Shop - Editura pentru Artă și Literatură

Redus!

Precomanda Voci, memorii, alterități. În heterotopia lecturii

Textele pe care le adună Savu Popa în acest volum – cronici, recenzii, eseuri –, în ciuda aparentei dispersii a genurilor și a temelor abordate, se subsumează unui demers unitar. Decupajele heterotopice își propun propriul contur, determinări specifice, dar lumile ficționale (lirice sau epice), profiluri distincte ale imaginarului, sunt fațete diverse ale unui unic regim discursiv, on topos și ana-chronos deopotrivă. Virtuozitatea comentatorului constă în abilitatea de a investiga nu doar literaritatea de primă instanță a acestor texte, ci și – mai mult – semnificațiile lor de substrat, punând în lumină interstițiile infratextuale, nuanțele cele mai fine, care, înțelese și interpretate la acest nivel, își înalță relieful din adânc.

Fie că e vorba de fantezie și joc (lumea ca teatru, masca și reversul, thanatic și orfic), de recluziune și înstrăinare (spațiul traumatic, tentacular, opresiv și claustrant), de natură și origini (transfigurări simbolice ale naturii, incursiuni în peisaje arhetipale), aceste încercuiri heterotopice ale figurativului poetic reprezintă tot atâtea deosebit de atente și minuțioase (adesea empatice) investigații critice de mare rafinament. La fel se procedează – cu același aplomb exegetic – și în cazul narațiunilor, puse sub semnul resurecției fantasticului și a reveriei, diversitatea tematizărilor (avataruri ale mării și pădurii, fragilitate și melancolie, mitologii ale memoriei ș.a.) înscriindu-se în rama unui sugestiv tablou multiscenic.

Nu în ultimul rând, atrag atenția „oglinzile poliedrice” în care se reflectă câmpuri ideatice, construcții abstracte ce solicită o reflecție pe măsură. Aici, Savu Popa se remarcă drept un subtil interpret al unor pagini teoretice deloc la îndemâna oricui. În scriitura lui, speculația își are temeiul în manifestarea relevantă a unui mediu specular, actul comprehensiv fiind de natura unei intime între-vederi în oglinda lecturii. Poetalul, texistența, vizibilul și invizibilul, hermeneutica psihicului, totalitarismul cuvintelor, dar și dialogurile „cu piper pe limbă” sau eseul despre metamorfozele violenței sunt doar câteva dintre punctele de miră ale unui discurs extrem de bine articulat, adaptat fără greș obiectului avut în vedere.

Dorin Ștefănescu

Redus!

Vezi cosul

Adaugă în coș / Detalii

Precomanda Oamenii buni mor în aprilie

Au existat dintotdeauna oameni care au știut că lumea nu se termină la limitele ei fizice, care au găsit uși în cele mai surprinzătoare locuri sau care au trăit mai intens în vis decât în realitate. În Oamenii buni mor în aprilie, o femeie care și-a petrecut viața încercând să se adapteze la realitățile celorlalți descoperă că există lumi în care devine ea însăși – doar trebuie să decidă căreia îi aparține. Nimeni nu o crede că există o casă cu treizeci și două de camere ce păstrează viețile celor care au trecut prin ea. Dar coincidențele continuă să scoată la lumină oameni ale căror destine par să fi fost scrise înainte ca ea să-i cunoască. Oamenii buni mor în aprilie este un volum de povestiri ca niște basme contemporane pentru adulții visători – povestiri despre dorințe și pierderi, despre familie și iubire și despre drumul norilor, care ne poate indica drumul spre casă.

Cu o sensibilitate aparte pentru fantasticul ascuns în realitatea cotidiană, Gabriela Rus debutează cu o voce proaspătă, promițătoare, de care cu siguranță vom mai auzi.

Irina Georgescu Groza

Volumul de debut al Gabrielei Rus respiră din toți porii feminitate și pasiune pentru lumi ascunse. Basme, vise, mitologie, ritualuri, întâmplări greu de explicat, cărți de tarot și case misterioase pe ai căror pereți se văd norii și nu numai. Sub această spuză de fantastic, stă însă un mister concret: cel al legăturilor complicate de familie, al atașamentelor și al trăirilor noastre. Și, sub ele, ceva mai ascuns și mai prețios decât orice: vocea femeii cu dorințele și gândurile ei. Chiar și atunci când cuplul nu e perfect, când dorințele nu sunt potrivite, când trezirea după o criză nu e în lumea imaginată. O voce de femeie mereu aceeași – deși susține meșteșugit neașteptat de multe personaje, povești și manifestări –, și care e cel mai puternic și fermecător lucru din această carte.

