Unul dintre bogații planetei, care din întâmplare este român, investește toată averea sa în cea mai nebunească idee: să producă timp. Iar bombardarea cu timp a materiei stă la baza teleportării, așa cum susțin oamenii de știință (și visătorii!), de la Democrit până la fizicienii din zilele noastre, unii răsplătiți chiar cu Premiul Nobel. Pusă în practică, de imaginația unui scriitor, ideea dă roade dintre cele mai surprinzătoare, călătoria instantanee în spațiu și timp devine posibilă. Iar de aici până la dobândirea tinereții fără bătrânețe nu mai este decât un pas. Totul se întâmplă într-un păienjeniș de povești prin care omul zilelor noastre încearcă să se salveze din calea agresiunii fără precedent a obiectelor, din războiul nenumit cu virtualizarea vieții de zi cu zi. Micul Prinț rezistă, astfel, mai greu în deșertul urban, decât în deșertul Sahara. Singurul lucru care poate opri, totuși, deșertificarea lumii și a vieții este dragostea, o spune hotărât autorul. Povestea elefantului care trăia într-o nucă este o demonstrație cu totul originală că, atâta vreme cât mai avem povești, mai avem suflet.

„Fiecare călătorie e, în ultimă instanţă, o opţiune”, scrie naratorul acestui rebus existenţialist , un roman care te duce cu gândul la cât de strâmţi ne sunt uneori pereţii vieţii şi la cât de imprevizibile virajele ei. Când te sui într-un tren care urmează să te poarte spre persoana iubită, o faci sub imperiul tandreţei şi cu un scenariu al fericirii dospindu-ţi în minte. Când însă îţi dai seama că nu te-ai urcat în trenul potrivit, te încearcă furia. Şi poate un început de panică. Pe de o parte, eşti pe cale să ratezi sublimul. Pe de altă parte, eşti pe punctul să fii luat părtaş la un experiment în mijlocul căruia ai nimerit fără voie. Fiindcă trenul în care ai suit circulă pe şine care se generează din mers, fiindcă nu se ştie nici traseul, nici durata călătoriei, fiindcă restul pasagerilor par în neregulă. Experimentul e o iscodire curioasă a viitorului, în care un milionar din topul Forbes bombardează materia cu timp greu, un urmaş al lui Dedal închipuie un nou labirint al destinului, iar un copac produce oameni în loc de fructe.

Contururile şi esenţele lumii se schimbă de la o zi la alta, pe când protagonistul lasă în urmă prozaicul şi se pregăteşte de o explorare neanunţată de nimic. Elefantul se face mic cât o gămălie. Sau poate nuca se dilată cosmic. Povestea pe care o scrie Adrian Alui Gheorghe, cu ricanările ei contramitologice, poate fi, în fond, tragicomedia oricărei trestii gânditoare care îşi pune în permanenţă întrebări.

Radu Paraschivescu