Antologeek II: „muzici și faze” în poezia română contemporană (Part II)
Dacă deja te-ai pierdut în „Antologeek I” prin universurile anime, digitale, cu deschideri ample spre gaming, reality-show-uri, sporturi și neuroștiințe, e momentul să te regăsești pe frecvențe sonore în „Antologeek II”, unde muzica restaurează sensul ca într-un ritual introspectiv.
O altă capsulă literară a timpului se deschide în fața ta, de data aceasta, destinația fiind un spațiu al nostalgiilor muzicale, de la ritmurile pinkfloydiene la acordurile heavy metal, de rock alternativ/indie, până la tonalitățile folk sau inserțiile rap.
Tranzițiile din playlistul eclectic sunt atent calibrate de DJ-ul Andrei Zbîrnea, selecționerul celor 32 de voci distincte, printre care de data aceasta se strecoară și în calitate de poet. Astfel spus, albumul „Antologeek II” reunește creații poetice și sonore, după cum urmează alfabetic: Lavinia Băra, Naomi Bîldea, Ioana Bojincă, Cristina Boncea, Constantin Buduleci, Claudia Ciobanu, Maria Ciurea, Anastasia Coste, Andrei Crăciun, sorin despoT, Florin Dumitrescu, Carmen Florea, Mugur Grosu, Alin Ioan, Irina Francisca Ion, Ligia Keșișian, Mihai Marian, Marian Neguțu, Radu Nițescu, Cosmin Perța, Ioana Podeanu, Florentin Popa, Simona Popescu, Aleksandar Stoicovici, Ioana Iuna Șerban, Nicoleta Șimon, Ioana Tătărușanu, Raluca Urse, Mihail Vakulovski, Andrei Zbîrnea, Ana Zett.
Antologia-album muzical apare în colecția de poezie contemporană a Editurii pentru Artă și Literatură, ingenios denumită Arcane, înglobând „acel sens abscons la care ajungem după foarte multe relecturi”, dar și pendularea între „călătoria spirituală și autoreferențialitatea care poate da naștere celor mai de impact versuri”. Colecția se afirmă ca o noutate pe piața editorială românească, datorită eforturilor conjugate ale coordonatorului Andrei Zbîrnea și ale Violetei Borzea.
Antologeek pe note muzicale între ‘frisson’ și ‘stuck song syndrome’
Dacă universul geek ți se dezvăluie abia acum pe note muzicale, te invităm să citești întreaga poveste din spatele acestui proiect editorial în articolul „Antologeek. Către tine, cel de peste 2000 de ani: un proiect editorial unic (Part I)”. În textul la care fac referire, elucidez misterul unui geek, raportat la relația lui cu literatura, și în mod particular, cu poezia. Iar dacă ești curios să afli detalii despre cum s-a conturat proiectul pas cu pas și cum a ajuns în forma sa finală, de „Antologeek”, privește puțin în urmă și parcurge rapid secțiunea „Și totuși, de ce Antologeek?”.
Din fericire, proiectul nu s-a oprit la „Antologeek I” și a continuat la fel de inspirat și entuziast cu „Antologeek II”, unde privirea asupra subculturilor urbane s-a mutat și a focalizat asupra subculturilor muzicale. Uneori, în transparența lentilei poetice se întrevede nostalgia, alteori ironia sau apetența spre experimental, însă juxtapunerea de perspective (poeți emergenți & poeți consacrați) plasează antologia la limita dintre ‘frisson’ și ‘stuck song syndrome’. Într-o lectură personală, am vibrat și pendulat între aceste două stări: când perceperea poemelor ca fenomen neuro-muzical, capabile să producă furnicături și emoții electrizante în fața unor rememorări/recunoașteri muzicale, când lupta seducătoare cu versurile care se agățau de structurile mentale, urmând să rămână cu mine și să contamineze textele în curs de metabolizare.
Așadar, „Antologeek II” m-a provocat să încetinesc ritmul, să ascult pe repeat versurile cu potențial obsesiv până când emoțiile s-au decantat, ca abia apoi să pot da play, netulburată, următoarelor piese de pe albumul poetic.
În „Scurt Argumegeek”, o prefață atipică scrisă de Ruxandra Cesăreanu, analiza critică se îmbină cu o dezvăluire a preferințelor muzicale personale, iar concluziile sunt convingătoare: „Merită citită și merită meditat asupra acestei antologii, ca la un simptom al vremurilor noastre românești și totodată omenești”.
Iar dacă nu ți se pare suficient, mergi în cea mai apropiată librărie și caută volumul fizic din „Antologeek II”, cu o copertă vibrantă, care sugerează că muzica e cea mai simplă modalitate de a asigura creierului tău cantitatea necesară de dopamină. Nu rata nici blurb-urile de pe coperta a patra a acestui album muzical-poetic. Pe un ton magistral articulat critic, Bogdan Crețu ne invită la meditație: „Mai trăim în aceeași lume, în același imaginar, în același limbaj, în aceeași muzică? Pe de o parte, o sensibilitate fragilă, un cod etic ferm, postumanist, și un nou limbaj, mixat trepidant, autoironic și postironic, pe de alta – scepticism, experiment, nostalgie. Cartea de față arată potențialul uriaș și diversitatea poeziei contemporane, de la nedebutați la clasicizați”.
Nu lipsește nici perspectiva argumentată muzical, care îi aparține lui Sergiu Mitrofan, membru fondator al trupei byron, dar chiar te las să faci drumul spre librărie și să o descoperi pe cont propriu.
„Muzici și faze” I: Îți place Ozzy?