Maria Manolescu

Redus!

Vezi cosul

Adaugă în coș / Detalii

Precomanda Montmartre. 222 de trepte

Îmbinând introspecția psihologică, ficțiunea și accentele distopice, Ileana Popescu Bâldea investighează, în cel mai recent roman al său, tensiunea dintre identitate și alteritate, dintre realitatea trăită și percepția ei subiectivă, propunând o reflecție asupra vulnerabilității umane și a ambiguității existenței. Construit în trei planuri narative care explorează complexitatea relațiilor umane și mecanismele subtile ale destrămării interioare, "Montmartre. 222 de trepte" este un roman despre alienare, iubire și fragilitatea identității. Pe fundalul unor spații geografice și culturale diverse, destinele personajelor se intersectează sub semnul traumei, al dezrădăcinării și al căutării de sine.

Redus!

Vezi cosul

Adaugă în coș / Detalii

Precomanda Ana

Am parcurs cu emoție și cu inima strânsă unul dintre cele mai frumoase romane românești din tot ce am citit până acum – Ana, o adevărată capodoperă născută din experiențele reale trăite de ardelenii noștri dragi de-a lungul istoriei și așternută cu mare talent și delicatețe pe hârtie de Em Sava (pseudonimul Elei Mihu). (...) Cred că pot afirma că Ana este o întâlnire între realitatea crudă și cruntă a istoriei și magia discretă a satului românesc de odinioară. Am putut regăsi în scriitura lui Em Sava puternice influențe din marile opere ale lui Ioan Slavici, Liviu Rebreanu, dar și picături din sensibilitatea atât de sfâșietoare a lui Mihail Sebastian și chiar un anumit mister pe care l-am întrezărit la Hortensia Papadat-Bengescu și George Călinescu. Așadar, cred că nu aș exagera dacă aș spune că prin romanul de față am descoperit o întrunire minunată a tuturor înaintașilor literari și a marilor stiluri scriitoricești, totul constituindu-se într-o operă de o tulburătoare și amețitoare frumusețe și originalitate. Cu mâna pe inimă pot afirma acum că am fost fericitul descoperitor al unei scriitoare care nu doar că merită să rămână în istoria literaturii române prin talentul ei de a expune povești reale prin intermediul scrisului, dar trebuie să și intre în cărțile de școală, spre a da exemplu celor tineri și, de ce nu, celor care vor în viitor să aspire la statutul de creator literar. Cred cu adevărat că Em Sava este deja o figură luminoasă a beletristicii românești contemporane și că numele ei poate sta cu ușurință alături de cei care au precedat-o și care au făcut din satul românesc și din țăranul român figuri covârșitoare în tabloul literaturii autohtone.

(din Romanul genial al unui univers apus: „Ana” de Em Sava - Tudor-Costin Sicomaș)

Din sângele ce îi scrie poveștile pe hârtie, din amintirile ce o îmbrățișează pe unde o duc pașii în lumea largă și flămândă de povești, Em Sava este întruchiparea autorului conștient de originea talentului său și miza sa nu este de a surprinde lumea prin nemaivăzutul subiectelor abordate, ci de a restitui lumii încrederea în literatură ca într-o matrice, originală și obiectivă, de a oferi lumii darul cunoașterii de sine, al privirii lăuntrice. (...) Roman-mărturisire a neputințelor, Ana este vocea celei de-a treia generații de purtătoare a unui adevăr familial ascuns, nemărturisit fățiș, dar trăit în profunzimea meandrelor sufletești, abandonat și reluat în intimitatea gândului și alungat prin proximitatea faptei pentru a nu îngreuna inutil viețile urmașilor. Și ce operă iese din această mărturisire – nemărturisită deplin –până când ea se arată lumii întregi, nu pentru că judecata lumii se vrea prescrisă între timp sau pentru că personajele s-au distanțat de povara sufletească, ci pentru că triumful pătimirilor constă în însăși această asumare a unei identități veritabile, a simțirii sale generații mai târziu, a trecerii prin filtrul unor conștiințe asumate.

Cristina Pop

Vezi cosul

Adaugă în coș / Detalii

Apă neagră

51.50lei

Cartea lui Nicolae Stan este una dintre puținele încercări reușite de roman total în proza autohtonă.

