Poetul Florin Hălălău a aflat și el ce ar face și cum ar mai trăi dacă ar avea mamă și ar muri - ar scrie. Sunt lucruri mai cumplite decât moartea, pierderea memoriei, pierderea amintirilor, pierderea.
Și ar scrie poetul aceste cuvinte: „îmi place să ajung devreme/cînd toată casa este cufundată în liniște/urc scările ca un samurai/abia auzindu-mi pașii/prima oprire e în camera mamei/o găsesc mai mereu dezvelită/îi aranjez pătura pînă sub bărbie și o mîngîi pe părul alb/mama zîmbește din visul ei/în care cîntă unei săli pline/un concert pentru pian și orchestră”. Și ce ar mai face poetul: s-ar cufunda în nostalgie, s-ar întoarce în Edenul copilăriei și ar îndrăzni să fie din nou fericit, și-ar scrie mama din cioburile zilelor vechi, așadar, bune, mama i-ar fi copil și doar frumusețea bunătății omenești ne mai poate salva viețile și morțile și operele. Florin Hălălău s-a salvat.
Andrei Crăciun