Un album de nostalgii alături de un „Ceai de zahăr ars” literar

Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la povestirile strânse în „Ceai de zahăr ars”, parcă-mi saltă și acum inima de bucurie, și confirm că avertismentul de pe coperta a patra cu privire la puterea Oharei Donovetsky de a ne ține treji prin textele sale, ca o adevărată Șeherezadă, trebuie luat în serios. 

Pentru mine, „Ceai de zahăr ars” a fost o armonie de sinestezii, un evantai de nostalgii literare, de interogații ale femininului, un șirag de doruri neostoite, care au căpătat concretețe prin asocierea cu o paletă diversă și apetisantă de bunătăți culinare. Povestirile Oharei Donovetsky, inițial publicate pe platforma Literomania, strânse acum în volumul „Ceai de zahăr ars”, ne sunt oferite de Editura pentru Artă și Literatură ca un prețios buchet de violete într-o zi geroasă. 

 

Gustul și memoria afectivă

Albumul de nostalgii literare/ gastronomice/ personale se deschide cu un simbol tomnatic („Gutuia”), însoțit de un epigraf din memoriile lui Mircea Eliade. Bucuria dăruirii pe care tatăl autoarei nu și-o refuză, contrastează puternic cu secvența eliadescă. „[…] simpla poftă de gutuie coaptă și pântecoasă” putea fi o poartă deschisă pentru instinctualul și monstruosul uman întrevăzut de Eliade. Contrastul e accentuat și de comentariul mucalit al mamei („povestașa”), care mediază amintirea despre tatăl-adolescent: „Nu mai bine o mânca el pe-asta cea mai frumoasă prima?!”. 

Pretextele gastronomice nu se opresc aici, integrându-se original în fibra povestirilor: reflecțiile despre coerența și liniștea îndelung căutată de bunicii armeni capătă consistență printr-un gest aproape ritualic, care concentrează efortul căutării și al reconstituirii afective ⎯ „desfac felii de amintiri ca dintr-un harbuz prea copt, surpat în propriul miez”. În același registru, mătăniile bunicului se metamorfozează în cuișoarele rătăcite prin buzunare, iar dorul se alină prin mâncărurile grase, postura care impune demnitate în lume, discreția, fascinația bazarului, dar și puterea de a-i pune limite prin arta negocierii.

Granițele bazarului devin fluide, iar experimentul unei coagulări de elemente definitorii, reunește elocvent ipostazele de homo faber și homo ludens ale Oharei Donovetsky în „Souk ⎯ tablă de materii”. Dacă erai convins că expresivitatea nu poate fi construită din fraze nominale (înșiruiri de substantive și adjective, fără prezența unui verb), Ohara Donovetsky îți demonstrează contrariul, creând prin această inventariere, însăși esența bazarului, un efect poetic. Stilul fragmentar, notația în tonuri ludice și cinematice, impresia de conjugare a tuturor simțurilor în scopul percepției și decodificării acestui spațiu, te absoarbe în mozaicul de flash-uri senzoriale, prin care surprinde esența unui „souk” veridic (bazar oriental).

 

Inflexiuni ludice și orientale în „Ceai de zahăr ars”

De la juxtapunerile ludice și efectul de staccato, versatilitatea naratoarei e cu atât mai impresionantă în tranzițiile spre tonuri grave, pigmentate nostalgic sau melancolic. Printre dunele molatice, în deșertul care șterge cu rapiditate urmele celor care îl traversează, vâlvătaia parfumată a surcelelor de oud devine semn de protecție și purificare într-un cadru expus pericolului. Nu optimismul convențional („Și o să bine”) face transformarea credibilă, ci frazarea sigură a naratoarei, aproape la granița cu psihoterapia. Accentul pe imagine și crearea unui cadru care îndeamnă la meditație amintește de tehnica imageriei dirijate, bazată pe evocarea senzorială detaliată și pe ancorarea subiectul în experiența imediată. 

Printr-o alchimie textuală discretă, vocea naratoarei se varsă în gesturile largi ale beduinului, devenit ghid și mediator al transformării interioare: „Nici măcar nu te întreabă cum te cheamă, de unde vii și unde te duci. Bei ceaiul greu, dulce și gros, turnat cu gestul înalt, ai amețit de la aromă sau de la atâta zahăr și în jur totul e altfel. Te vindeci de frici, dar nu mai ai nici planuri și parcă nu mai există nici ziua de ieri”.

 

Îndrăgostit incurabil de literatură

Totodată, proza scrisă de Ohara Donovetsky abundă în acrobații intertextuale și salturi ficționale de anvergură, care contopesc într-o singură respirație autohtonul și universalul din literatură. „Pe cerul gurii” este mărturia unui îndrăgostit incurabil de literatură, care metabolizează experiențele ficționale până la identificarea totală, exact cum un student la medicină trasează corespondențe între simptomele patologiilor studiate și propria corporalitate. Intertextele Oharei Donovetsky se succed amețitor, de la „avânturi de huligani” la „margarete și doamna Dallowy”, sau „pasiunea nabokoviană pentru fluturi, pentru idei și credințe religioase, mărgele de sticlă, bilele ochi-de-pisică”. Experiențele culinare din cărți nu sunt nici ele trecute cu vederea, naratoarea invitându-ne într-un carusel afectiv de gusturi, de la alivenci la orientalul ashure/„budinca lui Noe” din „Bastarda Istanbulului” de Elif Shafak. 