Dan-Silviu Boerescu, Cuvîntul, 2000

Un roman robust şi dens, aflat în prima linie valorică a prozei postcomuniste.

Marius Miheț, România literară, 2014

Un roman profund, cu reglajul fin, conţinând un potenţial imens de a trece, imprevizibil, de la interogatoriu la interogaţie şi invers.

George Neagoe, Cultura, 2014

În fluiditatea lui învolburată, romanul Apă neagră abundă în scene excelent construite, până la punctul de iluminare al memorabilității.

Liviu G. Stan, Apostrof, 2014

Nicolae Stan privește universul concentraționar cu ochi ciclopic de moralist, văzând monstruos barbaria societății comuniste.

Nicolae Oprea, Argeș, 2002

Stilul joacă un rol esențial. L-aș denumi stil epopeic.

Vasile Radu, Radical, 2000

Compoziţia postmodernă este punctul forte al romanului.

Dumitru Augustin Doman, Argeș, 2015

Vezi cosul

Adaugă în coș / Detalii

Expresii frumoase în contexte potrivite

43.00lei

„Cum să încep?”, „Cum să descriu?”, „Cum să spun mai frumos?” - acestea sunt întrebări pe care mulți copii și le pun atunci când au de scris o compunere.

Expresii frumoase în contexte potrivite este un fel de carte care se adresează imaginației. Concepută ca o culegere de expresii deosebite, grupate tematic, lucrarea se adresează elevilor din învățământul primar și gimnazial care își doresc să scrie compuneri într-un stil mai apropiat de literatură. Aici vor găsi inspirație pentru a descrie natura și anotimpurile, pentru a contura personaje, locuri și întâmplări, pentru a exprima emoții și sentimente și pentru a transforma o idee simplă într-o imagine sugestivă.

A scrie frumos începe cu a descoperi câte lucruri minunate poți face cu ajutorul cuvintelor.

Virginia Olaru

Vezi cosul

Adaugă în coș / Detalii

Tranquility Trap

39.00lei

Era imposibil ca cineva atât de dedicat poeziei și organizării de evenimente cu și despre poezie să nu se manifeste și în scris, la un moment dat. În sfârșit, laboratorul intern al lui Carmen se externalizează într-un exercițiu de algoritmizare sintactică pe cât de alert, pe atât de tensionat, fiindcă miza este extragerea sensului nu datorită realității, ci în pofida ei. În fluxul alienant precipitat de dinamica pop up, de trends și de shifts, umanul angajat în #psihowrestling e agresat de gloanțele oarbe ale stimulilor, sufocat de fake, newsfeeds, remindere și fuga repetată în default, până devine dezacord fluid cu viața. Dintr-un hashtag în altul, identitatea încă se opune propriului proces de mind altering, în care ușa se va deschide doar în termenii altcuiva. Același uman subzistă alterat în prompturi, cursuri și masterclass-uri sau într-un registru confesiv deja parazitat. Cuvintele acționează ultimativ, ca mantre ale anduranței psiho-socio-emoționale, livrate în vacuumul virtual întrerupt de erori de sistem sau lipsa de semnal.

TEODORA COMAN

Tranquility Trap este un spațiu al ciocnirii. Memoria e modelată pentru supraviețuire, coliziunea cu celălalt și urgența algoritmilor transformând existența într-o „minunată lume nouă”. Un volum dual care îmbină experiența codificată artificial cu cea emoțională și care permite atât privirea spre interior, cât și născocirea colapsului exterior. Verdictul nu poate fi trasat ușor; cititorul rămâne cu senzația ambelor lumi: a traversat teritorii structurale străine, aproape SF, dar a privit în același timp desfășurarea unui trai obișnuit, marcat de angoasele, scăpările și fericirile fragmentare comune unei vieți ancorate în digital.

RAMONA BOLDIZSAR

Vezi cosul

Adaugă în coș / Detalii

Tilt

42.00lei

Un microroman dens despre „locul unde se petrece totul” și timpul în care se comprimă orice. Caz singular în literatura română, oscilând între absurd, existențialism și avangardă...

Ovidiu Pecican așază prin Tilt o pagină memorabilă pe raftul scrisului creator românesc contemporan.

Mob este, la fel ca Funes al lui Borges, un damnat al memoriei absolute și al unei percepții neiertătoare. Pentru el, realitatea nu se șterge, ci se acumulează ca un depozit de gunoi tectonic – o suspensie sufocantă de chiștoace strivite, praf ridicat în pâlnii de lumină crudă, geamuri asfixiate de igrasie și mirosuri corozive de bitum cald. Veghea lui devine un vis continuu și paranoic, o stare febrilă în care limbajul se surpă și în care prezentul fixat la ora 15:25 și trecutul cireșului Alfa sau al miriștii în flăcări coexistă divergent, într-o încleștare de viață și de moarte, pe suprafața aceleiași conștiințe bombardate.

