Antologeek. Către tine, cel de peste 2000 de ani: un proiect editorial unic (Part I)

„Antologeek” iese imediat în evidență pe rafturile librăriilor, fiind semnul editorial al anului 2024 că e imposibil să mai stai departe de poezia contemporană. Coperta în culori vibrante, trimiterile grafice la o identitate virtuală work in progress, prin acumularea de elemente digitale (emoji-uri care dublează limbajul în rețelele sociale, ambivalența față de integrarea AI în cotidian) transformă antologia într-o capsulă literară a timpului pentru cititorii din prezent și viitor.

Odată cu vizualizarea fugitivă a copertei, rotițele cognitive încep să se miște intens, accelerând ritmul de la o posibilă întrebare la alta: 

  • Ce este un geek și care e legătura lui cu literatura? 
  • De ce Antologeek și nu altfel? Și totuși, de ce o antologie?
  • Într-un peisaj contemporan în care AI câștigă vizibilitate de la o zi la alta, ce ne mai spune literatura și cum ne reține atenția chiar și „peste 2000 de ani”?
  • Dar poezia, „Cenușăreasa” ficțiunii, cum răzbește în marea de disonanțe contemporane și cum rămâne relevantă?

Nu promit să răspund la toate acestea, dar potențialul de a genera întrebări prin care sondăm lumea și a creării unui spațiu empatic de dialog sunt condiții vitale ale literaturii, pe care „Antologeek” le întrunește cu succes. Mai mult, Alin Dimache, unul dintre poeții prezenți în antologie, ne provoacă misterios prin finalul unui poem: „întrebarea conține răspunsul”.

Și totuși, de ce Antologeek? 

Povestea din spatele volumului este savuros redată în „Argumegeek”, o prefață creativă (cu referințe din stand-up comedy), scrisă de selecționerul Andrei Zbîrnea. „Antologeek” devine și piatra de temelie a colecției de poezie contemporană de la Editura pentru Artă și Literatură, intrigant „botezată” Arcane, pe care Andrei o coordonează cu dedicare.

Ușile laboratorului de creație au fost larg deschise de Cristina Munteanu, care a venit cu propunerea unei antologii. Bogdan-Alexandru Petcu a dat propunerii o textură aparte prin orientarea proiectului către o tematică originală: subculturi și culturi pop în poezia contemporană românească, iar titlul, la fel de original, a venit din partea poetului și librarului Alexandru-Codruț Ivașcu. Subtitlul „Către tine, cel de peste 2000 de ani” este împrumutat de la unul dintre poemele Emiliei Nedelcoff, care odată permutat, poate funcționa și ca un mesaj în sticlă pentru „arheologii viitorului” amintiți în prefață, disponibili să resemantizeze codurile trecutului prin poezie.

Plusul de netăgăduit al acestei antologii este polifonia, diversitatea vocilor: de la autori consacrați, cu o sensibilitate și un imaginar recognoscibil pentru iubitorii de poezie, până la poeți încă nedebutați în volum, cu un discurs inepuizabil și atent calibrat poetic. 

Cu această diversitate operează Andrei Zbîrnea, care jonglează cu prelungiri de deadline și sincronizarea perfectă cu 32 de poeți contemporani diferiți, dispuși în volum în ordine alfabetică: Vlad Alui Gheorghe, Ovidiu Baron, Elena Bălășanu, Teodor Bindiu, Ramona Boldizsar, Anca-Ioana Câdă, Ion-Valentin Ceaușescu, Andrei Codrescu, Teodora Coman, Mina Decu, Alin Dimache, Andrei Dósa, Vlad Drăgoi, Alina Dumitrescu, Ferenc André, Cristian Gălățanu, Silviu Gongonea, Romina Hamzeu, Alexandru-Codruț Ivașcu, Daria Maruseac, Cătălina Matei, Mihók Tamás, Andrei Mocuța, Daniel Cătălin Năstase, Emilia Nedelcoff, Laura Francisca Pavel, Bogdan-Alexandru Petcu, Miruna Romanciuc, Ana Săndulescu, Cătălin-Mihai Ștefan, Răzvan Țupa, Ioana Vintilă. 

Nu în ultimul rând, tot acest eșafodaj poetic ambițios nu ar fi fost posibil fără susținerea și încrederea Violetei Borzea.

