai închid ușile! – 2020, În haine străine – 2022 (liceu), Jocul de-a luna – 2022 (gimnaziu). Cele două antologii care fac parte din colecția „Arcane”, coordonată de Andrei Zbîrnea, cuprind texte ale elevilor de liceu premiate în perioada 2023-2025 – Magnolia cu parfum de nu-mă-uita, respectiv de gimnaziu – No Reply. Fiți autentici, dragi copii, nu încetați să iubiți poezia! Lăsați pe hârtie urme ale trecerii voastre prin lume!

    Virginia Olaru

  • Inimioni

    39.90lei

    Luminița Giurgiu este o mare colonie de licurici. Luminează – cum altfel? – ca o atingere intimă a sufletului și caută să rămână în universul celui ce îi devine, pentru o clipă, partener la actul creației, nu doar să-l cucerească pe durata lecturii. O luminiță în care te odihnești „de greul de a fi om“. Prizabilă prin lipsa de tabuuri, poezia Luminiței Giurgiu are o deschidere totală pentru lărgirea limitelor limbajului, chiar până la explozie, și asta pentru că, odată cu maturitatea ei poetică, autoarea îndrăznește și mușcă „ora coaptă la soare“. O poezie ultravie, autentică într-un sens percutant, tulburător. Nu face zgomot, își lasă doar ecourile să dăinuie purtând „inimioni“, eternități prinse între două bătăi de inimă. Fără să apese penița, autoarea „calcă pe carne cu carne“ și scrie cu „litere tremurate, dar ferme“, așa încât poezia, întoarsă pe dos, „își continuă plutirea pe dinăuntru“. Stârnește, nu demonstrează. Inspiră, nu emite sentințe. Incită prin imagini frapante și extreme, lărgind aria de neliniști creatoare. În piept are un „spital de doruri“, de unde poeziile pleacă și vin cu eleganța celei ce și-a înțeles menirea. Colaj postmodernist de stări, teme, ipostaze și registre, cu fragmente imagistice șlefuite, fluide, complexe și cu o subtilă muzicalitate, Inimioni promite mult. Pe cât de solar, radiant, marca Luminița Giurgiu, pe atât de provocator în drumul spre iubire, locul unde găsești „solzii peștelui înghițit de o scoică-nghițită de-o perlă“.

    Simona Șerban

    Poezia Luminiței Giurgiu este o „plutire pe dinăuntru“, „un automat de emoții“. Inimioni, cel de-al cincilea volum al autoarei, ne face să „ne-nhăităm cu o carte“ ce echivalează cu „nașterea unei perle“, gândită în „laboratoarele neuronilor inimii“. Titlul, o anagramă subtilă, poate fi descifrat sub forma acelor ioni de inimă. O inimă care răspândește energie prin ionii pozitivi, fiind în același timp pulverizată. Citirea sa m-a lăsat cu „limba fracturată de frumusețe“, făcându-mă să afirm la unison cu Nizar Qabbani, poetul național al Siriei: „Înainte să vii/ lumea era proză./ Acum s-a născut poezia“.

    Maria Nicolai

    Forța confesiunii, plină de carismă sapiențială și de o senzualitate enigmatică, joculară, solară, iradiază din poezia acestui nou volum care poartă semnătura Luminiței Giurgiu, o prezență al cărei tonus molipsitor, a cărei disponibilitate umană și intelectuală te covârșesc, în sensul bun. Volumul de față, de la prima până la ultima pagină, te cucerește prin melanjul dintre o seninătate care respiră prin toți porii aerul tare al viziunii și printr-o gravitate a trăirilor care te invită într-o atmosferă poematică, în interiorul căreia, într-o entropie fantastă, se regăsesc, alături de elemente și simboluri ale memoriei sau ale intimității, și elemente ale visului. Astfel, în această poezie de atmosferă, în care expresiile și trăirile urmează trasee labirintice, reîntâlnești parfumul exotic al unei imaginații turate la un maximum de sensibilitate și de feminitate.

