Shop

S-au scris nenumărate cărți despre iubire, din perspective într-atât de diferite, încât, luate laolaltă, creează o amețitoare panoramă asupra acestui sentiment ce „nu cunoaște nicio silnicie“, după cum zicea Camil Petrescu. Povești de dragoste nemuritoare, care sfidează timpul, iubiri imposibile, iubiri sofisticate, iubiri glamour, iubiri fragede, iubiri târzii, iubiri tragice, iubiri șovăitoare, iubiri frivole, consemnate când cu patimă, când cu obiectivitate, când cu împăcare, când cu exaltare, ne-au parvenit dinspre scriitorii din toate epocile și curentele literare, în proză, în versuri sau în artă dramatică, mai convingător sau mai desuet, fie cu acuratețe chirurgicală, susținând un mesaj ideologic, fie metaforic până la disoluția în poezie. Ceea ce convinge însă este, de fiecare dată, valoarea textelor, potențată de autenticitatea și vitalitatea fiecărei povești. Am pornit în această inimaginabilă călătorie sub auspiciile iubirii încercând să adun sub stelele aceluiași cer femei pe care le admir și în care cred, femei împărtășind un destin artistic mai mult sau mai puțin „la vedere“, femei care se bucură de a fi fost predestinate aceleiași vocații și cărora actul artistic le este nu doar religie și crez, ci și matcă identitară. În același timp, proiectul s-a conturat firesc în ideea continuării recentei colecții de literatură feminină contemporană, care are în vedere promovarea și susținerea operelor autoarelor cu origini românești, indiferent de rezidența lor actuală. Operele literare și arta, în general, au dovedit de-a lungul timpului că femeile au nu doar o acuitate exacerbată în analiza unor stări, trăiri, povești, al căror personaj sau martor sunt – ceea ce asigură în cazul oricărui act artistic o mise en scène de excepție –, ci și capacitatea de a consemna cu obiectivitate și detașare aspectele unei largi problematici. Astfel, pornind de la premisa că fiecare femeie are ceva de spus în privința iubirii – fie că e vorba de o perspectivă optimist-înălțătoare sau de o abordare pesimistă, prin prisma propriilor experiențe sau a unora străine –, le-am provocat pe autoarele prezentei antologii să relateze, în condițiile unei libertăți absolute, o versiune proprie a unei povești de iubire trăite sau imaginate, astfel încât volumul să se constituie într-un omagiu adus femeilor de ieri și de azi, precum și – sau mai ales – sentimentului suprem căruia îi suntem tributari cu toții. Inepuizabilă sursă de inspirație, iubirea este nu doar un pretext, ci și expresia unei libertăți artistice nezăgăzuite, ce are ca substrat impulsul interior de a o trăi, de a o păstra, de a o venera, de a o da mai departe. Sub semnul acestei estetici chintesențial feminine, textele incluse în volum alcătuiesc un sensibil glosar de istorii despre iubire, a căror diversitate și virtuozitate conferă întregului nu doar carismă, ci și verosimilitate și forță. Fie că vorbim despre un romantism elegiac și liric, fie că vorbim despre un realism frust pus în cuvinte care dor ca o palmă, poveștile lor aduc în prim-plan destine extraordinare, lumi insolite – sofisticate sau banale –, personaje credibile și lipsite de artificialitate, departe de orice prejudecăţi, îngrădiri superficiale sau clișeizare. Într-un timp al armoniei sau într-unul al distrugerii, iubirea rămâne catalizatorul fiecărei povești, mobilul și motivul întâmplărilor și al trăirilor de tot soiul. Fiecare poveste este o luare de poziţie bogat argumentată stilistic, narativ și praxiologic – cu o generoasă consistență –, contribuind în cadrul întregului la încercarea de evidențiere – chiar scoatere în lumina reflectoarelor – a literaturii feminine, fără însă a o exagera. Demersul