Odilia Roşianu (redactor‑şef Literatura de azi)
-
Pentru cei îndrăgostiţi de limba română, de gramatica ei, de vorbirea corectă şi nuanţată, fiecare greşeală gramaticală, lexicală sau de altă natură, dar din aceeaşi categorie, lasă o rană profundă, care cu greu poate fi oblojită, mai ales atunci când se tot repetă, zi de zi, în toate mediile, ba chiar se amplifică. Și de aceea, datorită paginilor scrise de doamna Mariana Badea, mă simt răzbunată. Ba chiar vindecată, într‑o oarecare măsură. Pentru că toate aceste derapaje sunt scoase la iveală, demascate – şi apoi corectate, pe larg, cu nenumărate exemple, comparaţii şi explicaţii. Însă cartea Bumerangul cuvintelor nu este nicidecum una exclusiv „didactică”. O, nu, dimpotrivă! Cu umor şăgalnic, cu ironie (chiar muşcătoare, câteodată), dar şi cu tristeţe de multe ori, autoarea ne pune, de fapt, în faţa ochilor un roman poliţist, unde întrebarea ce răsare nerăbdătoare în mintea cititorului, la orice sfârşit de capitol, este: „Care va fi următorul criminal?” De fiecare dată avem de‑a face cu o înlănţuire de cuvinte şi de expresii „blajine”, atacate şi, în final, omorâte de „stricătorii de limbă”, printr‑o „falsificare intelectuală”, prin „surogate lingvistice”, în timpul unor „concursuri de agramaţi”, pe parcursul cărora toţi se luptă pentru a ocupa locul I pe acest podium dizgraţios. Pe lângă conaţionalii retraşi, care fac greşeli, în funcţie de vârstă, la ei acasă sau la şcoală, există cei care propagă, diversifică şi îmbogăţesc cu un mare zel toate aceste cusururi lingvistice, adică jurnaliştii, indiferent de locul în care aceştia se manifestă: TV, presă scrisă, presă online sau, pur şi simplu, „social media”. Atunci când a apărut, în anii ‘90, sloganul „Cu televizorul aţi minţit poporul!”, acesta se referea doar la mesaje în sine, la fondul acestora. Acum, nu e vorba numai despre televizor şi nu mai există doar problema minciunii ştirilor: nu, în prezent ne mint (şi) cu privire la faptul că ei cunosc limba română (de literatură, nici nu mai vorbim) şi declanşează un rău cumplit, ucigând‑o cu sânge rece. Și lăsându‑ne, după cum bine scrie autoarea, fără „oxigen gramatical”. Se pare că nu li s‑a adus niciodată la cunoştinţă îndemnul lui Caragiale, adresat jurnaliştilor: „Cinste şi gramatică, acestea sunt cele dintâi condiţii ale unei prese bune”. În cazul în care bănuiţi că sunt luaţi în vizor doar „muritorii” care comit greşeli, vă înşelaţi. Sub aceeaşi lupă bine calibrată intră şi noul DOOM, care, deşi ar trebui să fie un exemplu de perfecţiune în acest domeniu, dovedeşte slăbiciuni chiar de la primele pagini, respectiv de la Cuprins. Și nu se rezumă doar la ele. Acestea fiind spuse, vă invit pe toţi – elevi, părinţi, profesori, jurnalişti, specialişti (indiferent de domeniu), traducători, medici, redactori, oameni de ştiinţă, muncitori şi, în general, cei care (afirmă că) vorbesc limba română – să părăsiţi comoditatea unei utilizări a 100 de cuvinte, inclusiv acelea greşite, şi să intrăm împreună în „frumoasa şi cumintea limbă română”, aşa cum o numea acelaşi Nenea Iancu. Primul pas (şi cel mai potrivit) este chiar această carte. Bumerangul este acel obiect (armă, jucărie) care revine, cu viteză, la locul de aruncare. Prin urmare, „bumerangul cuvintelor” se va întoarce la noi – dar tot de noi depinde şi dacă ne va distruge sau nu!
-
Lucrarea reprezintă o bază teoretică elementară, dar fundamentală, pentru studiul matematicii, adresându-se tuturor elevilor de liceu. Cei care doresc să se împrietenească cu matematica sau urmează să susțină diferite teste, culminând cu examenul de bacalaureat, găsesc informații utile și strict necesare. Noțiunile sunt prezentate succint, clar și prietenos, pentru ușurarea procesului de asimilare. Cartea este ghidul care nu trebuie să lipsească de pe masa niciunui elev. Cristina Marin
-
"Prin matematică, raționamentul meu a devenit mai logic, iar gândirea mai complexă și mult mai organizată. Da, acum nu mi-aș putea imagina viața fără matematică, dar nici fără artă și mai ales fără pictură. Exact, nu am renunțat niciodată la pasiunea copilăriei mele. Pornind de la ceea ce am spus, mi-am propus să construiesc împreună cu eleva mea, o minunată artistă plastică, și cu specialiști în domeniul artei și al arhitecturii, un material care să-i ajute pe elevii care trec prin dificultăți în apropierea de matematică, pe artiștii care cred că pictura și matematica sunt incompatibile şi pe tinerii care nu avut șansa să găsească persoana care să le prezinte matematica sub o formă agreabilă și prietenoasă. În această primă încercare, vom pleca pe superbul drum al geometriei plane învăluind-o în artă, analizând interacțiunea dintre cele două domenii, care de fapt se întrepătrund într-un mod incredibil, de poveste. Da, nu toată lumea poate să iubească matematica, dar, dacă vom încerca să o aplicăm creativ, cu certitudine vom ajunge să o simțim mai accesibilă. Înainte de a ne începe drumul, voi povesti concret cum m-a ajutat pregătirea mea artistică și tehnică în studiul matematicii. Știam să desenez, să realizez o compoziție spațială. Dar nu înțelesesem că, de fapt, fără să știu, aplicasem atâtea teoreme și reguli de geometrie. Folosisem simetria, perspectiva, punctele de fugă, repetiția, proporția, motivele decorative. De fapt, toate erau reprezentări grafice din matematică. Deci sunt sigură că vom putea descoperi geometria realizând combinații de forme geometrice. Vom crea modele utilizând elementele matematice. Vom aprofunda definițiile și teoremele prin desen. Matematica nu este o îngrădire a artei, este doar un suport extraordinar al acesteia. De fapt, geometria studiază lumea vizuală cu scop științific și pentru aplicații practice. Pictura este o latură importantă a comunicării vizuale, transpunând lumea vizuală prin stiluri artistice, prin diverse tehnici, adăugându-i simplei forme emoții şi perspectiva artistului. În jurul anului 1960 a apărut curentul OP ART (optical art). Artiștii foloseau formele geometrice simple pentru a crea efecte deosebite, iluzii optice neașteptate. Efectele pot să fie atât de puternice încât să determine o dezorientare vizuală sau pot transmite mesaje neașteptate."(Cristina Marin)