    Savu Popa

  • Am avut sentimentul unei comunicări adevărate cu textele (...), care ating – prin interogație, elipsă ori printr-o discontinuitate esențială – chiar poezia.

    Gabriela NEGREANU

    Opera de până acum a lui George Nina Elian are organicitate, consistență, dar și o fluiditate care o predispune la permanenta devenire prin autoîmprospătare. Căutătorul tangențial și poetul (și ce poet!) identifică febril, aproape nonstop, resursele unei regenerări poetice alerte, viabile, susținute. Nimic gratuit, nimic la întâmplare în versurile autorului oltean. O poezie de o coerență vecină cu scânteile sacre din miezul revelațiilor. O poezie nu doar de citit, ci și de simțit, recitit, regândit. O scriitură mereu pe limită, care se refuză stărilor facile sau poziționărilor terne, comode. Și, repetând a nu știu câta oară, un căutător care, tangențial, este (și) poet.

    Cosmin DRAGOSTE

    Devenirile lui George Nina Elian dau mărturia unei matrice existențiale ce aduce la un loc filosofia și teologia, împăcând contrariile, „liniștind” un posibil destin potrivnic. Chiar și acolo unde invectiva se strecoară, unde tonul ridicat pare să câștige primul plan, ele sunt îngăduite doar pentru a contrasta cu sensul general al unui parcurs de la care conștiința poetică nu poate abdica. Evident, vorbim de un univers aparte, unde înaltul și teluricul se îngăduie reciproc, între care prind formă „mirările poetice”.

    Marius MANTA

  • Arcane survolează și cartografiază foarte multe teritorii poetice. Uneori, Arcane e magie pură și se construiește strunind pocaluri, artefacte și ambrozie. Alteori, Arcane e acel sens abscons la care ajungem după foarte multe relecturi. Există și momente în care Arcane aduce poezia în tărâmul geek, unde imaginația guvernează peste faptul cotidian. Când intră în sfera tarotului, arcanele baleiază între călătoria spirituală și autoreferențialitatea care poate da naștere celor mai de impact versuri. Arcane încapsulează poezia sub formele sale variate: antologii tematice, debuturi surprinzătoare, reeditări îndelung așteptate și experimente care potențează epifanii literare.

    Andrei Zbîrnea

     

    Un ghem de gânduri, un pot-pourri de poezie modernă, un nod gordian în căutare de un Alexandru, dar rezolvat de un Andrei, dar ce mama naibii caută un muzician trecut prin Sindromul Impostorului in 4 acte scriind despre asta? Poate e „tremurul din vocea lui Byron care ne dezvăluie măștile cu care defilăm în fiecare zi”, poate e targetul hip care riscă să se identifice cu temele și să nu trebuiască să caute Terms and Conditions, poate e penchantul pentru mici (sau mari) referințe muzicale, fie ele chiar și un name-dropping. Totul gravitează în jurul muzicii până la urmă. Poezia nouă e, pe bună dreptate, mult mai interesată de fond decât de formă acolo unde noi, dinozaurii, încă petrecem nopți albe analizând cele 3000 de rime potențiale ale lui bunăoară și cum să înghesuim 7 silabe în 5 sloturi pronunțabile muzical. Ah, libertatea versului liber! „Anyone here in 2025?” De la bănuțul pentru Witcher până la axioma că la 16 ani n-are cum să-ți placă folkul dacă nu ești obligat, trecând prin Facebook, anunțând zilele de naștere ale morților

    și prietenilor vechi cu rate la bănci și chelie, din lista de playlisturi posibile dintr-un telefon pierdut în benzinărie, cel mai tare ne place Ozzy.

