No Reply, Antologia festivalului „Gellu Naum“ / Coordonator Virginia Olaru
| Autor |
|---|
30.00lei
Descriere
Festivalul de poezie „Gellu Naum”, aflat în anul 2025 la cea de-a XXIII-a ediție, este un concurs de creație literară care se desfășoară pe două secțiuni (gimnaziu și liceu) și care antrenează în fiecare an un număr tot mai mare de tineri, dornici să fie jurizați de scriitori reprezentativi ai momentului. Este un proiect de suflet, început în anul 2002 de scriitorul Octavian Soviany, pe atunci profesor al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din București. Concursul se regăsește în Calendarul Proiectelor de Educație Extrașcolară Naționale de mai bine de 15 ani, semn că eforturile noastre de a organiza acest festival de poezie sunt apreciate și recunoscute. Creațiile elevilor distinși cu premii și mențiuni la cele două etape ale concursului (regională și națională) se regăsesc în antologii de poezie, apărute la un interval de trei ani, la editura „Casa de Pariuri Literare”, începând cu anul 2017: Cabaret Voltage – 2017, Atenție, nu se mai închid ușile! – 2020, În haine străine – 2022 (liceu), Jocul de-a luna – 2022 (gimnaziu). Cele două antologii care fac parte din colecția „Arcane”, coordonată de Andrei Zbîrnea, cuprind texte ale elevilor de liceu premiate în perioada 2023-2025 – Magnolia cu parfum de nu-mă-uita, respectiv de gimnaziu – No Reply. Fiți autentici, dragi copii, nu încetați să iubiți poezia! Lăsați pe hârtie urme ale trecerii voastre prin lume!
Virginia Olaru
Despre autor/coordonator
VIRGINIA OLARU (n. 1969) este profesoară de limba și literatura română la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din București. A publicat culegeri de teste pentru pregătirea elevilor în vederea susținerii examenelor naționale la editura Gabriel și la editura Niculescu. Este organizator al Festivalului Național de Poezie „Gellu Naum”, proiect înscris în Calendarul Activităților de Educație Extrașcolară Naționale.
A publicat antologii de poezie pentru elevi, care cuprind texte premiate la Festivalul de poezie, jurizate de autori consacrați: Cabaret Voltage – Editura Casa de Pariuri Literare, 2017; Atenție, nu se mai închid ușile – Editura Casa de Pariuri Literare, 2020; În haine străine și Jocul de-a luna, 2022 – Casa de Pariuri Literare; No reply și Magnolia cu parfum de nu-mă-uita – 2025, la Editura pentru Artă și Literatură. A publicat două cărți de poezie la Editura Casa de Pariuri Literare – Despre ceasul de-acum (2017) și Ba pe față, ba pe dos (2020). A publicat poezie și articole de specialitate în Tribuna învățământului, revista Mișcarea literară, Arca și Retroversiuni. Poezia ei se regăsește și în antologia Rănile lor, coordonată de Lidia Vianu și publicată de Contemporary Literature Press.
Produse similare
-
respirație minerală
41.00lei -
Tranquility Trap
39.00lei



