Shop

Scriitura din acest volum tinde spre perfecțiune formală, iar eleganța caligrafică a relatării este frapantă. Cartea poate fi asemănată cu un vas superb, realizat de un artist orfevrier, cu migală și atenție pentru amănunte.

VOICU BUGARIU

  Fibra autentică a Rodicăi Bretin este cea poetică, dar arta abstractizării, a formelor literare elaborate nu e dusă niciodată la extrem, lăsând libertate de mişcare inovaţiei creatoare şi reacţiilor spontane. Dincolo de o lectură care va stărui în mintea cititorului măcar o vreme, Rodica Bretin mai-mai că ne determină să iubim din nou, cu dulce-amară naivitate, literatura.

MIRCEA DOREANU

  Am întâlnit-o pentru prima oară pe autoare la un colocviu despre realismul magic. Când proza Rodicăi Bretin are în centru un personaj feminin, ea nu descrie vreun soi de societate matriarhală, ci analizează dorințele, căutările protagonistei, uneori din perspective duble: una lăuntrică, una în contact direct cu cei ale căror vieți le influențează.

TEODORA MATEI

  Rodica Bretin este, în momentul de față, o scriitoare consacrată, prolifică pe plan beletristic și apreciată de critică, de editori și de public. Cărțile ei sunt un amalgam de istorie, aventură, fantastic, ceva filosofie şi intrigă poliţistă, toate amestecate într-o acţiune spectaculoasă, care pune problemele societăţii actuale într-un mod original.

OLIVIU CRÂZNIC

Cartea Simonei Ferrante spune poveștile tulburătoare ale celor nevoiți să-și părăsească patria din motive care țin de fragilitatea lumii și de complexitatea naturii umane – frică, speranță, supraviețuire, dar vorbește totodată și despre frumusețea legăturilor care se nasc în mijlocul suferinței. Este o carte despre curaj și reziliență, despre dor și alegeri imposibile, despre rușine și demnitate, despre prietenii neașteptate și iubiri salvatoare. Din bucătăriile încărcate de mirosuri și amintiri, până la lagărele de refugiați și coridoarele spitalelor, cartea ne plimbă prin realități dureroase, dar profund umane. Opt sute de metri. O mie șase sute de pași până la tine este un roman necesar, scris cu luciditate și compasiune. Un roman dens, scris cu sensibilitate și forță, o meditație profundă despre rădăcini, speranță și umanitatea care se naște în locurile cele mai întunecate. Este, totodată, și un roman al simțurilor, în care fiecare gest, fiecare cuvânt, privire, respirație, miros, tăcere – capătă consistență. Dar mai presus de toate, în acest roman se simte o parte din sufletul autoarei, iar asta este dincolo de cuvinte. Camelia Cavadia, scriitoare Simona Ferrante propune un roman tulburător și actual, construit pe fundalul războiului din fosta Iugoslavie și al migrației forțate. Urmărește destinele refugiaților – sârbi, croați, bosniaci, români — marcați de sărăcie și violență, dar și drama fugarilor din România comunistă și cruzimile îndurate. O poveste despre supraviețuire, adaptare și umanitate, cu ecouri puternice în prezent. Corina Ozon, scriitoare

Luminița Giurgiu este o mare colonie de licurici. Luminează – cum altfel? – ca o atingere intimă a sufletului și caută să rămână în universul celui ce îi devine, pentru o clipă, partener la actul creației, nu doar să-l cucerească pe durata lecturii. O luminiță în care te odihnești „de greul de a fi om“. Prizabilă prin lipsa de tabuuri, poezia Luminiței Giurgiu are o deschidere totală pentru lărgirea limitelor limbajului, chiar până la explozie, și asta pentru că, odată cu maturitatea ei poetică, autoarea îndrăznește și mușcă „ora coaptă la soare“. O poezie ultravie, autentică într-un sens percutant, tulburător. Nu face zgomot, își lasă doar ecourile să dăinuie purtând „inimioni“, eternități prinse între două bătăi de inimă. Fără să apese penița, autoarea „calcă pe carne cu carne“ și scrie cu „litere tremurate, dar ferme“, așa încât poezia, întoarsă pe dos, „își continuă plutirea pe dinăuntru“. Stârnește, nu demonstrează. Inspiră, nu emite sentințe. Incită prin imagini frapante și extreme, lărgind aria de neliniști creatoare. În piept are un „spital de doruri“, de unde poeziile pleacă și vin cu eleganța celei ce și-a înțeles menirea. Colaj postmodernist de stări, teme, ipostaze și registre, cu fragmente imagistice șlefuite, fluide, complexe și cu o subtilă muzicalitate, Inimioni promite mult. Pe cât de solar, radiant, marca Luminița Giurgiu, pe atât de provocator în drumul spre iubire, locul unde găsești „solzii peștelui înghițit de o scoică-nghițită de-o perlă“.

