Dan Matei

  • Dan Matei, un debut absolut surprinzător, o carte care acoperă primii ani de dupa Revoluție, cu atmosfera aceea postapocaliptică și total nebună. Un roman care merită o soartă mai bună (ma refer la receptare). Bogdan Alexandru-Stănescu, Suplimentul de cultură nr. 424, ianuarie 2014 La aproape 35 de ani de la Revoluție, apar în literatura română tot mai multe cărți cu subiecte ancorate în tulburii ani ’90, ai tranziţiei postcomuniste. Motivul e legat de maturitatea, de experiența și distanța necesare generației care s-a dezvoltat în acei ani pentru a explora narativ, cu toate instrumentele stilistice, estetice, ideologice, mentalitare, istorice, sociologice ș.a.m.d., spațiul și contextul social care i-a format. Dan Matei este unul dintre acești exploratori, care, în cartea de față, ce analizează distopic și postapocaliptic primii ani de după Revoluție, creează o frescă socială de o acuitate înspământătoare, chiar dacă este trecută uneori prin filtru oniric sau suprarealist. Literatura noastră are nevoie de un roman social de bună calitate, care să sondeze în adâncime straturile corupției, ale oportunismului și ale confuziei generale care ne-au marcat istoria recentă, iar Dan Matei este în momentul de față unul dintre cei mai expresivi reprezentanți ai acestei direcții. Cosmin Perța
  • De la o poveste aștepți să te uimească și să te transporte pe tărâmuri miraculoase, în care totul pare recognoscibil, dar nimic nu e la fel.

    O poveste bună folosește imaginația ca pe o baghetă magică și țese cu ea lumi și povești cu tâlc și profunzime, surprinzând natura umană, dar ducând-o mereu dincolo de limitele realului, comunului, ordinarului.

    Toate acestea și ceva în plus le face Dan Matei în basmul său, Zmeul Zmeilor. Fantast și ludic, autorul reinventează personaje din basmul popular și din mitologie într-un melanj narativ plin de savoare, umor și acțiune, în care binele e mai surprinzător decât răul, iar bunătatea și prietenia sunt nodurile care leagă totul și pot salva lumea. Și, până la urmă, după cum știm, călătoria e adevărata bucurie, nu destinația.

                     Cosmin Perța

    Un manuscris provocator, incitant, cu substanță, care m-a atras încă dinainte de a ști ce soartă i-a hărăzit autorul său.

    Un basm cult despre eroii pe care obișnuim să îi aflăm încă din copilărie, însă cu alte conotații și cu un alt destin literar.

    O călătorie inițiatică, împletită în cuvinte alese, ca un filigran, la capătul căreia aflăm valoarea prieteniei, omnipotența unui copil, valorile-repere care ne animă în drumul personal spre nesfârșire.

                Violeta Borzea

Go to Top