O serie de subiecte geeky irezistibile

Odată stabilite cele mai importante repere ale antologiei, problematica geek-ului persistă. Ce este un geek și de ce filtrul prin care interpretează realitatea aduce cu fascinația privirii printr-un caleidoscop?

Tot din „Argumegeek” aflăm că termenul este un jargon care se referă la „o persoană neobișnuită sau ciudată, în special una care pare să fie obsedată de unul sau mai multe lucruri incluzând cele legate de intelectualitate, electronică, jocuri, etc”. Conform acestei definiții, îndrăznesc să spun că fiecare dintre noi, scriitor sau cititor deopotrivă, ne ascundem din când în când după masca geek-ului. Cel mai adesea, sensul existenței rezidă în pasiunile și interesele care dau coerență mozaicului nostru identitar. Astfel de coordonate ne apropie la nivel uman sau poate funcționează ca simple mecanisme de reconectare la sine după o zi solicitantă.

De aceea, „Antologeek” seduce și printr-un paletar vast de experiențe mundane, însumând:

  • concretul unei seri petrecute într-un univers marca Netflix: „ne mişcăm înăuntrul ecranului/ în spaţiul de previzibilitate/ al sălii de bal  – animale fosforescente / prinse sub un clopot de sticlă ardent/ cu tot cu îndoielnica noastră utilitate […]” (Laura Francisca Pavel – „Remix în cvartet de coarde (Romancing Bridgerton I)”);
  • suspansul resimțit în fața unui ecran pe care rulează Insula Iubirii: „văd cerul ăla din vanilla sky deasupra mării/ sunete de percuție aproape tribală răzbat de undeva/ de la o oră diferență mereu de la o oră diferență/ în așa fel încât atunci când ajung la mine se simt ca amintirea/ unei îndrăgostiri fulgerătoare care nu mai știi de ce și unde te-a lovit/ nu despre putere e vorba atunci când gândesc ceva și spun altceva/ e despre resemnare/ la fel ca atunci când Bianca a ales să renunțe la o iubire toxică […]” (Mina Decu – „La fel ca Bianca, Marius, Alin și Oana din Insula iubirii”);
  • evadarea virtuală într-o „nuntă în skyrim”, unde „înainte să intru la cheful din conac/ vine unul de acolo și îmi spune/ servus domnule/ tb să îți lași lucrurile în acest cufăr/ și-mi arată la stânga ușii mari de lemn/ o ladă mare cu chingi de metal […]” (Vlad Drăgoi);
  • suprapunerea de universuri anime într-un Jenga poetic care te face să-ți ții respirația cu fiecare nou vers: „Strategii seriale/ de prioritizare a propriului corp,/ apoi sesiuni de căutare (sic! cercetare)/ în Wire, ca Lain –/ cuvintele cheie sunt “viața privată la protozoare”,/ după care-n engleză “do they feel pain?” –,/ apoi mintea prinsă în koan/ ca șarpele boa-n paleta restrânsă/ de gri, crem și maro,/ ca particula kaon în ciudățenia ei/ de hadron […]” (Bogdan Alexandru Petcu – „Paramythion”).

În ciuda listei de mai sus, „Antologeek” pare inepuizabilă, virând spre popularizarea neuroștiințelor sau mutând centrul de interes pe lumea sportivă prin amintirea finalei cu Liverpool (Vlad Alui Gheorghe) sau referințele la Borussia Dortmund (Andrei Mocuța).

Practic, oricât de geek ai fi ca cititor (sau doar exigent), e imposibil să nu găsești în această incursiune în „subculturile urbane și nu numai” măcar o voce care să vibreze cu sensibilitatea ta.

Capitolul I: „Unlocking the Wizard’s Tower”

Personal, am simțit că vibrez cu fiecare voce poetică în parte, motiv pentru care o selecție în plus față de cea realizată de Andrei Zbîrnea a fost de neconceput. De aceea, am ales ca în această recenzie să ofer câte un exemplu ilustrativ din fiecare parte a antologiei (I. Unlocking the Wizard’s Tower, II. Procesul de învățare al mașinii a ajuns atât de departe, III. Fără leziuni acute semnificative), ghidându-mă după poemele omonime.

Poemul care dă titlul primei părți, „Unlocking the Wizard’s Tower„, scris de Ramona Boldizsar, propune o radiografie a subiectivității contemporane, fragmentată între real și digital. Experimentarea universului virtual al MMO-ului Guild Wars (‘Skywatch Archipelago’) devine un pretext pentru introspecție și observarea unei conștiințe modelată de imersiunea digitală. Corporalitatea asaltată de stimuli artificiali („vocile NPC”, „rafalele de vânt artificial”, codul binar) evidențiază fractura dintre trăirea autentică și cea simulată de sinele avatar, „prefabricat”.

