O carte care pare scrisă dintr-o suflare – dar o suflare care crește sub ochii noștri în puterea de a mătura tot praful de pe trecut, precum și în puterea de a-și susține vocea din prezent. O voce caldă, vindecătoare, înțeleaptă, creativă și autentică, pe care de-abia aștept să o mai citesc.

                                                         Maria Manolescu

Începutul e la urmă este o călătorie emoționantă prin memoria unei familii, în care destinele personale se împletesc cu istoria, iar tăcerile ascund răni transmise din generație în generație. Mona Saluca reconstruiește cu sensibilitate, luciditate și accente de umor o lume a copilăriei, a pierderilor și a regăsirii de sine. Un roman despre puterea poveștilor de a ne împăca cu trecutul și despre curajul de a descoperi că orice sfârșit poate ascunde un nou început.

                                                          Corina Ozon

În cartea Monei Saluca, poveștile par niște pietre albe lăsate ca semne de recunoaștere pentru a găsi drumul înapoi, spre trecut. Ceea ce ne învață trecutul înaintașilor este cum să traversăm dificultățile vieții, cum să rămânem drepți și să ne păstrăm speranța și curajul de a înainta. Uneori este vorba efectiv de supraviețuire. Fetița din acest roman se confruntă cu interdicțiile impuse de familie și de societate, care o vor perfectă, asemenea unui vas fără cusur. Dar acest vas este deja fisurat și continuă să se spargă sub loviturile vieții, ale dictaturii, dar și sub greutatea fracturilor trecutului, pe care le poartă în ea. Totuși, acest vas alcătuit din bucăți lipite și ținute laolaltă prin filigrane de aur, asemenea tehnicii japoneze de reparare a ceramicii, însumează amintirile, poveștile, încercările prin care au trecut strămoșii ei, speranța și curajul pe care au reușit să le păstreze în mijlocul durerii. Mona Saluca are ochi de văzut și suflet de ținut minte, cum spune ea, și aș adăuga eu: urechi de ascultat poveștile lor.

                                                           Simona Ferrante