O surpriză este deconstruirea madlenei proustiene prin invalidarea puterii acesteia de a declanșa vreo senzație, cu atât mai puțin, fluxul memoriei involuntare, dar și prin comparația cu mult mai apetisantele brioșe ⎯ toate aceste reflecții fiind ecourile unei voci care se proiectează drept chera Duduca, expresie a femininului languros din „Ciocoii vechi și noi” a lui Nicolae Filimon. 

Mai degrabă, madlenele din „Ceai de zahăr ars” sunt edamamele Marei, protagonistă care apelează la psihoterapeuta Artemiza, din cauza unor tulburări de memorie inexplicabile. Degustarea de edamame stârnește în Mara o categorie nouă de fenomene mentale: un tip de „amintiri-neamintiri”, care produc stări puternice, dar indefinite. Imaginile care însoțesc stările potențează confuzia, crescând totodată riscul de eșec al procesului terapeutic.

Limitele permeabile dintre uitare și memorie, spațiu și timp, identitate și alteritate, ficțional și real continuă să fie testate prin cel mai imbatabil instrument de care dispune Ohara Donovetsky: limbajul. 

 

Otilia și Nina captive în țesătura textului

Secvența confesivă din „Ceci n’est pas un tile, oh”, parafrază a demersului întreprins de suprarealistul Magritte prin lucrarea „Ceci n’est pas une pipe” ne pune în față o protagonistă de roman, conștientă de propria condiție și de reprezentarea sa textuală, revoltată de injustețea receptărilor critice. Este vorba despre Otilia lui George Călinescu care ne mărturisește convingător: „Ceream întotdeauna cronicile apărute în publicațiile românești și citeam, o, da, citeam pe nerăsuflate ce scriați despre mine, despre noi, despre Maestru. M-a indignat de fiecare dată tonul agresiv al descrierilor pe care mi le făceați, într-un perfect dezacord cu felul meu de a fi sau aplombul cu care ați găsit de cuviință să mă expediați într-o tipologie simplistă și nenuanțată”. 

Devenită autonomă, Otilia se înfiripă „ca un abur” în peisajul bucureștean actual, înspăimântată de umbra unui „Celălalt” de hârtie infidel, hotărâtă să expună imposibilitatea propriei încadrări într-un gen (cocheta sau ingenua). Astfel, povestirea marcată de corespondențe muzicale inedite (tile ⎯ O-tile-ia) devine un palimpsest minuțios construit, un discurs despre discursuri. 

Femininul mediat de privirea masculină apare și în „Viața secretă a Ninei”, unde protagonista constată că poveștile femeilor despre care citește sunt scrise de bărbați, deoarece, în caz contrar, acestea ar fi procedat cu totul diferit. Vrăjită de literatură, Nina salvează dintr-o cameră de hotel un exemplar din „Doamna Bovary”, aruncat la coșul de gunoi. Este un gest al recuperării care devine, fără să realizeze, și al propriei condamnări. Migrenele, notațiile din jurnal scrise în franceză și gândul de a demisiona semnalează o subtilă metamorfoză interioară: Nina devine Emma Bovary, victimă a narațiunii pe care a salvat-o. 

 

Mama și rețeta secretă de „Ceai de zahăr ars”

Povestirile Oharei Donovetsky sunt și o explorare a feminității în ipostaze diverse, iar „Septembrie cu bergamotă” ne sensibilizează prin imaginea mamei pe care fiica încearcă să o recupereze într-un mod cât mai personal: „iar mama cea din cap și amintiri trece în mine, puțin câte puțin, ca nisipul dintr-o clepsidră”. Clepsidra sugerează o metamorfoză graduală prin care fiica devine depozitara esenței materne, preluând gesturi, intonații, temeri. Fiica anticipează că într-o zi de septembrie, luna nașterii mamei, fuziunea va fi completă. „Învelișul care am fost” dezvăluie conștiința disocierii: în exterior, va păstra aparența sinelui originar; în interior, va fi deja mama. Dorul se va domoli prin identificarea totală cu mama.

 

Un dialog text – imagine: Ohara Donovetsky și Iulia Șchiopu

„Ceai de zahăr ars” de Ohara Donovetsky, subintitulată „Proze cu femei și gusturi” ne fascinează filă cu filă. Volumul de povestiri poate fi privit și ca un album de amintiri și experiențe filtrate subiectiv, fiecare narațiune fiind documentată „fotografic”. Însă, fotografiile din albumul Oharei sunt de fapt o serie de ilustrații suprarealiste, realizate de Iulia Șchiopu, angrenate într-un dialog text-imagine rafinat. Forma cărții și tipul hârtiei inspiră experiența răsfoirii unui album de artă. 

Dacă vrei să te bucuri o călătorie literar-tactilă, propusă de colecția Violet a Editurii pentru Artă și Literatură, nu rata „Ceai de zahăr ars”. Iar ca să dezlegi emoționantul mister din titlu, îți dau un singur indiciu: „Septembrie cu bergamotă”. 

 

Descoperă universul conturat în „Ceai de zahăr ars” și îndrăgostește-te de literatură! 

Pentru alte descoperiri literare memorabile și actuale, intră pe blogul Editurii pentru Artă și Literatură!