Ca structură, „Antologeek II” preia formula din primul volum, organizându-se în trei părți care fac referire la ipostaze muzicale distincte: „Îți place Ozzy”, „Zilele orașului”, „Poveste de dragoste la tech house”. Nici de această dată, nu m-am aventurat în realizarea unei selecții alternative față de cea propusă de Andrei Zbîrnea, exemplele ilustrative fiind poemele care dau titlul de capitol.
Astfel, poemul care împrumută titlul primei părți, „Îți place Ozzy”, îi aparține lui Florin Dumitrescu, creând un cadru dialogat și autentic stilistic, care funcționează ca un portal către momentul manifestării subculturii rock din România anilor ’80. Schimbul banal de replici despre Ozzy Osbourne devine la nivel de profunzime o meditație asupra tensiunii dintre mit și realitate, dintre intangibil și accesibil.
Arhitectura dialogului este un exercițiu de virtuozitate, construit meticulos de un etnograf al subculturilor. Ezitările din discursul interlocutorilor („Mmm…”, „Mmmda”), interjecțiile („Buei”, „Fugi, mă!”) și structurile sintactice ale vorbirii spontane fac poemul să iasă din pagină, să ne obsedeze ca în fenomenul `earworm`/`stuck song syndrome`, amintit mai sus.
Memorabil este mecanismul prin care mitologia rock este deconstruită prin filtrul realității socialiste, populată de surse necreditabile: „Gelu karatistu”, „Scânteia Tineretului”, „poze xeroxate”. Percepția culturii occidentale este fragmentată și distorsionată de zidurile Cortinei de Fier.
Ironia se insinuează subtil printre liniile de dialog: propaganda comunistă („tineretul debusolat”, „simboluri naziste”, „Ciudățenii de pe glob”) devine paradoxal sursa de informare despre idolii rock, rubrica de pe ultima pagină, de lângă rebus, transformându-se în fereastră către o lume interzisă.
Poemul redă nostalgia unei epoci, în care muzica este mai mult decât entertainment; devine un act de rezistență, iar fiecare casetă împrumutată este integrată simbolic într-un patrimoniu clandestin.
„Muzici și faze” II: Zilele orașului
Cea de-a doua parte, „Zilele orașului”, împrumută titlul unui poem scris de Irina Francisca Ion, prin care banalul unui târg orășenesc este transfigurat, căpătând valențele unui ceremonial. Prin cartografierea afectivă a spațiului public citadin, eul poetic deconstruiește nostalgia kitsch-ului urban, revelând straturile de semnificație ascunse sub suprafața comercială a sărbătorii.
Poemul se construiește printr-o serie de acumulări senzoriale, care favorizează o imersiune totală în atmosfera târgului: „taraba cu blănuri și piele/ ca o cameră izolată fonic unde dispare și mirosul/ de mere învelite în caramel/ unde ne înghesuim să ascultăm glasul străbunilor […]”. „Muzica sare dintr-un loc în altul/ prin mâinile noastre”, reușind să creeze conexiuni la nivel de comunitate, indiferent de conținuturile transpuse în note muzicale. În același spirit al coeziunii comunitare, muzica se construiește ca un fundal antropologic pe care se proiectează gestul arhaic de adunare în jurul focului. Țipătul copilului care și-a scăpat înghețata pe asfalt declanșează ironic nevoia primordială de a acționa în beneficiul unei comunități care furnizează protecție și sens.
În „Zilele orașului”, eul liric se strecoară printre tensiuni și jaloane ale memoriei colective, urmând să încheie suprarealist și naiv anecdotic cu imaginea Mariei Dragomiroiu care coboară în beciul bunicului după vin, fiind „pe o treaptă și părul ei / două trepte mai sus”.
„Muzici și faze” III: Poveste de dragoste la tech house
„Poveste de dragoste la tech house”, poemul care dă titlul ultimei părți, scris de Ana Zett, funcționează ca o partitură vizuală și auditivă, unde textul devine însuși sunetul pe care îl evocă. Spațiul periferic („în spatele blocului / e un tech house cu garaj”) se construiește ca un laborator al intimității fruste, unde iubirea se negociază în ritmuri sincopate, sub lumini intermitente.
Textul funcționează ca un mixaj între observație socială și eros urban, folosind obsesiv repetiția onomatopeică „//fetițo, // tum tum tum tum tum tum” pentru a recrea pulsul muzicii, dar și pentru a sugera presiunea comunității, a privirilor indiscrete, cu potențial acuzator („babe mioape ies la balcon”). Atmosfera oscilează între banal și senzorial: berea, latexul, stroboscoapele și popcornul creează un colaj de imagini care sparg convențiile lirismului clasic.
Punctul nodal rezidă în tensiunea dintre vulnerabilitate și agresivitate: „el se-mpinge-n tine / transpiră / nu vorbește”, o secvență privată de romantism în sens convențional, marcată de o corporalitate aproape coregrafică. Interogația „îți place la tech house?” devine un pseudo-gest romantic, o formă stângace de conexiune. Finalul care dezvăluie cum „un zâmbet durează prea puțin – / contează gestul / hai înăuntru / house” sugerează că iubirea în această subcultură nu se construiește prin discurs, ci prin mișcare, proximitate și ritm, oferind o grilă de interpretare originală a erotismului specific contextelor underground.
Poezie contemporană în dozajul perfect
Dacă simți ritmul, iar distincția dintre genurile muzicale înseamnă pentru tine o provocare distractivă, conectează-te degrabă cu muzicofilii din „Antologeek II. O privire poetică asupra subculturilor muzicale de ieri și de azi”. O să fii surprinsă să descoperi cum poezia și muzica fuzionează armonios, filtrând realitatea în cel puțin 32 de perspective personale.
Iar dacă „Antologeek II” nu-ți ajunge, Editura pentru Artă și Literatură ți-a pregătit în colecția Arcane dozajul perfect de poezie contemporană într-un pachet geek experimental și instagramabil.