Alexandru Germini

Vezi cosul

Adaugă în coș / Detalii

Pădurea de nuci

45.90lei

Cristi Nedelcu are un scris autentic și o voce de scriitor empatic. Realistă, aproape jurnalistică, proza sa se adâncește psihologic prin confesiunea de calitate, printr-un discurs participativ și contaminator. Preocupat permanent de restabilirea faptelor, alunecă treptat în zonele cele mai seducătoare ale ficțiunii. Întoarcerea bunicului din pușcărie, de pildă, nu rămâne o simplă reconstituire istorică, ci coboară în biografia naratorului, întemeind un teritoriu al povestirii.

Pădurea de nuci este o amplă cronică de familie, întinsă pe durata a patru generații și construită în jurul unei întrebări esențiale: ce rămâne dintr-un om după ce istoria a trecut peste el?

Talentat și atașat de poveste, Cristi Nedelcu este în primul rând un excelent constructor de epos.

Doina Ruști

Vezi cosul

Adaugă în coș / Detalii

Cerberus

51.00lei

Iată, pe scurt, povestea/intriga: Mara, o frumoasă adolescentă, este fiica lui Albert, un bărbat de vârsta a doua, fost golan/băiat de cartier (de Ferentari & Rahova – bucureștenii știu!), retras și liniștit, care își crește atent fiica, singura comoară, singurul sens și poate șansa lui de a-și răscumpăra greșelile. Din nefericire, Mara este ademenită de tânărul Milano, un alt băiat de cartier (luat sub aripa sa de Ador, un fel de naș, un fel de lord interlop), care, la comanda șefului său, o convinge pe aceasta să fugă de acasă și, astfel, transformă mincinoasa poveste de dragoste într-un caz de sclavie sexuală. Evident, tatăl, Albert, în virtutea experienței sale interlope, decide să își recupereze singur (și rapid) fiica, pentru a nu îi pierde urma și pentru a nu fi, astfel, pierdută pentru totdeauna. De aici povestea devine dură, precipitată și poartă personajul principal (tatăl) până în Istanbul și în Mardin, în nordul Mesopotamiei. Narațiunea are un mare grad de autenticitate, deoarece se vede limpede că descrierea vieții „de cartier” este bazată pe o experiența personală. Marius Albert Neguț reușește un roman rapid, antrenant, dinamic, aproape cinematografic. Este incitant, direct, pune întrebări, te fură, nu te lasă până nu-l termini. Se plasează la categoria lui (roman de acțiune) foarte bine. Unui cinefil îi amintește de cel puțin două pelicule: thrillerul de acțiune (din 2012) Taken 2: Teroare în Istanbul (cu Liam Neeson) și Loverboy, excelentul film al lui Cătălin Mitulescu.

Laurențiu-Ciprian Tudor

Vezi cosul

Adaugă în coș / Detalii

Vibratto

42.00lei

Poemele au consecințe… vindecarea nu lasă urme, pentru că totul este o sutură pe aer. Elefanții uimirii sunt neobosiți. De aceea, există poezia. Ea vindecă rănirea albului, care ar fi trebuit să ne fie existența. Sau ne-a fost, cândva... sau nu va fi, căci viața nu trage niciodată slotul câștigător. „Efemeridele zboară continuu cu burta la gură, totul e poezie”, iar „apusul răsare de după o perdea de bătrâni”. Această năucitoare și rapidă horă de imagini este poezia Luminiței Giurgiu. Se simte o voluptate nemăsurată de a se arunca în imaginar, dar sincronă cu o spaimă de ce se poate descoperi în scufundare. „Metalurgia cărnii” inspiră un fel de topire în furnalul de mult rece, dar prin care urci oximoronic la cer. Precizia poetică a acestor metafore este remarcabilă și are o coerență pe care nu o contrazice abundența lor parcă decurgând firesc din procesul rostirii. Aș cita în întregime Poetul, din care rețin doar: „el nu va îndoi apa/ el nu va îndoi vinul/ mai degrabă pe sine/ se rupe/ din chinul său”, tocmai pentru scandarea oraculară care i se potrivește atât de bine poeziei. Această modulare a stărilor sufletești – acest vibratto al textului – îi conferă rezonanța, amplificarea. Nu rămâne din dragoste decât un sărut pe un șervețel umed și niciun Gange nu spală moartea din noi. Pentru că avem în volum o poezie de o melancolie atroce, nestrigată, ci numai sugerată prin mulțimile vagi ale cascadei de imagini, „cântec de dragoste și moarte”, în care glasul „cântărețului” maschează durerea. Și mai este o voință de puritate prin care parcă se țâșnește din fiecare poezie spre altceva. Mai rar în această poezie prin excelență dinamică avem stop-cadre: „dincoace?/ copilul ceartă o minge/ dincolo?/ altul își coase gura”. Luminița Giurgiu scrie o poezie pură, în sensul autenticității, cu o percepție dilatată a realității și o prelungire a ei, ca o lovitură în sensibilitatea cititorului (câtă mai e). În vremea noastră, când „Totul se șterge cum un zeu de grăsime la gură”, e o formă de supraviețuire.

