Poezia Luminiței Giurgiu vine să spargă ternul unei lumi aflate la marginile pierderii de sine printr‑o exhibare a unor realități care se clădesc în spatele cuvântului, cerând imperios restabilirea echilibrului prin recuperarea valorilor care au stat la temelia binelui și a frumosului. Versurile ei, modern structurate prin ingambamentul care torsionează ideea și provoacă neîncetat cititorul, sunt o dublă provocare: la accederea spre sensurile tainice, metaforice ale limbii, pierdute în decadenta eră a postmodernismului în care ne situăm literar, și la regăsirea drumului spre o imagistică vie, stridentă, uneori acut surprinzătoare, dar binefăcătoare pentru spiritul anemiat de tehnologizarea din ce în ce mai agresivă. O gură de aer proaspăt e lirica Luminiței Giurgiu, un drum inițiatic ce trezește, distruge banalitatea și recucerește profunzimile de gândire, sens și simțire ale celui care pătrunde în paginile cărții și în sensibilitatea unei poete care scrie cu o mână sigură de soldat îmbrăcată într‑o mănușă de catifea.
Poeziile acestea sunt precum vinul vechi al cărui gust te înfioară și apoi te îmbată.
Andra Tisher
În universul poeziei Luminiței Giurgiu pare că au erupt, în același timp, toți vulcanii expresivității și ai simțirii. Acest lucru se datorează, în mare parte, vibrației necontenite, dar și tumultului de stări, afecte, incertitudini, uimiri, generate
de întreaga sonoritate a vieții, cum spune poeta într-un vers. Este o poezie picturală și de-o versatilitate stilistică aparte, care pare să nu își epuizeze curând
rezervele de cuvinte și de trăiri intense.
Savu Popa
Iluzionistă desăvârșită a trucurilor cu figuri de stil, Luminița Giurgiu stăpânește prestidigitația sensibilității receptorului în cadrul unor stop-cadre lirice încărcate cu starea supremă, aceea de levitație lirică,
te-am rugat nu te mai osteni să-mi oblojești fluturii reumatici din grădinile inimii/ nici spatele decoltat de trecerea timpului, dovedind în cel de-al patrulea volum al ei că magia fiecărei pulsații, care sfidează moartea, rezidă în poezie,
acolo unde ce ai atins/ atins rămâne/ ce te atinge/ nu are sfârșit.
Ștefana Dicu