Simona Șerban

Poezia Luminiței Giurgiu este o „plutire pe dinăuntru“, „un automat de emoții“. Inimioni, cel de-al cincilea volum al autoarei, ne face să „ne-nhăităm cu o carte“ ce echivalează cu „nașterea unei perle“, gândită în „laboratoarele neuronilor inimii“. Titlul, o anagramă subtilă, poate fi descifrat sub forma acelor ioni de inimă. O inimă care răspândește energie prin ionii pozitivi, fiind în același timp pulverizată. Citirea sa m-a lăsat cu „limba fracturată de frumusețe“, făcându-mă să afirm la unison cu Nizar Qabbani, poetul național al Siriei: „Înainte să vii/ lumea era proză./ Acum s-a născut poezia“.

Maria Nicolai

Forța confesiunii, plină de carismă sapiențială și de o senzualitate enigmatică, joculară, solară, iradiază din poezia acestui nou volum care poartă semnătura Luminiței Giurgiu, o prezență al cărei tonus molipsitor, a cărei disponibilitate umană și intelectuală te covârșesc, în sensul bun. Volumul de față, de la prima până la ultima pagină, te cucerește prin melanjul dintre o seninătate care respiră prin toți porii aerul tare al viziunii și printr-o gravitate a trăirilor care te invită într-o atmosferă poematică, în interiorul căreia, într-o entropie fantastă, se regăsesc, alături de elemente și simboluri ale memoriei sau ale intimității, și elemente ale visului. Astfel, în această poezie de atmosferă, în care expresiile și trăirile urmează trasee labirintice, reîntâlnești parfumul exotic al unei imaginații turate la un maximum de sensibilitate și de feminitate.

Savu Popa

Este unul dintre cele mai bune romane despre perioada comunistă, o epopee a literaturii carcerale care răspunde la întrebarea: ce se întâmplă, de fapt, cu călăii? Cum ajung aceștia în postura de torționari? În definitiv, și călăii pot fi niște victime ale sistemului. Nu atât victime, cât cei care trăiesc efectiv de pe urma răului celuilalt. Romanul tratează un subiect așa-zis minor – niște urme pe zăpadă care intră în închisoare și par să nu mai iasă. Însă de aici pornește o întreagă anchetă absurdă, descoperim un amalgam de indicii, jocuri de putere și nu numai, avem parte și de câteva tehnici de iluzionism. Umor negru cât încape, haz de necaz, un roman bine scris, un fel de pansament peste durerea adevărată. Scris pe un ton neutru – vina nu este a nimănui – există numai o capcană mare și unitară în care cad năvală oameni nevinovați, victime, torționari, călăi, într-un malaxor al neputinței și al nebuniei, unii au privilegii, cei mai mulți nu. Satira enormă a aparatului de represiune, subiectul și genul romanului Urma te duc cu gândul la Ismail Kadare, un autor pe care nu mă satur să-l citesc. În Urma, Adrian Alui Gheorghe reușește pe deplin, simt eu, să surprindă chipul ascuns și esența răului pe care l-am trăit și îl mai trăim aici, în estul Europei. Ana Blandiana   Am râs, citind Urma, cum nu credeam că se poate râde vorbind despre închisorile comuniste. Romanul acesta ne-a răzbunat pe cei care am fost închiși acolo, la politici. Cartea eu o văd transformată într-un film de mare succes. Florin Constantin Pavlovici   Urma este un roman despre posibilităţile evaziunii, într-o lume nelume montată în flashuri cinematografice şi pulsiuni de un pregnant realism magic. Marius Miheț   Ceea ce impresionează, peste alte calităţi ale romanului, este disponibilitatea autorului de a crea scene de umor povestind o istorie de un tragism incomensurabil. Maria Șleahtițchi   Romanul Urma reușește o performanță rară, aceea de a trata cu umor anii de vârf ai Gulagului românesc, păstrând atrocitatea timpurilor și a locurilor. Este o veritabilă bijuterie epică, cu un singur defect, dacă poate fi numit așa: se termină prea repede. Adrian G. Romila