(Christian Crăciun)

Întâlnirea cu volumul Vibratto al Luminița Giurgiu produce, încă de la primele pagini, o ușoară deplasare de perspectivă. Realitatea nu mai apare ca un dat stabil, ci ca un câmp supus unei tensiuni continue, unei presiuni care o face să cedeze, să se fractureze, să se reorganizeze sub privirea cititorului.

Pentru cititorul care a parcurs și volumul Inimioni, această tensiune nu este cu totul nouă. Acolo, poezia se organiza în jurul unei interiorități fragmentate, ca o rețea de pulsații afective, un spațiu în care fragilitatea devenea principiu de construcție. Vibratto păstrează această sensibilitate, dar îi schimbă direcția: dacă în Inimioni asistam la o explorare a interiorului, aici realul însuși este supus unei presiuni constante. Nu mai este vorba doar despre trăire, ci despre un proces de destabilizare care implică deopotrivă lumea, limbajul și subiectul. Această deplasare nu anulează dimensiunea afectivă, ci o radicalizează: vulnerabilitatea nu mai este doar trăită, ci expusă într-un câmp de tensiuni care o amplifică. (...)

Una dintre dimensiunile cele mai interesante este relația dintre poezie și identitate. Subiectul liric nu apare ca o entitate stabilă, coerentă, ci ca un punct de intensitate, un nod într-o rețea de relații. Identitatea nu este afirmată, ci pusă în mișcare, destabilizată, reconfigurată.

În acest context, întrebarea nu mai este „ce spune poemul?”, ci „ce face poemul?”. Răspunsul este multiplu: produce imagini, generează tensiuni, modifică percepția, implică cititorul. Poezia devine astfel un fenomen – nu un obiect fix, ci un proces în desfășurare.

Aceasta ar putea fi, în cele din urmă, cheia de lectură: nu căutați un sens stabil, ci urmăriți mișcarea. Lăsați poemele să acționeze – uneori discret, alteori violent – și acceptați că ceea ce produc nu este doar înțelegere, ci și transformare. Pentru că aici adevărul nu este ceva ce poate fi extras, ci ceva ce se produce – temporar, fragil, dar real – în spațiul întâlnirii dintre text și cititor.

(Dorina Brândușa Landén)

Vezi cosul

Adaugă în coș / Detalii

Locuri ascunse de pastrare a memoriei

41.50lei

Poetul Florin Hălălău a aflat și el ce ar face și cum ar mai trăi dacă ar avea mamă și ar muri - ar scrie. Sunt lucruri mai cumplite decât moartea, pierderea memoriei, pierderea amintirilor, pierderea.

Și ar scrie poetul aceste cuvinte: „îmi place să ajung devreme/cînd toată casa este cufundată în liniște/urc scările ca un samurai/abia auzindu-mi pașii/prima oprire e în camera mamei/o găsesc mai mereu dezvelită/îi aranjez pătura pînă sub bărbie și o mîngîi pe părul alb/mama zîmbește din visul ei/în care cîntă unei săli pline/un concert pentru pian și orchestră”. Și ce ar mai face poetul: s-ar cufunda în nostalgie, s-ar întoarce în Edenul copilăriei și ar îndrăzni să fie din nou fericit, și-ar scrie mama din cioburile zilelor vechi, așadar, bune, mama i-ar fi copil și doar frumusețea bunătății omenești ne mai poate salva viețile și morțile și operele. Florin Hălălău s-a salvat.

Andrei Crăciun