Precomandă Apă vie
| Autor |
|---|
55.00lei Prețul inițial a fost: 55.00lei.49.90leiPrețul curent este: 49.90lei.
Descriere
Întreaga proză a lui Nicolae Stan este una de diagnostic. Cu alte cuvinte, istoria nefastă ca boală trebuie elucidată prin diverse mijloace de cercetare. Așa se face că naratorul ajunge să înfățișeze evenimente și tipuri umane concludente pentru un tratat antropologic.
MARIUS MIHEȚ
În centrul romanului Apă vie, al lui Nicolae Stan, se află povestea neașteptată a unei gropi de gunoi transformată într-un adevărat „centru al lumii”. Ea devine o arhivă a viului de cândva, locul unde se adună destine, memorii și forme fragile de supraviețuire. Aici, viața capătă o densitate aparte, iar personajele sunt purtătoare ale unei memorii colective marcate de pierdere și adaptare.
Romanul îmbină realismul social cu reflecția metafizică, cotidianul cu viziunea simbolică, transformând banalul în scenă a revelațiilor profunde. În bună parte, personajele trăiesc în propriile vise, precum Bazil Arseniuc – administratorul, „particularul inactiv” –, care vede realitatea cu ochii săi din vis. Romanul în integralitatea lui pare să fie, în fapt, o viziune a regenerării unei realități infuzate de vis.
Între real și vis, între concret și simbolic, Apă vie explorează felul în care oamenii își reconstruiesc existența într-o lume dominată de zgomot. Nicolae Stan propune un roman perspectivist, cu o formă de narare inedită, introspectiv și profund uman, în care cotidianul se transformă discret în revelație.
ADRIAN ALUI GHEORGHE
Despre autor/coordonator
NICOLAE STAN s-a născut în 02.01.1953, în localitatea Crăsani, județul Ialomița. A debutat publicistic în revista România literară, în martie 1981, cu proza Un taifas obișnuit, prezentată de Constantin Țoiu. A urmat debutul editorial cu volumul de proze Boare de Waterloo, la editura Cartea Românească, în 1984. În total, a publicat până acum 13 cărți de proză și de eseuri, la edituri precum Cartea Românească, Nemira, All, Polirom (ca administrator al Cărții Românești), Junimea etc. Dintre acestea, se pot aminti, selectiv, romanele Așezarea, Apă neagră, Ceață pe Tamisa, Agonia lui Constantin, Noduri pe frânghie, precum și volumul eseistic Nietzsche, ermitul vesel.
A publicat în majoritatea revistelor literare românești. A obținut două premii pentru Apă neagră (al Asociației Scriitorilor București și Premiul Concursului Național „Alexandru Odobescu”, ambele în 2000) și unul pentru Ceață pe Tamisa (Premiul „Cartea Anului” al Filialei București, Proză, 2014). A beneficiat de peste 60 de întâmpinări critice ale unor critici literari și scriitori recunoscuți național.
Este prezent în cărți de sinteză privind proza românească ale unor autori precum Irina Petraș, Laurențiu Ulici, Marian Popa, Ion Bogdan lefter, Nicolae Oprea, Dicționarul General al Literaturii Române, Geo Vasile și alții. Tradus cu proză și text filosofic în limba bulgară și maghiară.
Produse similare
-
Povești scrise în palmă
35.00lei