Însingurarea, ca o altă fațetă a subculturilor digitale, traversează țesătura poemului, accentuând decuplarea de cotidianul banalizat. Turnul vrăjitorului, „majestic & forbidding”, funcționează ca un reper al inițierii inaccesibile, într-un spațiu fermecător și imprevizibil. În cele din urmă, realitatea răbufnește într-o „urmă de praf pe biroul alb”, iar „tastele decalibrate și încinse” fixează brusc vocea poetică în materialitatea imediată, mundană, încă amprentată de tensiunea dintre cele două lumi. 

Capitolul al II-lea: „Procesul de învățare al mașinii a ajuns atât de departe”

În „Procesul de învățare al mașinii a ajuns atât de departe”, Andrei Dósa surprinde insinuarea tehnologiei în multiplele straturi ale existenței umane. Prospețimea dimineții este mediată de „ochelarii deștepți”, iar interacțiunile devin automatizate prin „smart reply după smart reply”, semn al delegării comunicării către algoritmi. Această rutină hiperdigitalizată creează o iluzie de control și lipsă de temeri, în timp ce „creierele asistate de nori de date” sugerează o externalizare radicală a gândirii. 

Tonul aparent ludic („E vară copile viața e ușoară”) ascunde un refugiu afectiv într-o lume supertehnologizata. Și în acest poem apare corporalitatea, însă ca mecanism de autoreglaj biotehnologic: organele sunt „jucării de pluș păstrate etanș”, iar „piscina cu nutrienți” evocă un mediu aseptic, în care vitalitatea este menținută artificial. Poemul invită la o introspecție asupra identității la intersecția dintre biologic și digital, pe drumul construirii unei noi intimități cu tehnologia care seduce și reconfigurează ideea de uman.

Capitolul al III-lea: „Fără leziuni acute semnificative” 

În „Fără leziuni acute semnificative”, Miruna Romanciuc mixează limbajul medical cu un imaginar organic, aproape fabulatoriu, pentru a investiga modul în care afectivitatea se insinuează în discursurile obiective. Imaginea melcilor urcând „pe nucleotidele din ADN-ul nostru” sugerează o intruziune lentă în viața ca sistem, dar și vulnerabilitatea noastră biologică. În paralel, intervenția clinică („arterele carotide se opacifiază omogen pe examinarea CT”) pune emoția într-o matrice a neutralității. Alternativa metaforică, „zâmbetele noastre sunt două petreceri în Roma”, propune un echivalent afectiv exuberant, care contrazice aparenta impasibilitate medicală. 

Verdictul „fără leziuni acute semnificative” funcționează ca o mască a stabilității într-o lume unde lucrurile sunt, de fapt, mult mai complexe, poate mai fragile, chiar dacă nu prezintă „leziuni” la nivelurile de suprafață. 

Pentru mine, titlurile celor trei părți din „Antologeek”, împrumutate de la poemele deja menționate, nu au fost alese întâmplător. Aceste piese (părți) textuale aparent disparate propun un traseu al subiectivității contemporane: de la nevoia suspendării realității printr-un spațiu compensativ digital, până la abandonarea într-un concret în care tehnologia devine o extensie a corporalității. Într-o perpetuă transformare și recalibrare a sinelui, verdictul pare clar („Fără leziuni acute semnificative”), dar rămâne ambiguu. Ce fisuri, ce micro-afecte, ce fragilități ascundem cu adevărat? 

Dacă există un instrument capabil să înregistreze aceste incidente interioare, acesta nu poate fi decât poezia.

„Antologeek” continuă pe note muzicale 

Dacă abia aștepți să (re)descoperi universul din „Antologeek I”, pe final, îți dau o veste bună. Poți să-ți mai prelungești incursiunea geek preț de câteva sute de pagini pentru că în noiembrie 2025 s-a lansat și „Antologeek II. O privire poetică asupra subculturilor muzicale de ieri și de azi”, unde muzica devine suprapersonaj și pretext de reorganizarea a realității prin poezie. 

Descoperă cele două volume din „Antologeek” și împărtășește cu cititorii tăi preferați poeme care vor rezista cel puțin „2000 de ani”