    Sergiu „6” Mitrofan – byron

    Antologeek 2 cuprinde texte ale unor poete & poeți foarte tineri, aflați, majoritatea, înainteadebutului, dar și ale unor autoare și autori ultra-consacrați, fiecare strecurând „muzici și faze” în poezia pe care o scriu. Tocmai mixul de experiențe sociale distincte, amestecul de imaginar, analogic și digital, filtrele diferite care captează realul, unul ironic-„instagramabil”, celălalt ludic sau caustic, dau o vibrație aparte cărții. Mai trăim în aceeași lume, în același imaginar, în același limbaj, în aceeași muzică? Pe de o parte, o sensibilitate fragilă, un cod etic ferm, postumanist și un nou limbaj, mixat trepidant, autoironic și postironic, pe de alta – scepticism, experiment, nostalgie. Cartea de față arată potențialul uriaș și diversitatea poeziei contemporane, de la nedebutați la clasicizați.

    Sfat: fă-ți un playlist în timpul lecturii. Realitatea este amorfă, trebuie filtrată prin muzică & poezie. S-ar putea să capete sens.

    Bogdan Crețu

  • Romanul Corinei Ozon suprapune istoria unor familii (a căror existență este strâns legată de poveștile unui spațiu anume – moșia de la Rânghilești, din Moldova) peste marea istorie românească și europeană, cu nenumăratele ei cotituri sociale, ce se ivesc în răstimpul unui veac deșirat de două războaie mondiale și de mai multe schimbări semnificative de regim politic. Simbolul acestei țesături de tip palimpsest, în care biografiile protagoniștilor se profilează pe contururile fluide ale vremurilor, este leagănul magic, în care se odihnesc pruncii fiecărei generații și de al cărui balans nefiresc se tem adulții.

    Dimensiunea istorică a romanului, menită să lumineze creșterea și descreșterea unor moduri de existență și înlocuirea lor treptată cu altele noi, este dublată de cea psihologică, ce urmărește destinele eroilor și răspunsurile lor în fața dificultăților ce le jalonează parcursul.

    Ritmul alert al scriiturii pare a ne atenționa că uitarea poate fi o formă gravă de vulnerabilitate și că povestea trebuie spusă, pentru a recupera astfel chipurile celor ce nu mai sunt prezenți. Arhitectura narațiunii trimite mereu în subtext la importanța memoriei, înțeleasă în termenii lui Henri Bergson, ca memorie-imagine, capabilă să proiecteze trecutul în prezent prin intermediul scenelor pe care ni le livrează. În felul acesta, timpul întâmplărilor și cel al rememorării se întrețes, într-un roman care te poartă rapid prin epoci și locuri diferite, creând impresia că totul se petrece sub ochii tăi de cititor.

    Cristina Bogdan

    Cartea ale carei prime pagini le parcurgeți acum nu este o excepție. Din nou, Corina Ozon se aventurează pe tărâmuri literare noi și construiește o combinație originală între o saga de familie și istoria unuia dintre colțurile îndepărtate ale României de-a lungul a aproape un secol, cel mai zbuciumat secol dintr-o istorie niciodată blajină. La intersecția imperiilor și în luptă cu natura și cu vremurile, personajele cărții vă vor cuceri de la primele pagini și vă vor antrena în universul lor. Națiuni și credințe, pasiuni și tradiții se întâlnesc într-o succesiune de capitole care desfășoară firul narațiunii din perspectivele personale ale eroilor cărții. Bagheta magică ia forma unui leagăn verde, pictat cu flori de mac, care nu trebuie lăsat nicicând să se legene gol. Vă invit să dați pagina și să deschideți poarta acestei cărți.

    Dan Romașcanu

    Acțiunea romanului Când macii leagănă povești începe într-o perioada prosperă, sfârșitul secolului al XIX-lea, care pune afacerea cu grâne din Rânghileşti pe harta Europei. Această lume așezată devine amintire când tăvălugul celor două războaie mondiale ară întreaga Europă, distrugând țări și destine. Chiar și povestea de iubire dintre Anastasia și Mihai este greu încercată. Dacă autoarea Corina Ozon ar fi lăsat povestea lor și a supraviețuitorilor să se piardă, tu, cititorule, n-ai fi aflat niciodată cât au pătimit. Contează o poveste? Da, pentru că uneori o poveste salvată face cât o lume.

     Emilia Chebac

Go to Top