constructiv și deosebit de asumat se dovedește, în realizarea fiecărui text, plin de resurse ingenioase, adăugându-i-se într-o congruență perfectă efervescența și bucuria actului creativ. Literatura feminină nu s-a bucurat de o soartă prea confortabilă de-a lungul deceniilor, femeile ajungând să fie considerate creatoare – după un șir nesfârșit de concesii de ordin etic și artistic – abia de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Scriitori și critici au considerat deopotrivă că rolul femeii în societate trebuie să rămână strict decorativ, şansele acesteia de a se remarca în artă şi în literatură fiind de la început sortite eșecului. George Călinescu, de pildă, scria: „Rostul femeii române în viaţă şi în artă e de a interesa pe bărbat, a-l ridica la o concepţie înaltă despre valoarea femeii...“ sau afirma despre Hortensia Papadat-Bengescu: „Examinând fără prejudecăți literatura scriitoarei și făcând uz de cea mai largă înțelegere estetică... opera Hortensiei Papadat-Bengescu e compusă din mari promisiuni și din înfrângeri și stabilirea valorii ei trebuie făcută ținând seama de însemnătatea estetică a acestei inegalități“. Cu toate acestea, la momentul exprimării acestor nedrepte opinii, în literatura din Europa și din România se evidențiaseră deja operele scriitoarelor femei, literatura devenind o impresionantă expresie a emancipării acestora. Autoare precum Cella Serghi, Anișoara Odeanu, Hortensia Papadat-Bengescu, Otilia Cazimir, Henriette Yvonne Stahl, Profira Sadoveanu sau Lucia Demetrius, deși inițial contestate sau primite cu reticență de critica literară, minimalizate mai ales din cauza registrului sentimental sau ludic în care obișnuiau să scrie, au sfârșit, în cele din urmă, prin a fi incluse în istoria literaturii, abolind concepția conform căreia arta – și literatura – ar reprezenta apanajul bărbaților. 10 Hortensia Papadat-Bengescu, în schimb, afirma despre literatura scrisă de femei: „Nu privesc în niciun fel anume literatura făcută de femei. Cunosc numai opere şi scriitori, dintre care unele şi unii poartă iscălitura unui nume feminin“. Fără a încerca o abordare exhaustivă a parcursului literaturii feminine, trebuie spus că autoarele – departe de a beneficia de cele mai bune auspicii spre a se remarca într-o zonă predominant masculină – au contrabalansat admirabil prejudecățile și constrângerile sociale și artistice, lăsând moștenire generațiilor opere valoroase și durabile, demne de marea istorie a literaturii. „A ieşi în calea geniului e cel mai mare merit al femeii!“ spunea cu oarecare cinism George Călinescu, însă generațiile femeilor al căror apetit estetic a surmontat zona banală a existenței predestinate lor au reușit suprimarea acestui clişeu păgubos. Neostoita apetență pentru literatură și actul creator s-a constituit într-un demers imperativ și viabil, ale cărui importanță și greutate ar fi greu de contestat. Revenind la autoarele textelor prezentei antologii, trebuie spus că ele aparțin întru totul, prin formare și structură, spațiului cultural românesc, servind limba română prin intermediul unui iscusit condei chiar și de la mari distanțe, cum se întâmplă în cazul lui Em Sava, Nicoletei Beraru, Simonei Ferrante, Mariettei Dobrin și Mariei Bertoldo-Stocheci. Îmi place să cred că vocile acestor femei admirabile, scriitoare consacrate sau debutante curajoase, se vor auzi cu tărie în literatura noastră contemporană, mai ales că ele reprezintă expresia unei grații nu lipsite de putere, chiar dimpotrivă, în timp ce diversitatea magnetizantă a compozițiilor și stilurilor lor constituie o tușă definitorie, solidă, marcă a excelenței, și dovada unei infinite virtuozități. (Violeta Borzea, editor)